Claudia's Words

Se indreptase catre lac. Rochia vaporoasa de matase alba ii contura fiecare parte a trupului firav, dezvelindu-i discret pieptul, bratele si spatele, iar vantul te facea sa crezi ca o va ridica de la pamant. Par lung, reflexii roscate, piele alba - anemica, maini subtiri, iar unghiile-i vopsite cu rosu pareau insangerate, iar buzele.. evident si ele rosu - violet. Plimbandu-se atat de lent pe langa acel lac, de la departare ai fi putut sa crezi ca era o nimfa. Ea privea din cand in cand lacul cu nuferi galbeni - adora acel peisaj, iar apa parca o ademenea si o cuprinse pe moment o stare de reverie. Se imagina plutind pe bratele nuferilor, iar in urechi auzea sunetul linistii imbinat cu clinchetul apei, purtand-o intr-o calatorie lunga fara sa stie unde va ajunge, unde va fi capatul ei. Dar se trezise brusc, revenise la starea normala si hotarase sa se departeze de lac, intrand, la fel de usor, in iarba inalta. Era desculta, iar fiecare pas ii era atat de lent incat nu sifonase nici un

Sunt momente din zi sau din noapte in care imi apari sub forma unui gand puternic si pentru o clipa as putea sa jur ca te vad, ca te simt. E totul atat de bine, atat de frumos si atat de liniste. Valuri de sentimente ma inunda si ma simt ca si cum as fi inghitit un univers. Greu de descris.. Sa stii ca esti mereu cu mine, oriunde pasii ma poarta. Fotografiile tale sunt mereu cu mine, scrisorile tale catre mine sunt si ele. Si oricum, sa fii sigur de asta – vei locui pentru totdeauna in sufletul si mintea mea. A trecut ceva timp si realizez ca nu m-am inselat. Pot fi insasi eu cu tine. Tu stii cum sunt eu si nu pot decat sa ma bucur ca simtim la fel. Avem aceleasi dorinte, vise, sperante si as vrea sa nu renuntam la ele - sunt atat de frumoase. Ma bucur de asemenea ca ne intelegem si ne suntem alaturi pana cand “maine” nu mai vine, ne aducem zambete pe chip si in inima si cred eu, ca astfel reusim sa ne mai omoram din singuratate. Tu ai facut posibil ca din mine sa rasara senti

Credea ca cineva va aparea candva si o va intelege, spera asta la nesfarsit, insa se dovedise ca nimeni nu avea habar de ceea ce simte, n imeni nu o intelesese cu adevarat. In zadar aratase celor din jur ca era altfel, ca vede lumea cu alti ochi, ca e diferita - asta nu ii adusese vreun beneficiu. Ba mai rau, era respinsa si asta era dureros de rece pentru ea, iar in fata ei stateau de multe ori usi inchise... Uneori, oamenii se prefaceau ca o accepta de parca i-ar fi facut un bine, dar ea stia ca majoritatea purtau mastile cele mai sclipitoare, iar sub ele se ascundeau cele mai inspaimantatoare chipuri si cele mai hidoase suflete, dovedindu-i-se de atatea ori. Oamenii se comportau frumos un timp cu ea si de obicei aveau un anumit scop. Ea mereu ii ajuta, nu le spusese niciodata nu. Cu toate ca oferea ajutor, nu primea nici macar un simplu multumesc. Ea nu insemna ceva, iar oamenii o uitase si intelesese intr-un tarziu ca oamenii erau reci si nu stiu sa asculte, nu stiu sa apreci

La colt de strada, Un caine zgribulit dadea din coada. Colindam strazile pustii Nimeni nu mai statea ca mine-n frig. Parca eram un om hoinar, fiind atat de solitar Mergand la brat cu-n felinar, Iar frigul ma patrundea incet, amar.. Un frig crancen ma patrundea taios Si-ar vrea sa-mi ucida fiecare os Si-ar vrea sa-mi patrunda adanc in inima De parca as fi avut vreo vina. Ningea intruna viscolit Fulgii nu m-au ocolit M-asez langa semafor De parca m-ar fi ferit de vifor. Vantul puternic imi fura caciula - De ce mi-ai facut asta? – spun eu, Aveam doar una. Si-alerg alert, Insa m-a’mpiedic lent. - E frig, iubito ! Buzele ti-au invinetit, Mainile ti-au amortit, Suvitele iti sunt imprastiate de vant Iar eu iti spun doar un cuvant.. - Vino ! Imi intinsese mana calda M-agat de ea in graba Si imi aseaza caciula alba. Si pornim la brat - noi fiind amorezati Prin nametii infiorati.

