Claudia's Words

Numai în gândurile şi visurile mele Erau curcubee, soare, rouă, ploaie caldă, Erau zâmbete adunate chiar şi pe zăpadă, Erau sunete ce se-auzeau din poeziile inimii Şi topeau negreşit şi cele mai negre lacrimi. Dincolo de tăcere era o mare simfonie, Îmi aprindeam dimineaţa cu-o imagine Pe care o lăsam să mă-mbrăţişeze suav Şi-o respiram până adormeam. Dar micul univers în care credeam Că nu-s doar eu cu mine în doi S-a oprit, Timpul parcă expirase subit Şi degeaba-l aprindeam El pe loc se stingea Precum ai aprinde un chibrit Şi nu-l laşi să ardă, imediat îl stingi. Am ars ca o torţă în simţiri, Numai eu...

Prea multe întrebări în capul meu. Le am în mine de când m-am născut. Priveam peste tot şi astfel parcă le adunam. Zilnic apărea câte o nouă întrebare, aşa cum apare soarele de după nori sau după deal, ca în fiecare dimineaţă; ceva la ordinea zilei. Poate era mai ciudată, poate era absolut normală, dar dacă o consideram ciudată, doream într-un final să descopăr cât de bine se baza pe realitate şi dacă avea rost să caut mai departe ori să abandonez... Nu ştiu să răspund la toate întrebările mele. Poate ştii tu să-mi răspunzi la ele. Sau poate o să ştiu eu să răspund cândva la ele, la acel timp potrivit despre care tot aud. Dar când e timpul potrivit? Cred că timpul potrivit se întâmplă mereu când nu-ţi dai seama. Nu-l vezi, nu-l simţi. Îl ştii sau poate aşa vrei să crezi după ce ţi-ai îndeplinit o dorinţă, un vis. Şi de ce numai la timpul potrivit? Mi se pare că mereu se află undeva într-un viitor îndepărtat. Prea departe, mult prea departe... Şi parcă îmi vine să-l urăsc. Dar îmi

Sunt momente şi momente în viaţă Când pericolul te ia parcă în gheare Şi-ţi taie un zbor către visul cel mare Şi vrei să fii purtat într-o altă secundă. Pericol e la orice pas, ştii bine, Simţi cum sângele-ţi pulsează în artere , Iar în minte îţi trece un film de acţiune  În mijlocul unei înfricoşătoare smide . Te cuprinde un supliciu pe sub piele, Vrei să ieşi din acel punct mort, Dar ştii că azi iar îţi trebuie un efort Şi să închizi răni oricare ar fi ele. Intens să simţi cum intră iubire Şi bucăţile de suflet să ţi se adune Eminamente pe-o treaptă cu raze De unde devii răsărit în vieţuire.

Şcolăriţa Ioana s-a întrebat de foarte multe ori "Oare ce pot să fac cu atâtea caiete?". Nu ştia pe unde să le mai depoziteze, pentru că unele dintre ele, fiind din anii şcolari trecuţi, nu îi mai foloseau. După fiecare an şcolar aduna cel puţin 30 de caiete, plus reviste de care într-un final se plictisea, şi pentru că dulapul său se umplea până la refuz nemaiavând loc pentru cele noi, şi-a zis că trebuie neapărat să găsească o soluţie inteligentă, ştiind că aruncatul nu este o metodă care rezolvă problema, ci o înrăutăţeşte. A învăţat de la părinţii săi, dar şi la orele de educaţie civică cât de importantă este ecologia nu numai în spaţiul în care trăieşte - casa, ci şi la nivel de oraş, de ţară. Soluţia a fost găsită la şcoală când a aflat de la profesorii săi despre programul ecologic Şcoala pentru o Românie Verde, un program care aduce beneficii tuturor şcolilor, grădiniţelor, liceelor din România care reciclează. Şi nu reciclează doar hârtie, ci şi pet-uri ori doze

  Aud cum mintea-mi trimite şoapte, Se-aliniază toate ca un spectru. Găsesc cuvinte descurcate, Astăzi mă simt în alb, nu negru. Umblu desculţă către mine, Cu rochia până la glezne Ce flutură haotic - e uşoară nălucire, Dar astăzi mă simt în alb, nu negru. Pe chipul meu se-adună timpul Tânără dacă mai sunt nu ştiu. Dar eu vreau prezentul, dansul, E frumos când în alb simt că înviu. Să vedem şi alte creaţii aici, în tabel .

