Violetul Se Stingea
Perfect pictat pe azurul infinit,
Îmi mângâia plăpând ochii amurgul violet.
Mă-ndemna până la ultima lui secundă să zbor, să vin
Urcând pe liniile degrade de nori, dar am sfârşit cu un suspin...
Nu puteam decât să-l păstrez în albumul minţii
Şi să-l rog să-mi coloreze camerele inimii.
Dar ştiam că azi nimic nu se mai întorcea...
Violetul într-un albastru noptatic se stingea.
3, 2, 1... S-a dus, s-a dus, nu mai era prezent
Şi eu tăceam, priveam nemişcată spre orizont.
Cerul s-a închis complet
Şi numai eu nu voiam să plec,
Numai eu voiam să mai rămân,
Un pic voiam să-l mai privesc,
Dar eu prea mult aşteptam,
Iar el pleca...
El mă uita...
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Te ascult! :)