Te pierzi prin multime ca intr-un labirint. Desi orasul pare viu, tu ai murit. Esti o moarta vie. Privesti indelung la trecatori - de parca ai cauta pe cineva, dar oricum nu-i prea vezi bine, pentru ca ti se pune o ceata in fata ochilor. Ti-au disparut sentimentele frumoase, te simti secatuita de puteri.. Oamenii nu te observa, pentru ca nu se obosesc sa citeasca chipuri. Si de ce i-ar interesa asta?! Prea insignifiant, nu?! Nimanui nu-i pasa, nu te poate ajuta! Nimeni nu este interesat de privirea ta. Poate ca totusi e mai bine asa... dar daca cineva ar fi interesat, ar vedea privirea unui om incomplet, ar observa niste ochi ce nu mai clipesc si care privesc doar intr-un loc.. un chip umbrit. Nici machiajul te mai ajuta, expresia fetei te tradeaza. Te chinui din cand in cand sa mai schitezi un zambet, dar si acela este, evident fals. Te simti singura printre acei oameni. Altii se bucura de ii aude o strada intreaga, altii se imbratiseaza, altii converseaza si pare ca le place s

E rece.. din ce in ce mai rece, desi imaginea lui Noiembrie pare spectaculoasa. Frunzele calatoresc prin gradini, pe asfaltul rece si umed de atata bruma. Copacii inca se chinuie sa mai pastreze pe crengile lor agitate ultimile frunze verzi. Cele galbene se tin ca intr-un fir de ata, iar la urmatoarea suflare de vant vor fi luate ca intr-un dans la un loc cu celelalte frunze. Sub pasii apasati ai trecatorilor, frunzele erau sfasiate. Cele mai multe vor muri si se vor descompune... altele sunt mai norocoase. Vor fi culese de mainile gingase ale copiilor si vor fi transformate in mici opere de arta, iar altele vor fi doar imortalizate in fotografii. Desi stiu ca raceala imi va cuprinde intregul trup, indraznesc sa calatoresc prin Noiembrie. Calatorind, observam chipuri si chipuri, dar ceva le lipsea. Ceata groasa parca ascundea oamenii intr-un loc misterios.. ii ducea intr-o lume gri si fara de suflet.. nu aveau un drum tinta. Chipurile lor erau sterse si nu schitau nici un zambe

Inca de cand eram foarte mica, imi adresam tot felul de intrebari despre viata. Cred ca de atunci am inceput sa ma gandesc serios daca nu cumva sunt ciudata si ma intrebam daca oare si ceilalti copii de varsta mea se gandeau la ceea ce ma gandeam eu - asta probabil din nevoia de a ma linisti, sa aflu daca cumva gandeam.. sa zicem normal, ca toti ceilalti si ca nimic nu ar fi iesit din comun. De fapt, toate acele intrebari nu venisera chiar de nicaieri, ci veneau rand pe rand, cu fiecare lucru pe care il descopeream si cu cat aveam sa cunosc mai multe, cu atat ma afundam intr-o multime de neintelesuri, iar in momentul acela am constietizat ca nu prea inteleg viata. De ce m-am nascut?! Chiar trebuia ca eu sa exist?! Care este menirea mea?! De ce murim si ce simtim atunci (daca mai putem simti ceva)?!   Cum sa ne facem o viata mai frumoasa?! si tot felul de intrebari existentiale. Bineinteles, adresandu-mi acele intrebari, imi doream sa gasesc si raspunsurile, insa nici acum nu le

Inceputul toamnei i-a adus un nou inceput, iar fiecare zi ii era din ce in ce mai frumoasa. Parca nu ii venea sa creada! Ea era invadata de o multime de zambete pictate in culori calde, iar inima ii dansa, se bucura asa cum nu s-a mai bucurat niciodata! Zambesc, iar acesta este un semn evident al bucuriei care s-a asternut de ceva timp peste mine, iar tu stii deja asta, numai tu stii! Am mai intalnit eu fericirea si credeam atunci ca nu poate fi mai mult decat o cunoscusem si nu mi-a ramas decat sa o accept asa cum era, iar visele pe care le aveam despre fericire mi le omoram incet, incet, pe zi ce trecea, crezandu-le doar exagerari ale mintii si mi-am spus atunci ca ele nu se vor indeplini oricum niciodata, ca visele raman doar vise. Realitatea cam era in contradictie cu visele mele, cu ceea ce imi doream. Un lucru mereu stiam.. aveam locuri lipsa! Pana cand, ceva s-a intamplat intr-o zi, iar de atunci imi tot demonstrez ca m-am inselat, iar fericirea la care visam nu era ceva i