  Cu fiecare sentiment Ieşit deasupra gândului Sfârşeam închiderea sinelui, Şi nu mă mai simţeam o închisă cutie Sau prizonieră într-o cuşcă de coaste, Păşind prin oraş cu inerţie. Ascultând cu drag pământul Cel răscolit de-atâtea tălpi  Ce poartă deasupra oameni  Cu visuri şi aşteptări, Am găsit de timpuriu Un răspuns viu : Când pe pământ vei ajunge un moş Cu siguranţă poţi scoate un suflu uşor, Privind cu lumină la iubirea ce te înconjoară Pentru că tu şi-ai tăi n-aţi lasat-o să moară. Da, sentimentul ocrotit rezistă Când distanţă între suflete nu există, Şi când se-nţelege că un plus de bine Trebuie să dăruim fiecare, avem nevoie.

După ce fiecare inventator a pus ingredientele esenţiale: curajul, priceperea, creativitatea, pasiunea în invenţia sa zile şi nopţi la rând demonstrând utilitatea acesteia, pas cu pas vine ziua în care se va afla care va fi cea mai bună invenţie românească din ultimii ani, din cadrul conceptului PR3MIAZĂ INOVAŢIA dezvoltat de compania 3M, cea care oferă şi premiul în valoare de 2000 de euro. Deoarece gazele reprezintă un pericol major în rândul populaţiei, am ales să votez Sistemul Portabil Detector - Exhaustor pentru Gaze . Cu alte cuvinte, înzestrat cu o gamă largă de senzori, acest aparat detectează dintr-un spațiu închis gazele nocive gaze naturale, butan, propan, monoxid de carbon, bioxid de carbon, hidrogen sulfurat etc. şi le elimină în atmosferă cu ajutorul unui tub, după cum se poate observa şi în imaginea alăturată.   Vrem să avem o familie protejată, cu atât mai mult când avem copii, dar şi bătrâni care se descurcă mai dificil, pentru că simţurile, capacit

Totul a început în 2010 după ceva timp de gândire, pentru că voiam să ştiu ce înseamnă un blog şi dacă mi se potriveşte. Când ideea mi-a surâs destul, am început să scriu pe blog (la vremea aceea aveam altul) despre tot ce gândeam şi credeam că are o importanţă nu numai pentru mine ci şi pentru lume. Da, mi-am făcut blog pentru că îmi place să scriu, blogul face parte din viaţa mea, este ceea ce sunt, este un fel de prelungire a mea, este locul în care revin cât de des pot. D ar înainte de scris a fost plăcerea de a citi... Consider că pentru a scrie trebuie să îţi placă în primul rând să citeşti, să-ţi dezvolţi imaginaţia, să acumulezi cunoştinte diverse; numai aşa scrisul va curge frumos pe foaie, şi va fi şi de calitate... În fond, scrisul nu trebuie să fie o corvoadă, ci o plăcere, un alt mod de a te distra, de a petrece timpul liber, şi de ce nu, alături de alţi bloggeri. Iar mie mi-a dat prilejul de a cunoaşte mulţi oameni, de a împărtăşi experienţe, de a învăţa din ce în

Se-aude o voce de departe, Se-aprinde o lumină într-o parte, Se stinge-n noapte un coşmar, Se-aude-un mers fantomatic pe trotuar. Se-aude glasul pădurii în minte, Se-aprinde gândul către mine fierbinte, Se stinge-o durere acută, Se-aude-o muzică veche: ascultă! Se-aude norul cum plouă, Se-aprinde ochiul în fiecare oră, Se stinge luna la clipitul dimineţii, Se-aude-n oameni suflarea vieţii. Se-aude pasărea cum se bucură, Se-aprinde-un sărut cu gust de zmeură, Se stinge răceala romantic, în doi, Se-aude cartea, răsfoitul de foi.

