Claudia's Words

Fiind unul dintre cei mai buni arhitecţi din ţară, meseria l-a adus în pragul unui surmenaj fizic şi psihic, datorită solicitărilor nenumărate, a proiectelor laborioase. Thomas Hawke, ştia că doar o vacanţă undeva departe i-ar prinde bine, l-ar recrea, i-ar reda energia, pofta de viaţă. Şi s-a pus de acord că Franţa ar fi locul ideal. A doua zi dimineaţă, a pornit singur către aeroportul din Londra şi odată cu decolarea avionului a tras aer adânc în piept, apoi, golindu-şi plămânii, a gândit că trebuie să se debaraseze de tot ceea ce l-a obosit în ultima perioadă. Odată ajuns, s-a cazat la un hotel din centrul Parisului şi a plecat singur la plimbare. Oameni noi, obiceiuri noi, locuri noi. La un moment dat, a zărit un afiş mai îndrăzneţ, intens colorat. În seara respectivă, avea să se organizeze un mare carnaval. Niciodată nu mai participase la un astfel de eveniment şi ideea îi surâse. Nimeni nu avea să-l recunoască şi mai ales să îl judece, ştiind că o astfel de petrecere pre

Ne naştem şi murim. Cât trăim, ne adresăm o multitudine de întrebări. Şi multe întrebări nu au răspunsuri concrete. Şi ce fiinţă trecătoare este omul… Dispărem fizic. Şi totuşi, se mai poate pune problema dispariţiei? Singura certitudine pe care o avem, este aceea că ne amestecăm cu pământul. Chiar dacă ne lăsăm cenuşa purtată de vânt, ea tot se va aşeza pe pământ. Suntem una cu pământul. Aşadar, am putea concluziona că rămânem tot aici. Şi dacă avem şi această parte imaterială - sufletul, el unde merge? Pe unde călătoreşte? Către ce lumi necunoscute se avântă? Şi de ce ar vrea sufletul să se despartă de trup?    Şi o are chiar suntem răsplătiţi în funcţie de faptele noastre? Oare după moarte ne aşteaptă o aşa-zisă lume de dincolo, o lume mai bună, un ţinut numit Rai, unde găsim multă voie bună, fericire, iar la polul opus, un ţinut numit Iad? Şi de ce să aşteptăm fericirea din Rai, când o putem găsi aici, pe pământ? Să fie vorba despre o altfel de fericire? Dar nu ştim răspunsu

Sus, sunt nesfârşite stele Ce mă îndeamnă să ajung la ele, Iar luna e-mbrăcată în haina misterului În ochii mei - ai îndrăgostitului... Dar privind cu drag la lună, Încet - încet somnul mă fură, Iar pe tine te surprind Cum mă sorbi din priviri. Ceasul bate-n miez de noapte Şi visul este pe aproape. Noaptea şi-a închis ochiul demult Şi-mi las trupul pe-al tău trup. Percep muzica inimii tale Şi mâna ta m-acoperă încet. - E timpul să adorm, iubite! Ce linişte se lasă lângă tine...                 *** Eşti cald, Iar buzele îmi ard. Un sărut simt ca m-a atins... Nu vreau să cred că e un vis. Deschid ochii şi constat Că luna încă n-a plecat, Iar sărutul fierbinte tu mi l-ai dat. Mâinile încet le-am unit, În noapte noi ne-am iubit, Iar timpul s-a oprit.

Când ochii tăi se conectează cu ai mei, Mă-ntreb, chiar dacă poate n-am să ştiu... A câta oară ne privim, De când noi doi ne ştim? Şi dintr-atâţia ochi ce i-am privit, De ce la ai tăi eu m-am oprit? Dar în minte ţi-ai făcut un loc Şi-apoi, am înţeles că te iubesc cu foc. Lună de lună, anotimp după anotimp, Iubirea nu-i o amintire, nu-i un trecut timp. Între mine şi tine e o strânsă legătură... Îmi doresc să respirăm cât mai mult împreună. Prinsă în cercul ne-ntrerupt al iubirii, Mă bucur de cântecul bătăilor inimii. Îmi place tot ce-n viaţă nu-i trecător, Îmi place să te iubesc nemuritor.