               ... se asteptase unul pe celalalt anotimp dupa anotimp, ani dupa ani. A cum,  in sfarsit s-au gasit...  Soare. Soare de toamna. Pe sub razele lui indraznete, se ivea o silueta masculina aflata pe un drum plin de o parte si de alta de copacii aramii. Si silueta statea nemiscata pe mijlocul acelui drum. La celalalt capat de drum, se ivea o alta silueta. Feminina. Facea pasi marunti, avea un mers diafan. Imbracata intr-o rochie vaporoasa, vantul ce adia usor, ii trimitea mirosul de trandafir al pielii catifelate, siluetei de sub soare. Mirosul tare ii mangaia simturile. Feminismul ei ii parea divin. Cu cat se apropia mai mult de el, cu atat mai mult credea ca este desprinsa din cer, din luna si stele. Stia ca Ea era! Cea pe care o asteptase atat timp.. In momentul cand cei doi erau foarte aproape unul de celalalt, frunzele se revarsau peste ei ca niste petale de flori multicolore, in nuantele cele mai speciale ale toamnei. In sfarsit s-au gasit. Au ramas nemisca

Poposite erau pe genele lui lungi, dragi lacrimi mari si mici de o stralucire ca de cristal. Nu erau lacrimi triste. Nu! In nici un caz! Chipul il dadea de gol. Expresia fetei lui era una calda, senina, era neasemuit de fericita! Lacrimile lui dadeau raspunsuri clare chiar daca erau tacute. In jur nu putea vedea nimic altceva decat pe ea. Chipul ei curat asemeni zapezii proaspat asezate il fascina de fiecare data cand il privea. Era fericit ca o avea pe ea! Se simtea doar al ei pentru totdeauna! Totul capata sens pentru el, totul era clar, viata sa avea sa fie de acum inainte speciala doar cu ea! Ea reprezenta fericirea lui suprema! Ceva mai presus decat ea nu exista si nici nu va exista vreodata! Un cantec lent venit de undeva departe parca le soptea urechilor versurile potrivite cu sunetele potrivite. Totul parea atat de cunoscut! Era cantecul lor demult stiut. El il recita suav in timp ce ea dansa asemeni unei balerine prin iarba proapata. Atat de gingasa, atat de plapanda..

Ce vor fetele de la baieti sau ce vor baietii de la fete. Despre relatiile dintre acestia Nu stiu cat de bine voi analiza acest caz, pentru ca am deja propriile opinii peste care nu voi trece si s-ar putea sa nu fie toata lumea de acord cu mine. Incerc in randurile ce urmeaza sa detaliez aceasta ``enigma``. Pornesc de la ideea ca prin natura noastra, noi oamenii suntem diferiti. Ce vor fetele de la baieti sau ce vor baietii de la fete nu cred ca pot spune cu exactitate. Fiecare isi doreste ceea ce considera ca il face mai fericit. Generalizand, fetele isi doresc un baiat care sa le inteleaga, sa le aprecieze, iubeasca, dar si in cazul baietilor este la fel. Totusi.. nu este destul. Atat intr-o tabara cat si in cealalta, ratiunea le dicteaza, depinde de la caz la caz in ce masura. Totul se diferentiaza prin prisma sentimentelor, al caracterelor, al educatiei. Sunt baieti ce cred ca daca au situatie materiala, mai exact si masina si vila si tot tacamul, pot cuceri orice fata. Gr

                    Cu toate ca aratam ca structura fizica la fel si toti ne numim oameni, nu gandim toti la fel. Asadar, nu toata lumea se va intelege cu toata lumea, ci doar cu acele persoane care sunt cat mai apropiate de caracterul fiecaruia in parte. Astfel, in spatele fiecaruia stau acele diferente dintre oameni.                    Se spune ca opusele se atrag si chiar se completeaza una pe cealalta. In fizica,  polii opusi ai magnetilor se atrag. Ok, dar functioneaza la fel si in cazul oamenilor?! Din punctul meu de vedere este fals! Ce sanse ar avea aceste opuse sa se atraga?! Mai degraba, cine se aseamana se aduna, iar totul va merge struna!                     Nu putem comunica cu o persoana care nu este pe aceeasi lungime de unda cu noi. Si chiar daca dorim sa realizam conversatii cu aceasta, ea nu va mai intelege la un moment dat. Rezultatul: vorbiti limbi straine. De multe ori, oamenii te considera in astfel de cazuri, ca fiind timid sau ingamfat. Dar gresesc! Pur si