Când el este închis şi trist şi fără... Fără producţie de senin, de veselie, Îl mai pictez în gând cu-o acuarelă Şi-i aduc astfel un glob de soare. Alteori, am nevoie de-un creion albastru Da, creionul- jucărie al copilului de-odinioară, Ce desena pe foaie un cal nărăvaş, Şi-şi imagina că e personaj într-un basm. Nu-i mare brânză să scriu un vers Ori un triunghi , un cerc să desenez. Cercul pot să-l fac şi cu-o gură de pahar, Dar tot versul mi-e cel mai drag. Îmi scot broşa de pe şal, O aşez din nou în sertar, Nişte apă îmi pun în pahar , Şi ştiu că azi trebuie să scriu Două versuri pe cerul azuriu: Ieşi din cochilie , din papuc , Nu eşti un om pierdut! Alte creaţii se găsesc în tabel la Eddie .

Salut , SuperBlog ! După cum bine ştii, nu ne cunoaştem decât din toamna aceasta, deci nu sunt unul dintre acei participanţi cu vechime în competiţia ta. Te-am zărit pentru prima dată cam în urmă cu 2 ani, pe diferite bloguri ale participanţilor tăi, dar nu te-am băgat în seamă, pentru că nu eram suficient de curioasă ca să aflu mai multe despre tine şi poate că nu eram nici pregătită. Dar în vara aceasta, la sugestia unui participant, m-am gândit serios dacă nu cumva este timpul să intru şi eu în dansul tău. Este adevărat, nu ştiam dacă mă voi descurca cu probele enunţate, nefăcând asta niciodată, dar mi-am zis că pentru a şti de ce sunt în stare, trebuie doar să încerc. Aşa că te apreciez pentru că stimulezi creativitatea prin probele care de fapt sunt nişte teme de viaţă, despre care nu cred că aş fi scris din propria iniţiativă, cel puţin nu despre unele. Şi iată-mă acum, ajunsă la ultima ta probă. Am participat la toate probele tale, neîntârziind la nici una, pentru că odată c

Nu, nu este loc de vreo amânare când vine vorba despre transmiterea unui mesaj de interes public. Aşadar, nu voi încerca să fac nicio introducere lungă, voi fi cât se poate de directă. Şoferule, îţi transmit tare şi răspicat: Don't text and drive! Un mesaj cum nu se putea mai simplu de atât spus, lansat de către cei de la Toyota . A venit timpul să înţelegi acum şi pentru totdeauna că sms-urile, email-urile, vorbitul la telefonul mobil nu se fac în timp ce conduci. Mai poţi aşteapta câteva minute. Serios, chiar mai poţi aştepta, şoferule! Telefonul tău nu pleacă nicăieri, te asigur de asta, aşa că termină de condus cu bine şi abia apoi poţi să trimiţi mesaje câte vrei dacă îţi pasă de viaţa ta, dar şi a celor din jurul tău. De asemenea, trebuie să înţeleagă şi cei care ştiu că eşti în trafic că nu poţi răspunde în asemenea condiţii. Dar dacă este vreo urgenţă, opreşte maşina şi aşa poţi vorbi liniştit. Ideal ar fi ca telefonul mobil să fie setat pe modul silent, deoarece chi

