Claudia's Words

Ş i vine o zi, Când singurătatea se va sfârşi, Privirile se vor întâlni, Şi ne vom afla fericirea, Care se numeşte iubirea. Şi vine o zi, Când în a ta îmbrăţişare, M-aş cufunda fără a crede că e visare, Iar tăcerea şi privirea vor fi totuna, Ne vom trasmite simţirea. Şi vine o zi, Când lumea mea şi-a ta, Se vor întâlni bucuroase, se vor îmbrăţisa, Se vor contopi şi vom începe a trăi, Mereu ne vom iubi şi nu ne vom opri.

Pe frunte în jos ne coborâm sărutări, Care ne poartă peste-albastre mări, Şi-mbrăţisări repetate ne oferim, Noi ştim, simţim că ne iubim. Te iubesc ca un râu ce curge ne-ncetat, Iubirea mea nu a stat, nu a secat, E-o nesfârşită trăire, E-o perfectă potrivire. Te iubesc şi-n noapte, în vis, Chiar si-atunci de tine-mi amintesc, Ne plimbăm şi vorbim, Si-nfinite poezii ne adresăm.

Ş i ploaia, Cădea trepitant, Priveam cum se scurge pe asfalt. Meditam, Iar mâna mea, Un cântec la chitară cânta. Lumea, Dormea liniştită, Dar în suflet ploaia-mi recită Picături greoaie... Voi mai putea afla iubirea, oare?

Până să încep să scriu, Am învăţat, am înţeles, Că nu-i uşor omul să-l ştiu, Dacă întâi nu mă cunosc. Î n momentul introspecţiei, Am descoperit ce e bun, Dar şi demonii fiinţei, Şi-am aflat cine sunt. Târziu, foaia m-a strigat, Căutam deseori în suflet şi minte, Nu puteam să nu cuget, Şi-am hotărât a scrie. Stiloul e unealta scrisului, Nici noaptea nu vrea să-l părăsesc, El e uitarea somnului, Nu pot să-l dezamăgesc. Un strop de imaginaţie, Şi totul prinde viaţă, Un moment de inspiraţie, Şi ce gândesc pe foaie se aşează. Cuvinte pe rând presar, Le-mbin într-o poveste, Şi cel mai mult ador, Când simt şi scriu iubire.

O lacrimă amară, E gata să cadă, Căci nu îşi mai are locul Pe obrazul sufletului. Te-am şters oricum de mult, La tine nu mă mai uit, Tu doar te jucai, Iubirea-mi o răneai. Tu nu mai ai rost, Şi tot ce-a fost, a fost. Acum trăiesc prezentul Şi îmi clătesc sufletul. De vei gândi să revii, Află, vreau să ştii, Că nu vei mai avea loc Şi sentiment n-am să-ţi mai port. Dar după fiecare stins amor, Renaşterea nu stă pe loc, Vine un nou început Şi-adio spun timpului trecut.

Pe un râu al conştiinţei plutesc Şi încerc să nu-mi mai amintesc Vechi iluzii şi poveşti stinse Niciodată ele sa nu mai fie aprinse. Şi chiar de vor apărea în gând, Ştiu să le alung, Căci vor să mă facă să plâng, Dar eu ştiu să mă adun. Mi-ai sculptat răni adânci, Mi-ai zdruncinat fiinţa atunci, Când mi-ai intrat pe sub piele, Creându-ţi zeci de trepte. Şi ştiam unde voiai să ajungi... Prin vene voiai să parcurgi Drumul către inima mea, Ce bătea tare în piept Crezand ca e a ta. Dar m-am înşelat... Tu erai inert, Erai fără sentiment. Şi a început să doară, Când iubirea s-a dovedit a fi oarbă. Dar nu am timp să regret Ceea ce a fost – de fapt - absent. Te-am aruncat pe drumul uitării, Şi acum aştept pe malul mării, Privind în zare către… altceva, Poate apare cineva, Care va purta în inimă iubirea Ca să nu şfârşim călătoria.