Credeam ca autocritica ar trebui sa ne faca sa vrem mai mult de la noi insine. Credeam ca daca ne autocriticam, inseamna ca avem puterea de a vedea ce trebuie schimbat sau imbunatatit fara a avea nevoie de parerea celorlalti, pentru ca ne putem descurca si singuri. Credeam ca autocritica  ne face sa avem mai multa incredere in noi, ca suntem capabili sa realizam lucruri fara ajutorul nimanui. Dar stim oare daca reusim sa ne judecam corect, obiectiv? Stim oare cand ar trebui sa ne oprim din autocriticat?! Sa nu uitam ca orice lucru dus la extrem nu poate aduce tot timpul lucruri benefice. Prea multa autocritica ne va pune in situatia in care sa nu mai putem fi stapani pe noi, s-ar putea sa cadem in gol si sa avem numai pareri proaste despre propria persoana, sa observam doar defectele, sa credem ca nu suntem buni de nimic, sa vedem doar imperfectiunile. Autocritica ne poate demoraliza, ne degradeaza, ba chiar ne face sa ajungem la ura de sine. Autocritica  pot spune ca ne face sa t

             O zi de vara. Cu soare, cu iarba, cu cantec de pasari. E dimineata devreme si astazi ma simt inspirata. Imi asez trepiedul in dreptul ferestrei de la mansarda, imi pregatesc culorile, pensula si incep sa pictez. Soarele e minunat azi. Imi incalzea corpul inca amortit. La un moment dat, mi-am intors privirea catre tine. Doream sa te vad inca odata cat de frumos dormi, doream sa vad cum razele soarelui iti mangaiau  parul, ochii si barbia frumos conturata..  dar constat ca nu mai dormeai. Stateai la marginea patului si ma priveai cu ochii tai atat de calzi, fara sa mai clipesti. Nu stiu de cat timp stateai asa, dar ti-am zambit usor fara sa iti spun vre-un cuvant.. si ma  intorsesem timid din nou la pictat. Peste un timp, iti simteam pasii pe podea. Atunci m-am oprit din pictat si nici nu mai indrazneam sa ma misc. Mainile tale imi cuprinsera usor umerii. M-ai intrebat ce pictez.. si ti-am raspuns ca exprimam ceea ce simt. Totul era colorat in galben, rosu si verde

Noi oamenii, cu toate ca viata noastra este ocupata in mare parte de scoala, servici, familie, nu putem fi tot timpul in priza, ca niste roboti. Mereu suntem ocupati, dar avem nevoie si de acel timp liber, pentru a ne revitaliza, pentru a da rezultatele scontate de la o zi la alta. Acel timp liber cel mai bine este sa il folosim tot prin a face ceva dar sa implicam cate un pic si din miscarea fizica si nu doar a sta o zi intreaga in pat la tv sau pc. De exemplu, a practica un sport, a scrie, a citi o carte, a gati, a te plimba, etc. Dar, noi oamenii in timpul liber preferam doar sa dormim, adica sa lenevim. Lenea se instaleaza de cele mai multe ori dupa o perioada in care am renuntat la anumite activitati zilnice. Am spune ca de fapt nu este lene, ca de fapt ne relaxam, dar aceasta relaxare mai are doar un pas pana la a vedeni lene. Sunt de acord, ne mai si odihnim, dar nu pana a deveni dependenti de perna si pat. De ce spun asta, deoarece cu greu ne mai dezvatam si ma tem ca nu

              Ceva exista.. clar exista! Este prea evident! Totul este real, nu ma indoiesc nici o clipa! Incarcata de mii si mii de sentimente ce roiesc in jurul meu cu atata putere, cum as putea oare sa le evit?! Sunt prea frumoase, cele mai frumoase trairi! Si le accept! Vreau sa cred ca timpul acesta nu va fi fara rost! Nu are cum! Nu ii dau voie!               Mi-ai spus ca daca viata intreaga ar fi o ciocolata, mi-ai da o firimitura in plus care sa imi ramana in coltul buzelor! Mi-ai spus ca fiecare zambet de-al meu te face fericit si ca straluceste mai puternic decat o raza de soare.. mi-ai spus atatea si sper ca vor mai fi multe cuvinte rostite special pentru mine! Si daa.. chiar am zambit din inima auzindu-le! M-am bucurat enorm la auzul acelor cuvinte.. le simt.. le traiesc.. le aud si noaptea in vis.. le inteleg! Si odata rostite acele cuvinte, cu siguranta ele reprezinta ceva.. ceva puternic, o legatura ce s-a creat deja, trebuie doar din ce in ce mai intarita!        

