Claudia's Words

Te pierzi prin multime ca intr-un labirint. Desi orasul pare viu, tu ai murit. Esti o moarta vie. Privesti indelung la trecatori - de parca ai cauta pe cineva, dar oricum nu-i prea vezi bine, pentru ca ti se pune o ceata in fata ochilor. Ti-au disparut sentimentele frumoase, te simti secatuita de puteri.. Oamenii nu te observa, pentru ca nu se obosesc sa citeasca chipuri. Si de ce i-ar interesa asta?! Prea insignifiant, nu?! Nimanui nu-i pasa, nu te poate ajuta! Nimeni nu este interesat de privirea ta. Poate ca totusi e mai bine asa... dar daca cineva ar fi interesat, ar vedea privirea unui om incomplet, ar observa niste ochi ce nu mai clipesc si care privesc doar intr-un loc.. un chip umbrit. Nici machiajul te mai ajuta, expresia fetei te tradeaza. Te chinui din cand in cand sa mai schitezi un zambet, dar si acela este, evident fals. Te simti singura printre acei oameni. Altii se bucura de ii aude o strada intreaga, altii se imbratiseaza, altii converseaza si pare ca le place s

E rece.. din ce in ce mai rece, desi imaginea lui Noiembrie pare spectaculoasa. Frunzele calatoresc prin gradini, pe asfaltul rece si umed de atata bruma. Copacii inca se chinuie sa mai pastreze pe crengile lor agitate ultimile frunze verzi. Cele galbene se tin ca intr-un fir de ata, iar la urmatoarea suflare de vant vor fi luate ca intr-un dans la un loc cu celelalte frunze. Sub pasii apasati ai trecatorilor, frunzele erau sfasiate. Cele mai multe vor muri si se vor descompune... altele sunt mai norocoase. Vor fi culese de mainile gingase ale copiilor si vor fi transformate in mici opere de arta, iar altele vor fi doar imortalizate in fotografii. Desi stiu ca raceala imi va cuprinde intregul trup, indraznesc sa calatoresc prin Noiembrie. Calatorind, observam chipuri si chipuri, dar ceva le lipsea. Ceata groasa parca ascundea oamenii intr-un loc misterios.. ii ducea intr-o lume gri si fara de suflet.. nu aveau un drum tinta. Chipurile lor erau sterse si nu schitau nici un zambe

Inca de cand eram foarte mica, imi adresam tot felul de intrebari despre viata. Cred ca de atunci am inceput sa ma gandesc serios daca nu cumva sunt ciudata si ma intrebam daca oare si ceilalti copii de varsta mea se gandeau la ceea ce ma gandeam eu - asta probabil din nevoia de a ma linisti, sa aflu daca cumva gandeam.. sa zicem normal, ca toti ceilalti si ca nimic nu ar fi iesit din comun. De fapt, toate acele intrebari nu venisera chiar de nicaieri, ci veneau rand pe rand, cu fiecare lucru pe care il descopeream si cu cat aveam sa cunosc mai multe, cu atat ma afundam intr-o multime de neintelesuri, iar in momentul acela am constietizat ca nu prea inteleg viata. De ce m-am nascut?! Chiar trebuia ca eu sa exist?! Care este menirea mea?! De ce murim si ce simtim atunci (daca mai putem simti ceva)?!   Cum sa ne facem o viata mai frumoasa?! si tot felul de intrebari existentiale. Bineinteles, adresandu-mi acele intrebari, imi doream sa gasesc si raspunsurile, insa nici acum nu le