In noapte, gandurile nu pot fi inlaturate, nu pot fi nici blocate, sunt chiar intensificate. Se creaza o simfonie din soaptele vantului, soaptele norilor, soaptele frunzelor, soaptele orologiului, imbinate cu o soapta dulce a inimii si soaptele vagi si repetate ale unui cantec de la patefon, venit dintr-un colt de camera. Si toate duc la o noua trezire a gandurilor, o reconstientizare. Niciodata nu e liniste cu adevarat in minte, dar nici in suflet. Gandurile sunt vii si constat ca mai apare inca o soapta. Tu apari. Soaptele tale sunt dintre cele mai placute. Se aud, se simt. Imi mangaie auzul si pielea, imi canta si ating inima lin. Si ti-ai lasat amprenta... Iti mai aduci aminte? Intr-o noapte rece, la fel ca aceasta, s-a nascut din minte si din suflet cel mai frumos sentiment. Am aprins focul - mi-a fost aprins de tine. Te-am luat langa mine si te-am incalzit sperand la nestingere, sperand la caldura ce se va mentine.  Si ce simti nu te poate insela. Cuvintele pot insela un

-          Cine esti tu? -          Sunt! Ce intrebare mai e si asta? -          Nu! Nu cred ca m-ai inteles! -          De ce? -         Era o intrebare serioasa! Si nu e de ajuns doar sa fii! -          Am inteles! Ma numesc X si am y  ani. -          Nu! Iar nu m-ai inteles! -          Pai, nu sunt si doar atat... am un nume, am si buletin, vorbesc cu oamenii, deci exist! -          Draga X, nu intelegi nici acum?! -          Ce sa inteleg? -          Nu ai inteles cine esti? -          Stiu cine sunt! -          Atunci, spune cine esti! -          Sunt o persoana... umm... sunt... -          De ce faci pauza? -          Ma gandesc... -          Nu, X! Daca stiai, spuneai fara sa te mai gandesti! -          Credeam ca stiu cine sunt! -          Credeai, insa intre timp... -          Dar... -          Dar trebuie sa te cunosti! Sa te... recunosti! -          Cum adica sa ma... recunosc?! -          Stii deja cine esti, doar ca ti-ai ig

Sentimentele calatoreau lesinate, rataceau intr-un decor dramatic, al necunoasterii de lumina. Era un decor care dorea sa imi stearga treptat visul. Mintea, trupul, inima, s-au scaldat in apele cele mai tulburi, dar valurile mi-au izbit fiinta neputincioasa atat de tare, incat constinta mi-a fost trezita. Ochii au inceput sa vada, mintea s-a limpezit, inima a inceput sa bata si pentru prima data am ascultat-o, am urmat-o.  Si putea fi loc de iubire in anotimpul melancoliei, nevrozei si al culorilor?! Simteam cu inima, cu sufletul... Sentimente de fericire, sentimente inaltatoare si arzatoare, imi circulau prin vene si artere rascolindu-mi fiinta. Sunt acele sentimente pe care doar in iubire le gasesti. Insa eu le visam, eu te visam, sperand ca intr-o buna zi vei aparea. Si ai aparut. Am stiut ca esti tu. Te-am recunoscut, pentru ca te simteam parte din mine, iti simteam si intelegeam trairile. Te-am zarit in razele unui soare de toamna. Razele tale au fost locul in car

In lume gasim oameni si oameni.  Rai, buni, imorali, morali, fatarnici, sinceri, prieteni, dusmani, ignoranti, eruditi. Dar ce ne facem cu cei care au obiceiul de a ne indrepta catre acel dezechilibru, care vor sa ne puna piedici, care vor sa castige prin metode incorecte, care vor eventual sa fie urmati si de altii dupa “bunul” lor exemplu? Acestia sunt oamenii patologici, acei viermi care mananca tot si care vor sa te lase gol. Evident, nu putem sa ii schimbam pe toti, dar putem sa le facem fata, putem sa schimbam lucrurile fara prea mult deranj daca am fi ceva mai atenti. Dar ce facem si cu propria persoana? O analiza amanuntita a propriei persoane ne ajuta sa gasim raspunsurile pe care le cautam poate de mult timp, dar care au fost surprinzator de aproape. O problema des intalnita este aceea ca multi oameni prefera sa fie ceea ce nu sunt. Ajung sa fie ceea ce altii sunt, deoarece considera ca doar asa nu vor fi dati la o parte, doar asa vor fi apreciati, iubiti, doar a

  Si a vazut ceva, pe cineva... un cineva atat de special.                                       Incet, incet si-au dat seama ca sorbeau din aceeasi cupa de straniu... Straniu era momentul cand te apropiai, Straniu te mai purtai, Straniu chip mai aveai, Atat de straniu erai! Ganduri stranii aveai, aveam. Ne regaseam! Cat de familiar era... Si adoram asta, te adoram! Credeai ca nu te-ntelegeam?! Am descoperit… un OM ! Am vazut frumosul !