...continuare de aici .                 Şi aşteptase mult timp. Treceau ore, zile şi luni.. şi cu toate că timpul pus sub aşteptare îi părea veşnic, a îndurat, a avut o răbdare de fier. Lupta încă se desfăşura în sufletul lui şi îşi dorea să o încheie odată pentru totdeauna. Merita o viaţă mai frumoasă, plină de zâmbetele ei gingaşe care să-i aline şi chiar săi şteargă urmele trecutului demonic. Cu gândul numai la Ea, se încuraja de fiecare dată tot mai mult. Nu dorea să renunţe la ideea de a o vedea vreodată cu toate că distanţa le cam spulberaseră visele.              Deşi totul era extrem de incert şi fără viitor, într-o zi au hotărât că este timpul să încheie lupta. Astăzi... verdictul final.               Toamnă. Octombrie. Ora 14:00 şi o gară plină, gălăgioasă, agitată. Cu o mie de gânduri, călătorii parcă începeau să fiarbă de nerăbdare sub paşii ce îi conduceau către prieteni, familie.                Trenul poposise şi de-abia după 5 minute El şi făcuse curaj să coboa

              " Viziune Fotografică " este cel de-al doilea blog la care lucrez... un blog fotografic. M-am gândit să adun aici tot ce fotografiez. Temele pe care le voi expune vor fi natura, societatea, dar şi lucruri mai abstracte... Click -> aici

        El, o persoană trecută prin multe probleme şi răutăţi pe care nu le mai putea opri şi începu-se să creadă că asta îi va fi soarta şi că nimic bun nu va mai exista pentru el. A mai păstrat totuşi, cu mari eforturi, la graniţele sufletului său, acel strop de iubire care îi mai rămăsese, era ultimul strop, pentru a il oferi persoanei pe care din păcate încă o mai aşteptă. Avea momente în care credea că trebuie să se obişnuiască cu ideea renunţării la speranţă, pentru că de cele mai multe ori îi făcea foarte mult rău, dar totuşi, astăzi, acum, s-a hotărât că încă nu doreşte să se lase învins de demonii ce îi măcinau sufletul. Acum, credea mai mult ca oricând că mai trebuie să lupte, dar îşi promisese că va fi ultima luptă, iar dacă nu o va caştiga, va accepta să rămână prizonierul propriei vieţi.         Astăzi încă o aşteaptă pe Ea, cu toate că într-o zi credea că a găsit-o. Păreau că se înţeleg de minune. Şi de atunci au rămas prieteni buni. Cu toate acestea, lui îi era greu

                Cu toţii ne ferim de singurătate. Suntem într-o continuă căutare de acel/acei cineva cu care să ne petrecem timpul liber sau de ce nu, întreaga viaţă. Dorim să ne fie alături persoanele dragi, dorim ca mereu să vorbim cu cineva, căci parcă e straniu să fii doar tu şi cu tine, iar o viaţă de convorbire doar cu tine, probabil te-ar plictisi sau deprima la un moment dat.           Dorim să comunicăm, pentru a ne îmbunătăţi cunoştinţele, dorim să ne informăm unul de la celălalt, dorim să aflăm cum ne putem înbunătăţi nivelul de trai, dorim familie.. dorim acel ceva care să ne facă să spunem că nu suntem singuri.           Desigur, putem trăi singuri, doar dacă ne mutăm departe de lumea urbană, în pustietate, iar asta ar înseamna să renunţăm la multe obiceiuri, dar mă gândesc că nu ştiu cât de mult am rezista fără ele. Pustietatea poate că este totuşi un loc minunat, asta doar dacă vrem să o considerăm o metodă de relaxare pentru un timp scurt.. însă alţii sunt împăca

            Aşa este.. fac referire la filmul '' The Notebook''. Sunt aproape sigură că toată lumea l-a văzut sau cel puţin a auzit de el. Eu auzisem cu foarte mulţi ani în urmă, însă nu am fost interesată să-l vizionez, considerându-l doar încă un alt film de dragoste, dar se pare că mă înşelasem! Încă de la primele minute de vizionare mi-a fost atras interesul.. chiar peste aşteptări, ceea ce rar mi se întâmplă.          Ceea ce mi-a plăcut per ansamblu, a fost povestea de dragoste dintre cei doi îndrăgostiţi Allie Hamilton (Rachel McAdams) şi Noah Calhoun (Ryan Gosling). Pentru mine contează foarte mult cum este structurată povestea, să fie originală, să aibă acel ''ceva'', iar la acest capitol.. nota 10+. Actori pe măsură, prestaţii excelente ce transmit din plin emoţii privitorului şi o acţiune foarte complexă cu răsturnări de situaţie. Pentru cei mai sensibili, s-ar putea să impresioneze până la lacrimi.           De asemeni, mi-a plăcut că

