Ieri şi azi printre calculatorit
1.
La ce te-ai gândit prima dată când ai auzit
cuvântul internet ?
Cu siguranţă era un cuvânt necunoscut pentru mine la
începutul anilor 2000 când încă eram în clasele primare, şi cred că am început
să-mi imaginez ce înseamnă internetul după ce am început să descopăr tainele
utilizării pc-ului, mai întâi imaginându-mi-l ca pe un joc, apoi ca pe o lume a informaţiilor diverse comprimate într-un singur loc,
oricum, ceva frumos.
2.
Când ai avut acces la internet care a fost prima impresie?
Era aşa cum îţi imaginai ?
Din păcate nu, nu
prea a fost aşa cum mi-am imaginat. Totul mi se părea bau-bau. Credeam că
dacă tastez ori dau click greşit undeva, voi ajunge într-o situaţie din care nu
voi putea ieşi fără ajutor. Mi se părea greu de utilizat, eu abia descurcându-mă
cu programele Microsoft Office. Dar cred că mereu se întâmplă astfel atunci
când ne întâlnim cu necunoscutul, începuturile fiind de obicei mai grele. Da, nu
a fost o impresie prea plăcută şi o perioadă m-am limitat doar la a căuta
informaţii şi a asculta muzică, lucruri ce nu necesitau prea multe operaţii.
3.
Şi cu timpul ai înţeles că internetul e un ajutor, el a
fost creat pentru a simplifica munca, a scuti timp, a aduce mai aproape oameni,
e un loc distractiv…
Într-adevăr!
Cu timpul am descoperit beneficiile lui, am început să înţeleg mai multe despre
cum funcţionează, diversitatea lucrurilor pe care le puteam face... Da, au început
să mi se şteargă rând pe rând impresiile greşite şi am început să-l folosesc cu
adevărat. În fond, răbdare să avem şi se învaţă orice.
4.
Care
este lucrul cel mai interesant pe care ţi-l oferă internetul şi pe care nu ţi-l
poate oferi altceva ?
Cred
că faptul că pot cunoaşte oameni din diferite colţuri de lume şi chiar cu
aceleaşi pasiuni. Şansele să-i fi cunoscut altfel, în alte situaţii şi în
acelaşi număr, ar fi fost prea mici. Asta unu. Şi doi, clar, faptul că pot fi
citită şi pot împărtăşi idei, gânduri, cu lumea, datorită blogului şi al altor
platforme de socializare, într-un timp mult mai scurt.
5.
Cât timp petreci pe internet şi cum arată o zi din
viaţa ta cu internet ?
Depinde. Sunt zile în care îl folosesc doar câteva ore,
sunt zile în care îl folosesc aproape o zi întreagă şi sunt zile în care chiar
nu vreau să-l folosesc sau nu-i necesar, şi fac alte lucruri interesante, cum
ar fi cititul, fotografiatul, drumeţiile... Oricum, mereu sunt în căutare de
informaţie, dar nu orice fel de informaţie şi nu neapărat în spaţiul virtual…
Dar o zi din viaţa mea cu internet cred că arată aproape la fel ca a oricărui
alt internaut: verificare de emailuri, convorbiri pe platforma de socializare,
distribuirea articolelor de pe blogul personal, citirea articolelelor altor
blogeri, şi uneori vizionând filme şi ascultând muzică...
6.
Dar cum trebuie să fie informaţia pe internet?
Informaţia trebuie să ajute omul care o caută, trebuie să
fie actuală, clară, creativă, originală, verosimilă, plasată acolo unde
trebuie. De fapt, ea capătă forma potrivită în funcţie de sectorul de oameni la
care ne adresăm. Acum pe internet e foarte simplu cu distribuirea informaţiilor,
e foarte util, dar cu condiţia să nu fie făcută în mod abuziv şi în locuri în
care nu are ce căuta. Peste tot trebuie să existe bunul-simţ.
7.
Când te gândeşti la internet ce îţi vine în minte sau
ce-i caracteristic ?
Cei 3 de w, adică www (world wide web) sau .ro/.com, adresa în sine. De exemplu, cauţi
magazinul
MediaDOT.ro, căci poate ai de gând să cumperi procesoare Intel sau poate routere
wireless.
8.
Ce lucru ţi se pare sau ţi s-a părut ciudat în
lumea internetului?
Un pic ciudat, doar un pic ciudat mi s-a
părut faptul că oamenii pot lega prietenii şi chiar mai mult decât prietenii. Totul
depinde de concepţiile pe care le ai. Nu poţi spune că vorbeşti cu un ecran, ci
vorbeşti cu un om aşa cum eşti şi tu, iar internetul e doar o altă cale de
comunicare. Şi atâta timp cât există o continuitate, o constantă între doi
oameni, se pot naşte lucruri frumoase pe viitor, şi desigur, dincolo de spaţiul
virtual unde este cazul.
9.
Ce-ai fi făcut dacă nu s-ar fi inventat internetul ?
Crezi că aveai să fii alt om ?
E simplu: ceea ce nu există sau ceea ce nu cunoşti, nu te
doare, nu te interesează. Deşi îmi petrec destul timp cu cărţile, cred că aş fi
citit şi mai mult dacă nu exista internetul şi aş fi scris mai multe scrisori,
probabil la lumina lumânării sau a lămpii, căci mă vizualizez într-un timp
foarte trecut, dar văd asta foarte, foarte plăcut. Scrisoarea mi se pare cea
mai reală dintre formele scrise de comunicare. Cuvintele din scrisoare poartă
amprenta omului ce a scris-o, poartă chiar parfumul acestuia, poartă emoţia la
un nivel mai intens decât atunci când cuvintele sunt transmise prin email. E clar,
mult mai intimă. De asemenea, cred că aş fi pretrecut şi mai mult timp în
natură. Dar nu aveam să fiu alt om, caracterul mi-ar fi fost acelaşi. Oricum,
am prins o perioadă fără a cunoaşte internetul, fără a cunoaşte multe alte lucruri.
Copilăria mea era afară, aveam jocurile proprii prin grădini, era printre
personajele din cărţi, printre acuarele şi foi de desen… Copilăriei de acum îi
cam lipsesc jocurile de altădată, dar are cu siguranţă internet. Totuşi, cred
că fiecare perioadă îşi are şi bunele şi relele ei, dar cel mai mult contează
să cântărească binele atunci când vine o schimbare. Nu poate fi totul
perfect, de fapt, perfecţiunea există doar în lucrurile mici, foarte concentrat.
10.
În concluzie, cu sau fără internet ?
Şi cu şi fără, cred că am spus asta deja,
măcar printre picături, că internetul e util lumii, de noi depinde cum alegem
să-l folosim. Ideea este că trebuie să existe un echilibru în toate. Internetul
face parte din lumea din prezent, nu poate fi înlăturat, ignorat, şi cu
siguranţă va face parte şi din viitor, probabil sub forme din ce în ce mai
avansate.
Articol scris pentru SuperBlog2014, proba nr.15
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Te ascult! :)