Inceputul toamnei i-a adus un nou inceput, iar fiecare zi ii era din ce in ce mai frumoasa. Parca nu ii venea sa creada! Ea era invadata de o multime de zambete pictate in culori calde, iar inima ii dansa, se bucura asa cum nu s-a mai bucurat niciodata! Zambesc, iar acesta este un semn evident al bucuriei care s-a asternut de ceva timp peste mine, iar tu stii deja asta, numai tu stii! Am mai intalnit eu fericirea si credeam atunci ca nu poate fi mai mult decat o cunoscusem si nu mi-a ramas decat sa o accept asa cum era, iar visele pe care le aveam despre fericire mi le omoram incet, incet, pe zi ce trecea, crezandu-le doar exagerari ale mintii si mi-am spus atunci ca ele nu se vor indeplini oricum niciodata, ca visele raman doar vise. Realitatea cam era in contradictie cu visele mele, cu ceea ce imi doream. Un lucru mereu stiam.. aveam locuri lipsa! Pana cand, ceva s-a intamplat intr-o zi, iar de atunci imi tot demonstrez ca m-am inselat, iar fericirea la care visam nu era ceva i

               ... se asteptase unul pe celalalt anotimp dupa anotimp, ani dupa ani. A cum,  in sfarsit s-au gasit...  Soare. Soare de toamna. Pe sub razele lui indraznete, se ivea o silueta masculina aflata pe un drum plin de o parte si de alta de copacii aramii. Si silueta statea nemiscata pe mijlocul acelui drum. La celalalt capat de drum, se ivea o alta silueta. Feminina. Facea pasi marunti, avea un mers diafan. Imbracata intr-o rochie vaporoasa, vantul ce adia usor, ii trimitea mirosul de trandafir al pielii catifelate, siluetei de sub soare. Mirosul tare ii mangaia simturile. Feminismul ei ii parea divin. Cu cat se apropia mai mult de el, cu atat mai mult credea ca este desprinsa din cer, din luna si stele. Stia ca Ea era! Cea pe care o asteptase atat timp.. In momentul cand cei doi erau foarte aproape unul de celalalt, frunzele se revarsau peste ei ca niste petale de flori multicolore, in nuantele cele mai speciale ale toamnei. In sfarsit s-au gasit. Au ramas nemisca

Poposite erau pe genele lui lungi, dragi lacrimi mari si mici de o stralucire ca de cristal. Nu erau lacrimi triste. Nu! In nici un caz! Chipul il dadea de gol. Expresia fetei lui era una calda, senina, era neasemuit de fericita! Lacrimile lui dadeau raspunsuri clare chiar daca erau tacute. In jur nu putea vedea nimic altceva decat pe ea. Chipul ei curat asemeni zapezii proaspat asezate il fascina de fiecare data cand il privea. Era fericit ca o avea pe ea! Se simtea doar al ei pentru totdeauna! Totul capata sens pentru el, totul era clar, viata sa avea sa fie de acum inainte speciala doar cu ea! Ea reprezenta fericirea lui suprema! Ceva mai presus decat ea nu exista si nici nu va exista vreodata! Un cantec lent venit de undeva departe parca le soptea urechilor versurile potrivite cu sunetele potrivite. Totul parea atat de cunoscut! Era cantecul lor demult stiut. El il recita suav in timp ce ea dansa asemeni unei balerine prin iarba proapata. Atat de gingasa, atat de plapanda..

Ce vor fetele de la baieti sau ce vor baietii de la fete. Despre relatiile dintre acestia Nu stiu cat de bine voi analiza acest caz, pentru ca am deja propriile opinii peste care nu voi trece si s-ar putea sa nu fie toata lumea de acord cu mine. Incerc in randurile ce urmeaza sa detaliez aceasta ``enigma``. Pornesc de la ideea ca prin natura noastra, noi oamenii suntem diferiti. Ce vor fetele de la baieti sau ce vor baietii de la fete nu cred ca pot spune cu exactitate. Fiecare isi doreste ceea ce considera ca il face mai fericit. Generalizand, fetele isi doresc un baiat care sa le inteleaga, sa le aprecieze, iubeasca, dar si in cazul baietilor este la fel. Totusi.. nu este destul. Atat intr-o tabara cat si in cealalta, ratiunea le dicteaza, depinde de la caz la caz in ce masura. Totul se diferentiaza prin prisma sentimentelor, al caracterelor, al educatiei. Sunt baieti ce cred ca daca au situatie materiala, mai exact si masina si vila si tot tacamul, pot cuceri orice fata. Gr