Noaptea

Pe străzi e un amestec de trăiri... A suferinţe lăsate la vedere din ce în ce mai clar şi a dulcegării exagerate şi cumva purtătoare de banal sau odios, şi mai rar a priviri limpezi, a şoapte, a sărutări protejate de ochii curioşilor, probabil din timiditate sau nevoia de intimitate.

Pe străzi totul e vechi şi nou deopotrivă... Soarele dezvăluie clădirile cu fiecare dimineaţă şi le aruncă treptat în negru cu fiecare asfinţit care parcă îţi lasă un fel de spaimă, o inexplicabilă zdrobire de suflet sau doar o stare emoţională scăzută, dar care are să treacă în final. Şi tot tabloul acesta, e un fel de punere în scenă, un fel de aducere aminte a naşterii şi a morţii, a ceea ce a fost, dar mai puţin a ceea ce va fi, dar făcând cel mult presupuneri. Şi oricât de mult se străduiesc luminile stradale, luminile din interiorul caselor, nu pot învinge noaptea. Dar noaptea pare interesantă prin faptul că tăcerea nu e stinsă, aşa cum se crede... Chiar şi când dormi, nu taci. Vobeşti cu vocea minţii, lucrează subconştientul şi poate chiar trăieşti la cote maxime.

Noaptea poate fi goală şi poate reaminti cât de singur eşti, în cazul în care noaptea te prinde fără compania cuiva sau nu neapărat, pot fi multiple motive, iar melodiile ce credeai că îţi vor alunga gândurile interzise, starea rece îmbrăcată în rătăcire, parcă îţi fixează sau amplifică ce simţi. Totul pare că se veştejeşte în jurul tău... Te cauţi, te strigi sau cauţi pe alţii şi îi strigi, mut, la marginea porţii ce desparte conştientul de lumea viselor, căci atunci totul capătă o intensitate diferită de cea de peste zi. De cele mai multe ori, te gândeşti prea mult şi totuşi, îţi spui că nu îţi este frică să pătrunzi în camera ta interioară şi să analizezi fiecare parte din care eşti compus, amestecul tău de trăiri, crezând că eşti expert în acestea sau în toate. Dar când ajungi să găseşti greşelile, pasurile greşite, te muştri şi atunci începe să îţi fie frică. Îţi este frică de ceea ce eşti acum, dar parcă mai mult de ceea ce vei putea fi de mâine încolo. Poate că gândurile către propria persoană sunt cele mai neînchise... şi din păcate, când tind să ajungă la exagerări, care puse şi în viaţa reală, nu pot aduce decât tristeţi, dureri şi altele care sunt integrate în acestă clasificare nefastă, şi nu pot fi şterse.

E târziu... Un huhurez sparge aparenta linişte, te cuprinde un fior pe şira spinării, şi te hotărăşti să îţi aşezi mintea pe pernă, sperând că zburătoarea va pleca şi că nu anunţă moartea ta, deşi ai vrea să moară o parte din tine, să prindă cu ghearele ei gândurile pe care nu le vrei în viaţa ta.

În final, ştii că vei cunoaşte, vei trăi atât plăcutul cât şi dezgustul, indiferent că sunt ale tale sau ale altora, dar că totul depinde de tine, de ceea ce faci ca să îţi fie bine ţie şi celor din jur pe cât se poate, dar mai ales acolo unde e cu adevărat important. În mijlocul întunericului, ştii că nici măcar tu nu poţi învinge noaptea, dar ştii că poţi învinge noaptea minţii...