Claudia's Words

M i-am pictat microscopic pe pupile imaginea ta, pentru că am realizat că îmi eşti rază şi şoaptă, dulci, perpetue, pătrunzătoare în inima ce speră mereu la iubire, ce speră mereu la dizolvarea recelui. În gânduri, tu. În fiecare noapte, când mă cufund în perna moale, eu nu mă las uşor pe braţul somnului, ci mă gândesc mai mult ca niciodată la tine, pentru că este de înţeles, te îndrăgesc, dar şi în speranţa de a avea un vis cu tine... Eu, de aici din umbra acestei ultime nopţi de februarie, cu iz de primăvară slabă, îţi veghez somnul, chiar dacă pentru o perioadă mai scurtă, căci pleoapele inevitabil mă fură. Dar te veghez scriindu-ţi doar noaptea, deschis, în alb, fără pată, şi nimeni şi nimic nu mă va putea împiedica, dragul meu sentiment oglindă... Eşti frumos, scriitorule! Ai nenumărate gânduri adevărate, născute din mintea inimii şi zugrăvite pe eternele foi... Îmi amintesc şi acum primele tale cuvinte pe care mi le-ai adresat; îmi amintesc filosofia cuburilor de ciocolată..

Scaunul  era nerăbdator să mă primească pe lemnul său - cândva o banală  scândură  - cu aromă veche extrem de îmbietoare, de la masa plină de cărţi. Mă aşez calm, dar gata să intru într-o nouă aventură, şi în cele din urmă, aleg o carte...  Greaţa , de Sartre - un adevărat  scenariu  existenţialist. Petrec câteva ore bune cu ea şi realizez că mi-a redat şi mie greaţa, o greaţă veche, pe care am întâlnit-o pentru prima dată, undeva în primii mei ani, contemplând viaţa în spatele unei case. Am resimţit-o ca un  scurt -circuit al vieţii... Îmi ridic ochii din carte, căci soarele îmi ucide atenţia cu săgeţile lui ademenitoare, şi tot atunci, sesizez multe  scame  plutitoare. Frumoasă imagine nesănătoasă... Şi ca de nicăieri, îmi zboară prin minte o zi de vară, în care nu poţi avea nicio scuză  să nu ieşi afară, doar în cazuri cu totul şi cu totul excepţionale. Era o zi minunată, perfectă pentru o plimbare în mijlocul naturii, în inima parfumului de flori de câmp combinat cu cel al co

Îţi mângâi aproape imperceptibil globii oculari mişcă tori, incontrolabili, îmbr ăcaţi în catifelatele pleoape... Eşti cufundat în visare, scriitorule, iar încercarea mea de a-ţi pătrunde în vis eşuează, căci nu deţin puteri magice, dar intră în rol imaginaţia mea. Poate mă   visezi purtând o rochie lungă,  semitransparentă, atingând cu uzatele ei colţuri, pământul împânzit de muşeţel   şi rouă  răcoritoare , alergând desculţă   către nimic exact, dar cu siguranţă prin locuri bogate în frumos, într-o dimineaţă   cu soare vesel de vară. De ce eu în visul tău?! Pentru că îţi sunt muză, iar scriitorilor li se arată şi în vis, căci minţile lor sunt doar într-o aparentă stare de somn şi continuă să trăiască situaţii inedite si dincolo de palpabil, care se reflectă mai apoi în textele lor. Minţile noastre s-au înnodat într-o noapte neaşteptată. În acel moment de linişte vidată, ne-am găsit, iar ochii mei au dorit să te mai vadă şi mâine şi poimâine, sperând că se va face o viaţă.

Te priveşti în strălucitorul oglinzii netede, Şi realizezi că eşti o frumoasă imagine. Priveşti dincolo de tine, ca şi cum ai fi transparent, Şi dorinţa caldă există, pâlpâie în piept. Singurătatea nopţilor ţi-a fost cea mai dureroasă, Dar ai încercat să o uiţi scriind declaraţii de dragoste, Ai amestecat-o în pete de culoare pe pânză Şi-ai realizat trist că ţi-a fost cea mai bună muză. Nobile sentimente stau latente în  sufletul deschis, Iar sărutul tău arzător încă stă nedezlipit, neatins, Dar astăzi ceva s-a schimbat, şi urma ta solitară, O laşi în vântul de pe stradă, pe o foaie zburată, Din cartea ta necitită, sperând că va deveni neuitată. Imaginea de gândurile şi sentimentele tale creată, Speri ca într-o zi, cineva să o atingă, să o vadă. Nu vrei ca timpul să te evapore încet, în neştire, Vrei să scrii cea mai frumoasă poveste de iubire.

