Ganduri...
In ultimul timp cam tind sa fiu pesimista. Desigur, nu este aceasta starea care ma caraterizeaza. De obicei vreau sa raman optimista chiar si atunci cand descopar probleme grave in jurul meu si imi doresc sa gasesc rezolvarea a tuturor chiar daca uneori stiu foarte bine ca ma apuc de o munca titanica si fara prea multe rezultate, dar totusi ma incumet sa pornesc cu dreptul, pentru ca dupa parerea mea, daca stam si batem pasul pe loc si ne plangem de la orice problema nu rezolvam nimic, deci..
Momentan, sunt cam pesimista! Nu imi doresc asta, pentru ca asa cum am spus nu asta sunt eu si nu ma caracterizeaza. Stiu ca nu va dura foarte mult timp aceasta stare si voi reveni cu picioarele pe pamant, dar momentan, nu am o stare prea pozitiva si demna de urmat. Problema actuala care a inceput IAR sa ma framante este viitorul. Nu sunt genul de persoana care sta cu minta tot timpul la viitor, pentru ca nici nu as mai putea trai prezentul daca as face asta, dar uneori este inevitabil si intalnind zilnic atatea probleme de natura sociala nu as putea sa trec peste ele atat de usor cum poate o fac altii si nu imi doresc sa ma amagesc spunandu-mi ca totul va fi bine si frumos si roz si ca tara in care traiesc ma multumeste. As fi ipocrita!
Ma gandesc uneori cu groaza ca daca viitorul meu, practic viata mea nu va fi asa cum mi-o doresc si ca vor fi anumite bariere peste care nu voi mai putea trece ca sa imi indeplinesc obiectivele, nu stiu.. oare voi mai fi eu cea de acum?! Va reusi sa ma schimbe lumea in care traim?! Nu vreau sa cred ca intr-o buna zi voi deveni cine stie ce persoana diabolica si lipsita de scrupule.
Este imposibil sa ramai neschimbat/a intr-o lume in continua schimbare. Doar daca te izolezi voluntar si intrerupi cat de mult contactul cu societatea. Acum nu spun ca trebuie sa si faci asta, dar eu gandeam intr-o perioada ca, daca as fi gasit pe cineva care sa ma inteleaga si ma accepte asa cum sunt (sau eram, nu mai stiu daca m-am schimbat), am fi putut locui undeva departe de toti, fara sa ne intereseze ce fac ceilalti. Sa fi avut doar casa noastra si in rest, ne descurcam noi. Nu conta ce se intampla in lume pentru ca nici lumea nu s-ar fi oprit in loc doar pentru noi. Dar apoi am invatat ca nici macar oamenii nu se opresc in loc pentru alti oameni, fie macar unul singur. Asa ca nu am mai gasit acea persoana care sa ma inteleaga si sa ma accepte asa cum sunt. Si stiu ca vei spune ca inca nu e prea tarziu, dar mi s-a dovedit de prea multe ori ca sunt diferit ca sa mai cred asta...
RăspundețiȘtergereNu esti singura persoana care a gandit asa si eu ma numar printre ele! Uneori.. mai in gluma mai in serios imi spuneam ca ma voi muta in munti! :)
RăspundețiȘtergereAsa este, foarte rar se gasesc oameni care sa aiba aceleasi ganduri, principii de viata si sa se inteleaga nu minunat, dar cat sa se respecte reciproc si sa nu se comporte ca dupa legea junglei! Cu siguranta mai sunt oameni diferiti, asa ca tine, ca mine, doar ca sunt foarte, foarte putini din pacate! Ori suntem o generatie noua de oameni, ori suntem pe cale de disparitie...
Avand in vedere ca se spune ca suntem de moda veche, nu avem cum sa fim o noua generatie de oameni. Intr-un fel, incep sa ma bucur ca gandim asemanator :)
RăspundețiȘtergereExact.. ne mai eticheteaza ca fiind de moda veche, dar eu nu cred ca este asa! Nu suntem cei autentici de moda veche, deci cel mai probabil luam ceea ce consideram util din trecut si aplicam printr-o metoda mai moderna in prezent.
RăspundețiȘtergereMa bucur cand intalnesc persoane macar catusi de putin ca mine, chiar e ceva si te bucuri ca nu esti singurul!
Sigur ca nu suntem autentici, pentru ca nu am trait in acele timpuri. Asa cum ai spus, noi doar aplicam anumite concepte in prezent.