      Toamnă şi plouă. Glasurile maşinilor sunt accentuate sub efectul ploii.     Lumea care încotro cu umbrelele deasupra capetelor, compun punctele agitate de pe fundalul gri. Un câine morocănos se aşeză sub o copertină, privind cu speranţă la fiecare trecător după ceva de mâncare. Copacii, se legănau dintr-o parte în alta, asemănându-se cu nişte himere ce parcă încearcau să răpească cu crengile lor, trecătorii.             Printre acei trecători mă număram şi eu.. un om cu multe gânduri care i se accentuaseră parcă şi mai mult sub sunetul şi imaginea ploii. Călcam asfaltul ud cu multă grijă. Îl consideram un pericol pentru picioarele mele. Îmi ţineam umbrela strâns şi îmi continuam drumul către casă.           Privirile ploii nu m-au părăsit nici când am ajuns în casă şi parcă îmi zâmbeau ironic de dincolo de fereastră şoptindu-mi că încă nu m-a putut uda destul. Am zâmbit. M-am aşezat la măsuţa mea şi am început să îmi iau foile şi să scriu.. lucru pe care îl realizez destul

         In ultimul timp cam tind sa fiu pesimista. Desigur, nu este aceasta starea care ma caraterizeaza. De obicei vreau sa raman optimista chiar si atunci cand descopar probleme grave in jurul meu si imi doresc sa gasesc rezolvarea a tuturor chiar daca uneori stiu foarte bine ca ma apuc de o munca titanica si fara prea multe rezultate, dar totusi ma incumet sa pornesc cu dreptul, pentru ca dupa parerea mea, daca stam si batem pasul pe loc si ne plangem de la orice problema nu rezolvam nimic, deci..          Momentan, sunt cam pesimista! Nu imi doresc asta, pentru ca asa cum am spus nu asta sunt eu si nu ma caracterizeaza. Stiu ca nu va dura foarte mult timp aceasta stare si voi reveni cu picioarele pe pamant, dar momentan, nu am o stare prea pozitiva si demna de urmat. Problema actuala care a inceput IAR sa ma framante este viitorul. Nu sunt genul de persoana care sta cu minta tot timpul la viitor, pentru ca nici nu as mai putea trai prezentul daca as face asta, dar uneori este i

     Pornisem de la subiectul ''Despre cât de falşi suntem'' şi în urma unor comentarii din cadrul acelui articol, mi-am dat seama că ar exista şi o formă de falsitate forţată, pe care o simţim ca fiind peste peste puterea noastră de gândire şi dacă am accepta-o ne-am dărâma sistemul de valori în care credem. Această formă de falsitate forţată, clar este împotriva voinţei noastre. După părerea mea, dar în acelaşi timp şi din păcate, eu consider că doar anumiţi oameni o percep. Vreau să pun accentul pe faptul că acestă formă de falsitate nu dorim să o adoptăm pentru că aşa ne place, ci condiţiile în care suntem puşi ne fac să o adoptăm de cele mai multe ori.          Să iau un anumit caz...     Punem în centru, condiţiile de muncă la care este supus angajatul; aceste condiţii sunt general valabile pentru orice angajat şi trebuie să observăm cărui tip de om i se potrivesc şi cărui nu.       În viziunea majorităţii sau să zicem (aici) al unui angajator, ar lua exem

De ce preferăm să fim ceea ce nu suntem ?!  Plăcere machiavelică?!        Unii oamenii vor să pretindă că sunt ceea ce nu sunt. Unora le place falsitatea chiar şi atunci când sunt faţă în faţă cu persoane pe care le întâlnesc poate pentru prima dată şi poate chiar în momentele cele mai importante din viaţă. Ne place să punem o mască numai pentru a ne menţine într-un anume top, a câştiga popularitate, respect sau.. ?! Este adevărat.. mereu a existat o adevărată competiţie, dar competiţia câştig-o pe drept, nu printr-o imagine falsă şi prin tot felul de mijloace incorecte.           Încă nu înţeleg de unde această plăcere a omului de a juca fals, a câştiga pe nedrept.. să fie de vină banul?! În cele mai multe situaţii, cred că da! Dar nu este oare mai bine să fim autentici, să fim pur şi simplu NOI?! Dacă acest lucru ţi-ar fi adus mai multe beneficii?! Ştiu, din păcate societatea ne-a modelat astfel, ne dezintegrăm tot mai mult pe zi ce trece şi nu mai ştim de fapt ceea ce suntem şi