Şi dac-ar fi să-ţi spun În câteva cuvinte gândul meu, Ai să observi că este unul bun: Te vreau lângă mine mereu! Şi dac-ai şti cât de mult te visez... Sunt nopţi şi zile, luni la rând. Ştii ce îmi doresc? Sărutul tău pe buze vibrând... Ce mult aş vrea acel sărut... Ce mult aş vrea să se îndeplinească... Şi dac-ar fi pentr-un minut, Eu ţi-aş şopti, emoţionată: încă o dată!

Îmi descalţ mintea de gândurile putrede şi privesc în oglindă, spunându-mi uşor timid:  Priveşte, ştii cine eşti şi ştii ce vrei! Genele arcuite dansau de sus în jos ca aripile unui fluture obosit. Încărcate de un praf greu - simbolizând vechimea - , am hotărât să le  scutur. Praful l-am donat vântului, căci el îl va putea duce cât mai departe de mine. Ochii au început să se limpezească... Excesiv de înceţoşati, ei nu au mai ştiut să vadă decât îngerul negru cu iluzii şi amintiri ce nu meritau amintite. Mi-am uitat aptitudinile, am uitat să mai trăiesc, mi-am uitat fiinţa. Şi cine îşi uită fiinţa, mai devreme sau mai târziu, tot se va întoarce la ceea ce este. Fiecare trebuie să urmeze cursul propriului drum. Şi dacă porneşti pe o altă cale, vei fi întors, până vei conştientiza care îţi este adevărata cale. Interesant sau nu, în tot acest timp tu ştiai care este, doar că ai evitat-o de nenumărate ori. Apoi, rămâi probabil cu regrete. Regrete referitoare la timpul pierdut, căc

I. Am fost şi sunt mereu cu tine Însă simt cum dispari din mine. Sunt aici, dar nu mă vezi... Nu cred că mă înţelegi. Sunt încă aici şi tot nu mă vezi... Sunt mii de cuvinte pe chipul meu. Ele strigă printre lacrimi de timp uscate În întunericul cu vise înnecate. Nu ştiu ce s-a întâmplat acum... Aş vrea să cred că nu s-a făcut totul scrum. Nu ştiu cât timp voi mai fi... Nici speranţa nu mai e aici. II. Mi-e teamă să mă-ntâlnesc cu o nouă speranţă, Căci dispare şi ia o bucată din a mea viaţă... Şi să mai sper? Spune-mi tu, cum aş mai putea, Când tăcerea ta îmi apasă inima? Spune-mi, cum aş mai putea să sper, Când am un prezent fără tine în el? Şi să mai sper? Speranţă, eu te-aş întâlni... Dar tu ştii doar a răni?! Sufletul îl amăgeşti uşor Cu o îmbrăţişare, cu un dulce fior. Şi să mai sper? Cum aş mai putea aşa pierdută, Când tu, speranţă, mă faci nefericită?

E noiembrie dimineata... Ce s-a schimbat in a mea viata?! Versurile vor sa iasa din gand Si nu-nteleg ce rost are sa le scriu. Dar multe nu mai inteleg, De cand nu mai zaresc luna pe cer. Candva imi spunea povesti, Imi transmitea ca ma iubesti. E prima noapte de noiembrie Si inc-o luna pana la decembrie. Mi-e dor de caldul octombrie, Mi-e dor de glasul tau, iubite. La fereastra acum stau si inspir Aerul cuprins de frig. Umbrele se sting, se topesc, Cand in camera ma intorc sa privesc. Dar n-am aflat ce s-a schimbat... Un gand tulbure nu m-a lasat. E o... neurastenie Intr-un vag noiembrie.