Hello, August!

Hello, August! 

Da, chiar pe tine te salut. De ce mă priveşti aşa suspicios?! Ştiu că este Septembrie de acum, n-am greşit luna, dar tu, August, ai trecut şi nu ţi-am scris nici măcar un rând, tocmai ţie, o lună dragă mie.

Vezi tu, am fost cam ocupată, dar asta nu este deloc o scuză, ci adevărul. De fapt mintea mea este foarte ocupată (ceva mai mult de cum era înainte) şi de un timp mâna a uitat să mai şi scrie, să consemneze ceea ce se mai întâmplă (real/fantastic). Mă îngrijoram într-un timp pentru asta, dar acum este altceva, un alt timp de care mă bucur şi îmi place să spun: "cândva scriam mai mult, acum trăiesc mai mult" sau cum îmi spunea cineva, "acum viaţa ta este o poezie", ca şi cum poezia m-a răsplătit. Dar nu, nu învinovăţesc scrisul ca şi cum m-a deconectat atunci de la viaţă...

Scrisul în fond te aşază într-o cameră, lâng-o foaie şi un pix şi evident, lângă gânduri negândite, lângă gânduri vechi, dospite... Dar scrisul mai vrea şi el o pauză, de fapt şi tu şi el vreţi să mai respiraţi, asta dacă sunteţi prieteni buni. Da, scrisul te şi consumă, dar te şi învie, iar eu îi voi rămâne devotată.

Dragule August, vacanţa mea a fost minunată şi aş mai putea înşirui şi alte cuvinte asemenea, dar mai bine urmăreşte ce îţi voi scrie de acum încolo, pentru că îţi promit, fie că e Septembrie, Octombrie... eu ţie îţi scriu! 

Revin curând la scrisuri, pentru că mi-e dor... şi-o să-mi fie dor...