            Concept Liber - un titlu care m-a atras de la prima vizualizare ducându-mă cu gândul către o persoană care îşi expune propria perspectivă , are propriile principii , iar eu apreciez acest gen de persoane care spun lucrurilor pe nume şi care sunt sigure pe ceea ce fac. Persoana din spatele acestui blog, se numeşte Adela . Realizează o treabă minunată, demnă de urmat, aduce astfel şi altora din ceea ce a învăţaţ şi o felicit pentru asta! Noi două avem în comun gustul pentru psihologie! :)           Aşa cum bine a precizat pe blogul ei, am hotărât să ne promovăm reciproc blogurile, pentru că  ''prea multe bloguri de calitate și prea puțin cunoscute; prea multe bloguri ce promovează rahaturi și exagerat de populare, având în vedere prestația lor de zi cu zi.''   De ce facem asta?! Noi considerăm înainte de toate, folositoare aceste articole şi credem că astfel de subiecte ar trebui mai intens promovate.        Iată şi câteva articole ale Adelei foarte in

Leapşă primită de la Andreea . 1. Postează o poză cu desktop-ul tău. 2. Spune de ce ai ales imaginea pe care o ai pe desktop. 3. Ce reprezintă documentele pe care le ai pe desktop ? Dacă ai. 4. În ce măsură e PC-ul o oglindă a personalităţii tale ? 5.Ce tip de documente predomină în PC-ul tău ? De ce ? 1.  2. Am ales imaginea pentru că îmi place mult Courtney şi mai nou vreau să-mi fac şi un tricou imprimat cu acestă forografie. 3. Nu prea am documente importante pe desktop. Sunt pur şi simplu diverse lucruşoare care de obicei îmi trebuiesc în acea perioadă pentru a ajunge mai repede la ele. Mai ţin să precizez că împart pc-ul cu sora mea. Nu eu joc CS.. 4. Mmmh.. cred că 70% , pentru că aşa cum am mai spus îl împart cu sora. Dacă găsesc dezordine pe desktop făcută de ea, sau alte documente de-ale ei, clar nu mă mai poate reprezenta 100% pe mine. În general este ok. 5. Documente Word, Power Point şi o groază de fotografii. Câteva filme şi câteva albume cu muzică. .

           În cei aproape 21 de ani de viaţă, cred că am întâlnit aproape toate modurile de  manifestare a prostiei umane. Prostia, prostie, dar am vazut prostia chiar şi în modul ei cel mai josnic, ca să spun aşa. Cel mai trist este faptul că unii dintre noi nici măcar nu îşi dau seama de câtă prostie emană în jur şi mai au pe deasupra o bolnavă impresie că sunt cool şi se mândresc cu asta.             Eu înţeleg, sunt oameni care din păcate aşa au fost crescuţi, convieţuind alături de familii care sunt prost educate şi din păcate după aceeaşi ''reţetă'' trăiesc şi ei la rândul lor. Aceşti oameni foarte greu pot ieşi din acest mediu şi ştim că de cele mai multe ori nu se poate ieşi, pentru că aceştia aşa percep normalul, viaţa lor în asta constă, iar cu toate acestea, s-ar putea ca pe ei să nu-i afecteze. Spun asta pentru că aşa cum am relatat mai sus, aşa au fost crescuţi şi nu îşi dau seama dacă se află într-o dilemă. Pe lângă toate acestea, sunt sigură că se şi s

Nu am aruncat trandafirii ofiliţi. Personal, mi-se par la fel de frumoşi chiar dacă s-au trecut şi îi mai păstrez aşa pentru câteva zile. Îi prezint mai jos sub un ''  look vintage ''. WILTED     ROSES

         Elis (ghotic metal) .. o trupă pe care o ascultam astă - vară foarte mult - abia atunci am descoperito, eu căutând la momentul acela trupe care cântă în limba germană (Ich liebe Deutsch) şi mi-am dat seama că îmi plac toate melodiile lor, lucru pe care îl spun destul de rar despre o trupă. Originali şi cu versuri adevărate, cu mesaj!       Cel mai mult îmi plac albumele  în care cântă Sabine Dünser (27 June 1977 – 8 July 2006), care din păcate nu mai este. Are o voce incredibil de frumoasă, după părerea mea.     Acum, iar mi-am amintit de ei şi postez cu această ocazie doar câteva melodii, pentru că absolut toate îmi plac..

