Claudia's Words

Hyperion Hyperion, oder der Eremit in Griechenland vol.1 (1797), vol. 2 (1799) de Friedrich Holderlin Introducere Hyperion este un text pe cât de filosofic pe atât de romantic. Avem incluse întrebări existențiale și elemente romantice cum ar fi: iubita Melite (Diotima), natura, lira, recitarea de cântece vechi, ritualul. Atât întrebările cât și elementele romantice par a fi în echilibru, sunt în egală măsură tratate, de parcă se dorește o fuziune între cele două sau pur și simplu, rațiunea și simțirea tind să se contopească. Numele Hyperion vine din gr. hyper-ion = cel ce se mișcă deasupra și din gr. hyperi-on = cel ce este deasupra. Prin urmare, această scriere se referă la idealul metafizic, la înalt, la ascensiune spre Univers. De altfel, acțiunea se petrece în Grecia, locul primilor filosofi sau locul nașterii filosofiei. 1.      Experiența Experiența desemnează tot ceea ce înseamnă cunoașterea vieții, înseamnă mișcare și ritm. Hyperion realizează exper

Soarele-i închis de nori, căci griul lor l-a întemniţat. Trupul meu se plimbă prin camera amorţită de frig şi caută o rază limpede, o rază care să vină printr-un colţ de fereastră. Dar raza nu-i. Mă-ndrept spre veioză şi o aprind - punerea în scenă a unui presupus soare, însă e ciudat, aşa, în mijlocul zilei. Mai fac câţiva paşi prin cameră şi idei răsar una după alta, dar mă opresc la una. E timpul pentru un film, aşa, într-o cameră semi-obscură. Stage Beauty îmi încearcă trăirile timp de două ore. Să trăieşti într-o epocă unde există doar termenul de actor, nu şi de actriţă, să fii bărbat şi să joci doar roluri feminine, să te obişnuieşti cu astfel de roluri, să le iubeşti, pentru că iubeşti graţia feminină, iubeşti mişcările delicate, diafane, glasul plin de patos şi melodios. Apoi să fii venerat, aclamat de public pe scenă în timp ce o joci impecabil pe Desdemona din Othello, iar într-o zi, toate acestea să cadă, aşa cum o face cortina la fiecare sfârşit de piesă de teatru, căci s

Ai atins mereu gândurile mele, le-ai găsit uşor, printre buze moi şi priviri intense, le-ai găsit în mâinile mele care le protejau de ceea ce s-ar putea numi abordare fără temei, le-ai găsit fiindcă se întâlniseră noţiunile cu rezonanţă limpede.  Şi asta nu e o descriere completă... Norii de toamnă adesea îmi transmiteau poveşti, se jucau pe imensul cer etern, iar jos îmi desenau tot felul de umbre care o dată privite îmi creau infinite senzaţii şi trăiri cumva inexplicabile, dar inimaginabil de interesante. Un lucru era cert: respiraţie incompletă în ritmul unor sunete care îmi aminteau de sentimentul înflăcărat şi care erau greu de absorbit. Şi da, asta nu e o descriere completă... Eşti un om. Nu orice om însă. Îmi amintesc jocul serios al trupurilor, limbajul înţeles prin atingeri dincolo de piele, iar noi străluceam din toate unghiurile şi formam la rândul nostru alte umbre cu caracter ascuns sau un fel de dulce mister, căci umbrele erau dovada realului, a vieţii în plină

Hello, August!  Da, chiar pe tine te salut. De ce mă priveşti aşa suspicios?! Ştiu că este Septembrie de acum, n-am greşit luna, dar tu, August, ai trecut şi nu ţi-am scris nici măcar un rând, tocmai ţie, o lună dragă mie. Vezi tu, am fost cam ocupată, dar asta nu este deloc o scuză, ci adevărul. De fapt mintea mea este foarte ocupată (ceva mai mult de cum era înainte) şi de un timp mâna a uitat să mai şi scrie, să consemneze ceea ce se mai întâmplă (real/fantastic). Mă îngrijoram într-un timp pentru asta, dar acum este altceva, un alt timp de care mă bucur şi îmi place să spun: "cândva scriam mai mult, acum trăiesc mai mult" sau cum îmi spunea cineva, "acum viaţa ta este o poezie", ca şi cum poezia m-a răsplătit. Dar nu, nu învinovăţesc scrisul ca şi cum m-a deconectat atunci de la viaţă... Scrisul în fond te aşază într-o cameră, lâng-o foaie şi un pix şi evident, lângă gânduri negândite, lângă gânduri vechi, dospite... Dar s crisul mai vrea şi

Să mă învălui cu nuanţele, cu imaginile nopţii de vară este o bucurie. Aşa îmi aduc aminte de toamnă, căci ea, toamna, se anunţă - deşi timid - după apusul soarelui. S-ar putea spune că ceea ce simt este doar o aparenţă, că după mii de pagini citite şi după simţiri care de care mai variate, venite în momente nu neapărat aşteptate, ce şanse sunt să mai ştiu care este de fapt, realitatea? În ce stare se mai află percepţia mea? Acestea sunt întrebări oarecum inutile. Realitatea e aceea pe care o creezi şi crezi în ea, fie că o prezinţi sub formă scrisă, fie sub formă orală şi fie chiar păstrată doar în mintea ta, însă - dezavantaj sau nu -  nu o va cunoaşte nimeni şi va muri o dată cu tine. Nu urăsc vara. O las să-mi spună versurile printre razele ei fierbinţi, prin cerul ei senin şi prin ploile care uneori răscolesc grădinile, ucid verdele, îl usucă, dar e frumoasă şi ea în felul ei. În încercarea de a ignora sau omorî şi eu la rândul meu aspectele gri, negre, tablourile dezolante c

Am respirat dimineaţa ce-a fost cuprinsă de vântul din propriile-i petale. Am simţit frig, rece şi chiar gheaţă. Am încercat să le evit, să chem culori desprinse din soare pe chipul meu, pe pielea mea, prin porii mei, dar soarele s-a cam împiedicat astăzi de nori, căci a păşit fără vlagă printre ei. Şi norii erau nebuni, ţineau prizoniere razele soarelui, le-a legat la spate precum mâinile deţinutului. Vai, dar soarele nu-i un deţinut, cred că doar a fost şi el un pic astenic, iar norii au profitat de slăbiciunea lui. Însă după-amiaza îl făcuse să îşi mai revină în fire şi l-am simţit galben clar. Şi totul devenise din ce în ce mai plăcut când întreg trupul meu călător a fost cuprins total de braţele tale suficient de doritoare, dar încă destul de necunoscătoare în ceea ce priveşte conturul şi simţirea specifice misterului feminin. Câteodată nu mai ştiu dacă trăiesc cu adevărat, dacă am un trup care e chiar vizibil pe stradă şi pe oriunde îl port, că îl privesc oamenii din toate ung