Claudia's Words

            Aşa este.. fac referire la filmul '' The Notebook''. Sunt aproape sigură că toată lumea l-a văzut sau cel puţin a auzit de el. Eu auzisem cu foarte mulţi ani în urmă, însă nu am fost interesată să-l vizionez, considerându-l doar încă un alt film de dragoste, dar se pare că mă înşelasem! Încă de la primele minute de vizionare mi-a fost atras interesul.. chiar peste aşteptări, ceea ce rar mi se întâmplă.          Ceea ce mi-a plăcut per ansamblu, a fost povestea de dragoste dintre cei doi îndrăgostiţi Allie Hamilton (Rachel McAdams) şi Noah Calhoun (Ryan Gosling). Pentru mine contează foarte mult cum este structurată povestea, să fie originală, să aibă acel ''ceva'', iar la acest capitol.. nota 10+. Actori pe măsură, prestaţii excelente ce transmit din plin emoţii privitorului şi o acţiune foarte complexă cu răsturnări de situaţie. Pentru cei mai sensibili, s-ar putea să impresioneze până la lacrimi.           De asemeni, mi-a plăcut că

      Toamnă şi plouă. Glasurile maşinilor sunt accentuate sub efectul ploii.     Lumea care încotro cu umbrelele deasupra capetelor, compun punctele agitate de pe fundalul gri. Un câine morocănos se aşeză sub o copertină, privind cu speranţă la fiecare trecător după ceva de mâncare. Copacii, se legănau dintr-o parte în alta, asemănându-se cu nişte himere ce parcă încearcau să răpească cu crengile lor, trecătorii.             Printre acei trecători mă număram şi eu.. un om cu multe gânduri care i se accentuaseră parcă şi mai mult sub sunetul şi imaginea ploii. Călcam asfaltul ud cu multă grijă. Îl consideram un pericol pentru picioarele mele. Îmi ţineam umbrela strâns şi îmi continuam drumul către casă.           Privirile ploii nu m-au părăsit nici când am ajuns în casă şi parcă îmi zâmbeau ironic de dincolo de fereastră şoptindu-mi că încă nu m-a putut uda destul. Am zâmbit. M-am aşezat la măsuţa mea şi am început să îmi iau foile şi să scriu.. lucru pe care îl realizez destul

         In ultimul timp cam tind sa fiu pesimista. Desigur, nu este aceasta starea care ma caraterizeaza. De obicei vreau sa raman optimista chiar si atunci cand descopar probleme grave in jurul meu si imi doresc sa gasesc rezolvarea a tuturor chiar daca uneori stiu foarte bine ca ma apuc de o munca titanica si fara prea multe rezultate, dar totusi ma incumet sa pornesc cu dreptul, pentru ca dupa parerea mea, daca stam si batem pasul pe loc si ne plangem de la orice problema nu rezolvam nimic, deci..          Momentan, sunt cam pesimista! Nu imi doresc asta, pentru ca asa cum am spus nu asta sunt eu si nu ma caracterizeaza. Stiu ca nu va dura foarte mult timp aceasta stare si voi reveni cu picioarele pe pamant, dar momentan, nu am o stare prea pozitiva si demna de urmat. Problema actuala care a inceput IAR sa ma framante este viitorul. Nu sunt genul de persoana care sta cu minta tot timpul la viitor, pentru ca nici nu as mai putea trai prezentul daca as face asta, dar uneori este i

     Pornisem de la subiectul ''Despre cât de falşi suntem'' şi în urma unor comentarii din cadrul acelui articol, mi-am dat seama că ar exista şi o formă de falsitate forţată, pe care o simţim ca fiind peste peste puterea noastră de gândire şi dacă am accepta-o ne-am dărâma sistemul de valori în care credem. Această formă de falsitate forţată, clar este împotriva voinţei noastre. După părerea mea, dar în acelaşi timp şi din păcate, eu consider că doar anumiţi oameni o percep. Vreau să pun accentul pe faptul că acestă formă de falsitate nu dorim să o adoptăm pentru că aşa ne place, ci condiţiile în care suntem puşi ne fac să o adoptăm de cele mai multe ori.          Să iau un anumit caz...     Punem în centru, condiţiile de muncă la care este supus angajatul; aceste condiţii sunt general valabile pentru orice angajat şi trebuie să observăm cărui tip de om i se potrivesc şi cărui nu.       În viziunea majorităţii sau să zicem (aici) al unui angajator, ar lua exem

De ce preferăm să fim ceea ce nu suntem ?!  Plăcere machiavelică?!        Unii oamenii vor să pretindă că sunt ceea ce nu sunt. Unora le place falsitatea chiar şi atunci când sunt faţă în faţă cu persoane pe care le întâlnesc poate pentru prima dată şi poate chiar în momentele cele mai importante din viaţă. Ne place să punem o mască numai pentru a ne menţine într-un anume top, a câştiga popularitate, respect sau.. ?! Este adevărat.. mereu a existat o adevărată competiţie, dar competiţia câştig-o pe drept, nu printr-o imagine falsă şi prin tot felul de mijloace incorecte.           Încă nu înţeleg de unde această plăcere a omului de a juca fals, a câştiga pe nedrept.. să fie de vină banul?! În cele mai multe situaţii, cred că da! Dar nu este oare mai bine să fim autentici, să fim pur şi simplu NOI?! Dacă acest lucru ţi-ar fi adus mai multe beneficii?! Ştiu, din păcate societatea ne-a modelat astfel, ne dezintegrăm tot mai mult pe zi ce trece şi nu mai ştim de fapt ceea ce suntem şi

            Concept Liber - un titlu care m-a atras de la prima vizualizare ducându-mă cu gândul către o persoană care îşi expune propria perspectivă , are propriile principii , iar eu apreciez acest gen de persoane care spun lucrurilor pe nume şi care sunt sigure pe ceea ce fac. Persoana din spatele acestui blog, se numeşte Adela . Realizează o treabă minunată, demnă de urmat, aduce astfel şi altora din ceea ce a învăţaţ şi o felicit pentru asta! Noi două avem în comun gustul pentru psihologie! :)           Aşa cum bine a precizat pe blogul ei, am hotărât să ne promovăm reciproc blogurile, pentru că  ''prea multe bloguri de calitate și prea puțin cunoscute; prea multe bloguri ce promovează rahaturi și exagerat de populare, având în vedere prestația lor de zi cu zi.''   De ce facem asta?! Noi considerăm înainte de toate, folositoare aceste articole şi credem că astfel de subiecte ar trebui mai intens promovate.        Iată şi câteva articole ale Adelei foarte in