      Deşi, de cele mai multe ori nu ne dăm seama, ori nu ne interesează, vrem sau nu vrem, realizăm o multitudine de conexiuni cu tot ce ne înconjoară. Realizăm diferite legături care de fapt, ne definesc pe noi ca fiinţă, fapt datorat acţiunilor noastre de zi cu zi.       Datorită conexiunilor putem înţelege mai profund ce înseamnă viaţa, Universul şi nu în ultimul rând, care este sensul nostru.

Tendinţa de a ne fi frică îşi are originea încă de la începutul existenţei vieţii.      Cu toţii am experimentat frica în diferite moduri sau în diferitele ei grade. De-a lungul timpului, oamenii au început să se folosească de frică, bineînţeles cu diverse scopuri, fiind o excelentă armă în tehnica manipulării. Frica ne este tovarăş malefic nelipsit în viaţa de zi cu zi, ce ajunge să se instaleze în noi din aproape orice. Ne este frică pe stradă, ne este frică să nu greşim cu ceva la locul de muncă ...ne este frică de Dumnezeu... Şi totuşi, de ce ne este frică?         De-a lungul milioanelor de ani, Natura a recurs la diferite mijloace pentru protejarea vieţii care au avut ca finalitate perpetuarea acesteia sub diferite forme, plante, animale, om. Aceste sisteme de protecţie sunt parte componentă a tuturor formelor de viaţă, fac parte din "pachetul de bază" cu care acestea iau fiinţă.          În cazul omului, acesta vine înzestrat cu o sumedenie de sisteme car

LEGO

              Era târziu în noapte. Umbre tăcute se mişcau nebune pe la fereastră. Lumina nu era plasată decât într-un colţ ascuns de cameră. Nu aveam somn.  Mă uitam pe tavan, deşi nu vedeam nimic. Mintea mea era cu totul în altă parte. Şi încet, încet adormisem. Visele sunt preferatele mele*. *În vis pot să fac ce vreau (uneori), pot să ajung dintr-un loc în altul. Visul e mereu unic, e la fel de colorat şi totuşi ceva îl diferenţiază de viaţa reală. În vis pot avea pe cine vreau eu (sau poate că nu).  Pot să simt la fel de bine orice sentiment.*       Visez! Visez tot felul de lucruri interesante. În călătoria din timpul nopţii mă găsesc pe tărâmuri şi cunoscute si necunoscute, alteori chiar stranii de cunoscute. Dar ce îmi mai plaac!  E un feeling plăcut ce nu poate fi descris prea uşor. Acestea sunt visele!      Visul meu de data acesta era la fel de unic, dar nu ca celelalte! Avea culori diferite - nuanţe necunoscute de oameni, avea un peisaj aparte, unul cu o câmpie de verde cru

Brelocul de la cheile mele, reprezintă o inimă..

Vopsea galbenă peste care am adaugat stropi de vopsea albă.. pentru zugrăvit, desigur :D P.S.: Am să revin peste ceva timp şi cu Day 4. Games

Motto :  O minciună repetată de o mie de ori rămâne o minciună, o minciună repetată de un milion de ori devine adevăr  - Goebbels      Iată dovada că oamenii sunt tentaţi să creadă cam orice informaţie şi mai ales dacă o aud de peste tot, repetată şi tot repetată. Cel mai trist e că nu se străduiesc să facă nimic în sensul de a o proba.. mai în detaliu.    Să vin aşadar şi cu un exemplu - deşi am mai multe în minte şi am să încerc să mă rezum doar la o singură problemă foarte des întâlnită în societatea noastră.       Ceea ce pe mine m-a făcut să scriu despre asta este faptul că în ultimul timp, dar nu doar în ultimul timp, ci dacă observaţi mai bine, chiar de la un an la altul se mai scoate câte o epidemie. Ce mă deranjează este faptul că prea se pune presiune pe anumite cazuri iar oamenii cred foarte uşor, pentru că majoritatea sunt absolut siguri că informaţiile care le aud de peste tot (tv, radio, vecini) le oferă adevărul. Urmarea?  Intră toată lumea în panică şi încearcă să acţio

       Nu ştiu cât de reuşite sunt fotografiile - ele fiind editate, însă mie îmi place foarte mult stilul acesta. Şi pentru că nu ştiam care este ''mai cu moţ'' am ales să postez toate fotografiile. :) Vintage Flowers