Claudia's Words

Simţirea în alb-gălbui ce a căpătat clar forme înalte, nu se mai întoarce în crăpăturile, în firimuturile ce le-a primit odată; acum păşeşte tot înainte, completă. Pleoapele cu genele arcuite, da, se lipesc, dar somn nu poartă, nu, ochiul s-a deschis, s-a aprins. Fiinţa-i pe-o coloană a infinitului, iar încrederea şi speranţa există împreună, tot timpul, asemenea unui cuplu bine sudat, necuprinse de vreo pată de imaturitate, căci s-a înţeles raza. Întregul e completul, esenţialul creşterii, hrănit cu grijă, cu iubire, cu devoţiune, ce trebuie revărsat în lume uşor, dar bine, şi se dă astfel mai departe, căci asta-i viaţa deplină, bucuria ce n-o dai mărunt, scurt, incomplet, şi n-o păstrezi doar pentru tine, căci altfel nu se mai poate defini ca bucurie, şi-apoi... ce dai primeşti la fel. Sunt gânduri ce trebuie lăsate să se prăbuşească, căci cele ce s-au încurcat ca iţele trebuie doar să le dai drumul, să le tai, să le distrugi, să zboare departe de tine, pentru că oricât ai vre

Un zâmbet pictat cu soare se năştea într-o dimineaţă de-un august târziu. Cu tălpile prin iarba plină de picături de rouă ce în fond erau apă, un supliment vital ce realizează o absorbţie bună în organism, păşea în timp ce prin meandrele minţii imagini repovesteau apusul unei copilării... Si vorbea cu razele, cu cerul si cu firul de iarbă, iar vântul îi usca buzele roşiatice ce-au sărutat nopţi şi zile, şi uneori nopţi mai luminoase decât zilele, şi zile mai întunecate decât nopţile. Astăzi era o zi specială... Fiinţa-i mai făcea un salt , trecea peste somnolenţa ce s-a instalat ca un virus mult prea afectiv, dar steagurile de semnalizare le-a văzut atunci când deasupra ochilor fluturau fără încetare pe aripi de vânt niciodată stinse. Inima , roşie ca un pepene , îi palpita cu bucurie: primise culoarea ce o încânta zilnic cu acea defilare - lumina cu paşi ce inundă fără a face rău. Şi mersul nu-i era în reluare, sufletu-i era un ocean de mare, si dezlipind buzele şoptea vântul

O călătorie spre centrul inimii realizezi în fiecare zi şi de fiecare dată când simţi atingerea unei aripi de om ce se vrea spre înalt şi îţi face semn de ajutor, şi tu îl îndrumi cu drag. O călătorie spre centrul inimii realizezi atunci când raze peste raze duios se ating şi împreună formează lumina supremă, iar noapte nu-i decât afară. O călătorie spre centrul inimii realizezi atunci când două priviri deschid porţile ei şi orice plâns cuprins de aflicţiune se usucă sub mângâierile de soare ale sufletului-pereche necuprins de frig. Călătorii spre centrul inimii se tot fac şi se găsesc în tabel la Psi .