Mai umple o foaie, scriitorule! Mai scrie încă o dată despre ce te încântă sau apasă! Mai scrie aşa, cum numai tu ştii, elegant, cu litere perfect şlefuite şi aliniate, menţinând foaia curată, chiar dacă mulţi demoni ai ucis în războiul interior, împrăştiindu-i pe fiecare rând. Mai scrie încă o dată în lăsarea serii, pe cântecul de maşini de dincolo de fereastră sau pe triluri de păsări undeva în natură, ori poate pe muzica lăuntrică acompaniată de liniştea mângâierilor de apus. Scrie, căci tu nu eşti un scriitor lipsit de originalitate... Tu trăieşti de două ori şi la fel în aceeaşi viaţă: simţind, apoi resimţind totul scriind şi e minunat să poţi face asta, dacă e să privim dintr-un anumit unghi, dar în acelaşi timp rămâi şi etern, prin scrierile pe care le laşi .  Eu, ca cititoare fidelă a ta, te citesc cu mare interes şi îmi place să fiu martora evoluţiei tale... Azi e ceaţă, scriitorule şi parcă te aud spunând :" Şi ce dacă? ". În scrisul tău nu se reflectă vremea

Îţi ascult un gând perpetuu în ochi, iar cu degetul fin, Îţi mângâi sprânceana iubită, frumos definită, plină, Apoi îţi închid ochii, şoptindu-mi că mă vezi îmbrăcată într-o rază, Frumos conturată, de mâini de lună perfect sculptată, dar uşor afumată, Şi-mi studiezi atent fiecare diafană mişcare, Încercând să primeşti răspuns la fiecare încâlcită întrebare. Lăsându-mi fruntea pe a ta ca o îmbrăţisare a gândurilor, Curgându-mi pletele pe valea umerilor tăi ce îşi stingeau un dor, Îţi păstrez ochii închişi ca într-un somn dulceag de după-amiază, Rugându-te să mă menţii încă o clipă în acea mirifică ipostază. Nu oftezi, şi-mi spui că e acelaşi vis frumos cu mine, acelaşi decor, Si spre înălţimile inimii mă pregăteam cu tine acum să zbor, Şi paşi făceam pe valul creat de unduirea buzelor moi. Buzele tale îşi croiau drum pe trupul meu tapetat cu felurite flori, Şi ameţitor ne învârteam pe muzică de aripi şi răsuflări. Cu pumnii strânşi eu stăteam -

Când te-am întâlnit, am simţit că o reacţie chimică s-a produs între noi. Ne-am amestecat precum antibioticul cu serul fiziologic, realizând astfel o testare a iubirii. Timpul a trecut şi nu au apărut edeme, eriteme între noi, nici nevroze, iar dacă ar fi apărut lipotimia, nu aş fi considerat-o reacţie adversă, ci una normală, datorită eustresului, datorită iubirii ce arde in noi. Da, eram compatibili, iar din ziua în care te-am întâlnit, reuşeşti să-mi produci tahicardii, mai uşoare sau mai intense, de fiecare dată când te văd, de fiecare dată când mă surprinzi cu ceva inedit. Ştiu că eşti fascinat de corpul meu şi îl studiezi centimetru cu centimetru, ca la un curs de anatomie, dar nu am nimic împotriva acestei curiozităţi a ta, ba chiar îmi place enorm cum îmi priveşti pielea şi îmi atingi fiecare contur cu indexul şi mediusul, cum îmi cuprinzi încheietura, adăugând şi anularul, exercitând o presiune uşoară asupra arterei mele radiale zâmbindu-mi – exteriorizându-ţi fericirea –