Cred că orice femeie începe să fie curioasă în legătură cu frumuseţea corporală încă din fragedă copilărie, începând cu cele mai la îndemână şi nelipsite produse cosmetice: rujul şi... lacul de unghii . Evident, ale mamei, folosite pe ascuns, pentru că se ştie bine că sunt interzise la vârsta aceea. Iar ceea ce-i interzis devine interesant şi neapărat de explorat... Pentru mine, lacul de unghii şi implicit unghiile mari sunt nelipsite. În timpul şcolii generale, toate acestea erau interzise, aşa că abia în liceu am putut experimenta pe îndelete. Acum nu concept să nu am unghii lungi şi lac pentru că mi se dă sentimentul că-mi lipseşte ceva, dar cred că aici a intervenit doar dezobişnuinţa. Nu am un secret anume, doar ceva dexteritate, căci manichiura mi-o realizez singură şi cât mai clasic, alegând de cele mai multe ori varietăţi de roşu (a se observa în poza alăturată) pentru că roşul este una dintre culorile potrivite pielii mele albe şi pentru că este în concordanţă cu felul me

Komunomo mi-a adus aminte inevitabil despre psihologie, una dintre pasiunile care mă preocupă zilnic. Probabil că acest articol va arăta, cel puţin în prima parte, ca o lecţie de psihologie, dar voi scrie evident, din perspectiva proprie. Am ales să ating în special subiectul despre frică , pentru că o consider cea mai gravă dintre emoţiile primare. Desigur, frica , precum şi celelalte emoţii primare au gradul lor de complexitate, pot duce către extreme, iar extremele nu sunt bune atunci când sunt atinse. Când ne sunt date astfel de emoţii, ele au rolul nu de a destabiliza organismul, chiar dacă aşa par în faza incipientă, ci de a-l regla, de a trece peste o situaţie nu tocmai pozitivă, însă reglarea aceasta de noi depinde dacă o facem şi când o facem. Partea pozitivă a fricii (raţională) poate desemna un avertisment. Când ceva nu este în regulă în exteriorul nostru, frica îndeamnă la luarea atitudinii potrivite pentru a scăpa cu viaţă sau pentru a ieşi învingător, pentru a

Într-o zi, promoterul şugubăţ S-a gândit să îşi aducă un băţ,   Cu el avea să pună interzis la tava plină   Clientului ce nu trecea testul cu brânză . Şi cine nu trecea testul era cam trist... Mulţi nu mai încercau, se declarau învinşi, Şi toată brânza prin băţul lui trecea, Vesel, parte cu parte o înfuleca, De ziceai că-i frigărui, Mai ceva ca cel de pui. Şi zilnic dădea să măsoare Pofta cu adevărat cea mare. Eşti curios cum citeşte apetitul? Uite-aşa face promoterul! Îţi dă frumos brânza pe la nas Să vadă cât de mult eşti atras. Aşa ştie bine, are o siguranţă, Că are un veritabil fan în faţă. Iar dacă nu eşti fan brânză , Poate că ai sau nu o scuză, Dar dacă vrei să devii, Convinge-l pe promoter, tu ştii... Dar nu uita că-i şi mare şugubăţ, Hai, încearcă, du-te şi-l ia de braţ, Trebuie să ştii să-i faci pe plac, Să treci dacă-i nevoie chiar şi la atac Dacă vrei brânză să primeşti Nu doar să stai să salivezi. Încearcă

Astăzi se constată clar, nu mai este ca odinioară Când părul de pe corp era lăsat în voie să crească. Adevărat, nu era considerat o problemă majoră, Dar lumea pas cu pas a evoluat, Cam totul s-a transformat. Dacă în trecut la epilat femeia nici nu se gândea, Înseamnă că deloc nu o stânjenea, Însă acum, bine ştie femeia modernă Că epilatul dacă nu se face e o catastrofă. Chiar şi bărbatul modern acum se vrea Fără de păr pe piept sau pe picior – e chiar aşa, Mai ales când eşti atlet, fotbalist, Fotomodel sau culturist. Părul începe să fie o corvoadă Mai ales când timpul te presează, Şi săptămânal cere atenţie specială, Nu poţi să-l tratezi cu indiferenţă. Dar acum există o altă soluţie, Un aparat de ultimă generaţie, Menit să aducă zâmbete albe Pielii ce nu-şi doreşte pilozitate. Există o lumină intens pulsată (IPL) Ce se vrea a fi perfectă, Şi când pe corp se-aşază ritmat, E semn că părul va fi anihilat. Adică vei spune