Cald

Nu voiai să te pierzi în inexistenţă,

Să oftezi şi să plângi - rezultatul negândirii,

Ai ascultat vocea ce-ţi şoptea miere multă

Pictând inocent un zâmbet - revenirea firii.

Ai atins copacii cu scoarţă groasă în larma de toamnă

Şi-ai luat căldura sferei galbene în palmele reci,

Ţi-ai încălzit şi ţi-ai uscat picăturile de rouă de pe obraji,

Ai îmbrăţişat pământul cu frunzele întinse ce pleacă,

Şi le-ai simţit fragilitatea, lipsa de apă.

  

E timpul zugrăvirii unui vers înflăcărat în toamna arămie

 Când în fiinţă intri mai adânc în fiecare-al ei apus.

Cuvinte vechi şi noi, calde şi moi ce nu s-au scris 

Sunt pline, îşi aşteaptă din nou cerneala roşie.