RăspundețiȘtergereSi da, macar nu suntem singurii :)
Cine se aseamana se aduna! :)
RăspundețiȘtergereDa, cu totii avem perioade pesimite, Si da din nou, lumea nu se va schimba in bine de pe o zi pe alta, in schimb noi ne vom schimba. Ti-o spun din proprie experienta: sunt lucruri, momente, perioade, situatii in viata asta care te schimba atat de mult incat nu te mai recunosti si ti-e greu sa lucrezi cu tine si cu ceea ce esti tu in momentul respectiv, dar eu cred ca de fapt asa trebuie sa se intample si ca ne maurizam si ca incetul cu incetul trebuie sa ne cunoastem si in noua noastra formula. In momentul in care ajungi sa te cunosti complet ajungi sa realizezi ca de fapt poti sa faci aceleasi lucruri ca inainte dar la un nivel mai inalt si mai complicat. Poate la inceput te sperie, dar pe parcurs o sa vezi ca toate se vor alinia si totul se va reduce la ceea ce esti tu si ce simti tu.
RăspundețiȘtergereViitorul nu va fi nici pe departe asa cum il vezi tu ACUM, pentru ca de-a lungul calatoriei mereu vor exista schimbari care te vor face sa vrei sa schimbi viitorul, asa ca nu te gandi neaparat la viitor ci la cine si la ce ai vrea sa fie inclus in viitorul tau si o sa vezi ca floricelele si inimioarele si tot fundalul se va construi singur asa cum iti doresti TU, la momentul respectiv. Oricum, eu stiu ca va fi bine si ca vei avea un viitor frumos, chiar daca nu te citesc de mult, faptul ca esti profunda pentru mine inseamna mult si imi spune multe.
PS: scuze de textul meu lung, dar nu ma pot abtine :). Spor la optimism si la un viitor "prezent" minunat!!! Hugs&Kisses baby!
Multumesc pentru apreciere! :)
RăspundețiȘtergereCu siguranta ne mai schimbam! E inevitabil, doar ca de noi depinde cum realizam schimbarea si incotro ne indreptam, pentru a ne simti bine in pielea noastra si cu cei din jurul nostru! Plus ca pasii pe care ii realizam trebuie sa fie treptati, dar siguri si realizati cu incredere! Oricum toata viata avem de invatat! Nu stiu daca am sa ajung sa ma cunosc vreodata la adevarata mea valoare, dar stiu sigur ca sunt capabila de multe lucruri atata timp cat imi propun cu adevarat.
Cat despre pesimism si pozitivism.. consider ca fiecare avem cate putin din amandoua, oscilam intre ele in functie de ceea ce traim. Uneori ne mai confruntam si cu pesimismul, fiind chiar o stare normala in unele momente, conteaza doar sa nu ne lasam prinsi in pesimism pentru totdeauna.
P.S.: Nu te mai scuza pentru textul lung si mie imi palce sa scriu mult, plus ca orice parere conteaza! :) >:D<
Asa e. Stii, bunicul meu avea o vorba "Toata viata inveti si cand mori, tot prost mori!", si mare dreptate avea. Nu o sa ajungem niciodata sa ne cunoastem cu adevarat si indeajuns de profun, la fel cum nu o sa ajungem sa cunoastem tot ce reprezinta universul asta la adevarata valoare, dar suntem datori sa incercam si cu totii facem asta voluntar sau involuntar. Important este sa incercam sa excelam, sa incercam sa facem lucrurile cat mai bine si sa traim cat mai frumos posibil.
RăspundețiȘtergereIti urez toate cele bune, o viata pliiina de optimism si cu cat mai putine momente de pesimism, pentru ca doar asa reusim sa apreciem momentele frumoase si invatam sa traim si sa ne bucuram cu adevarat. :* >:D<
Chiar nu am auzit de acea vorba.. cel putin partea de sfarsit nu, dar nu pot fi decat de acord, cu toate ca mi se pare cam dura exprimarea!
RăspundețiȘtergereAsa este! Bine punctat! Chiar daca nu o sa ne ajunga o viata invatand asta nu inseamna ca nu trebuie sa progresam, pentru ca pana la urma nu invatam pentru nimeni, ci pentru noi insine, pentru propria noastra evolutie.
Multumesc pentru urarea optimista, ceea ce iti urez si tie la fel! Trebuie sa ne construim o viata frumoasa si sa credem in propriile forte. :*