Postări

Se afișează postări din august, 2016

Hello, August!

Imagine
Hello, August!  Da, chiar pe tine te salut. De ce mă priveşti aşa suspicios?! Ştiu că este Septembrie de acum, n-am greşit luna, dar tu, August, ai trecut şi nu ţi-am scris nici măcar un rând, tocmai ţie, o lună dragă mie. Vezi tu, am fost cam ocupată, dar asta nu este deloc o scuză, ci adevărul. De fapt mintea mea este foarte ocupată (ceva mai mult de cum era înainte) şi de un timp mâna a uitat să mai şi scrie, să consemneze ceea ce se mai întâmplă (real/fantastic). Mă îngrijoram într-un timp pentru asta, dar acum este altceva, un alt timp de care mă bucur şi îmi place să spun: "cândva scriam mai mult, acum trăiesc mai mult" sau cum îmi spunea cineva, "acum viaţa ta este o poezie", ca şi cum poezia m-a răsplătit. Dar nu, nu învinovăţesc scrisul ca şi cum m-a deconectat atunci de la viaţă... Scrisul în fond te aşază într-o cameră, lâng-o foaie şi un pix şi evident, lângă gânduri negândite, lângă gânduri vechi, dospite... Dar s crisul mai vrea şi