Claudia's Words

Te-am aşteptat de multe ori în nopţile târzii, Te-am aşteptat crezând că vei veni, Dar am trăit prea mult şi prea puţin, Şi mi-e frică, nu ştiu în suflet ce mai pot să ţin. Palma mea rece, cu dificultate încălzită de soare, Te-ar atinge cu lumină şi catifelare, Şi ţi-aş memora cu uşurinţă textura pielii, Şi mi-aş aminti de ea în solitudine şi întuneric. Prin razele amurgite ale privirilor îţi vorbesc, Dar niciodată nu e pe deplin de ajuns, e aproape sec... Cuvintele se plimbă pe aleea surdă a tăcerii, Iar speranţele se întipăresc în nedoritele amintiri. Îmi tremură pielea necuprinsă de amor... Eu te aştept mereu, mă găseşti în acelaşi decor. Deschide-mi braţele ce-mi înconjoară trupul strâns, Oferă-mi imaginea ta limpede şi o clipă de vis.

Omul nu se schimbă. În esenţă rămâne ceea ce este... Se încearcă a se desface o clipă de frumos, se analizează, se simte, se produce zâmbetul, dar zâmbetul se pietrifică brusc, căci purtătorul conştientizează că e singur, ba mai mult, e incomplet. Filosofia lui spune că două zâmbete - zâmbetul în doi, ar aduce completul şi astfel fiinţa s-ar dezgheţa pentru totdeauna; ar atinge, comparativ vorbind, nirvana. Dar zâmbetul bântuie, se zbate, nu îşi găseşte locul, în ciuda eforturilor de a menţine clipa când se atinge frumosul.  Purtătorul a devenit un fel de aliterat; repetă sunete şi silabe ca şi cum le-ar simţi; de fapt, le invocă doar. Într-un târziu, a ajuns la concluzia că nimic nu îi iese, nici măcar mecanic. Trecutul lui recent, poartă un parfum înecăcios, de durere implacabilă - acea senzaţie pe care o poartă şi o înţelege doar un artist al scrisului, al gândurilor. A scris zile şi nopţi la rând despre dezideratul vieţii sale; a scris nenumărate scrisori şi alte ese

Săgeata dragostei zgârie învelişul inimii - poarta către tărâmul sentimentelor tari, şi insistă, dar inima de data aceasta se opune. Astăzi e mai precaută, căci nu vrea să mai râmână cu visele şi sentimentele spulberate. Ştie prea bine că nu se opreşte totul atât de uşor; ştie că durerea se acutizează şi rămâne acea gaură - calea prin care s-a produs unirea defectă - ce greu se va cicatriza, căci uneori, nici măcar el, timpul, nu îl lasă pe om să uite tot ce îşi doreşte şi să se vindece. Iar g ândurile continuă vertiginos, şi se caută alte explicaţii, alte reacţii, considerându-se mult mai potrivite cele de acum, decât cele întreprinse cu o zi în urmă. Şi astfel, se joacă pe scena interioară, dansul analizelor şi sintezelor, şi nu pentru o singură zi, ci pentru săptâmâni, luni, poate chiar ani, de parcă nu ar fi înzestrate cu extenuare.  Sub influenţa raţiunii, chiar şi o neaşteptată săgeată va fi blocată, i se va strâmba tăişul ori se va rupe... Dorinţa dragostei nu-i abolită, ea