Punctul de Întâlnire

Îţi mângâi aproape imperceptibil globii oculari mişcători, incontrolabili, îmbrăcaţi în catifelatele pleoape... Eşti cufundat în visare, scriitorule, iar încercarea mea de a-ţi pătrunde în vis eşuează, căci nu deţin puteri magice, dar intră în rol imaginaţia mea.

Poate mă visezi purtând o rochie lungă, semitransparentă, atingând cu uzatele ei colţuri, pământul împânzit de muşeţel şi rouă răcoritoare, alergând desculţă către nimic exact, dar cu siguranţă prin locuri bogate în frumos, într-o dimineaţă cu soare vesel de vară. De ce eu în visul tău?! Pentru că îţi sunt muză, iar scriitorilor li se arată şi în vis, căci minţile lor sunt doar într-o aparentă stare de somn şi continuă să trăiască situaţii inedite si dincolo de palpabil, care se reflectă mai apoi în textele lor.

Minţile noastre s-au înnodat într-o noapte neaşteptată. În acel moment de linişte vidată, ne-am găsit, iar ochii mei au dorit să te mai vadă şi mâine şi poimâine, sperând că se va face o viaţă. Ce amintire veche s-a ivit... dar parcă atât de recentă, şi odată cu ea, încă vreo alte câteva asemănătoare ca intensitate, care mă bântuie rând pe rând, aşa cum fiecare cuvânt urmează să se aşeze pe foaie.

Scriitorule, zâmbetul nu mi-a îngheţat, iar mâinile mele te vor... Te-aş strânge blând în palme, atât cât să nu aluneci, nelăsând simţirea să plece, apoi te-aş lăsa să preiei tu simţirea, să te joci cu ea, să o modelezi - aşa cum faci şi cu splendidele tale cuvinte - gustând-o până la punctul de topire, pe buze, în adânci sărutări.

Te trezeşti din somn şi te privesc din depărtare, de la fereastră, sărutându-ţi imaginar irişii, coborând uşor pe obraji, mângâindu-i cu genele, în ritm de zbor de fluture. Mă priveşti... Mă priveşti ca şi cum sapi în mine şi cauţi profunde înţelesuri, comori ale sufletului meu, sau mă priveşti ca şi cum ai mai avea nevoie de puţin timp pentru a-ţi confirma că sunt acolo, că exist, şi aştepţi să vezi dacă nu cumva mă voi dezintegra în forme incongruente de fum, ca o fantasmă, confirmându-ţi în acelaşi timp şi limpedele minţii.

Şi după secunde transformate în minute, îmi şopteşti să vin lângă tine, dar nu înainte de a mă ruga să trag la o parte draperiile - ultimul test de confirmare. Preocupată cu draperiile, ştiam, îţi simţeam privirea cum fugea pe trupul meu; îmi admirai delicat formele, umbrele şi fiecare mişcare, în bătaia soarelui. Şi mă aşez lângă tine timidă, neştiind ce ar fi mai potrivit să-ţi spun, dar tu, de parcă ştiai prin ce haos al cuvintelor mă aflu, îmi atingi buzele cu degetul, şi-mi spui că ne-am vorbit destul, lăsând multe foi scrise şi multe cuvinte plutind, iar acum avem nevoie să ne citim liniştea.

Şi tu eşti aici... Îmi săruţi gleznele şi îmi înconjori talia cu braţul tău ce îţi poartă vag parfumul de aseară, iar eu îmi las capul pe umărul tău fierbinte. Scriitorule, tu arzi! Şi nu mă refer la sensul de nimicire... Tu ai multă iubire, scriitorule! Ai purtat-o în tăcerile fiinţei tale, ai păstrat-o ca pe cel mai preţios lucru, dar ai revărsat-o abia atunci când lucrurile au semănat cu ceea ce îţi doreai - situaţia prielnică pentru a trăi aprinderea totală a iubirii.

Te ridici şi tragi la loc draperiile, spunându-mi că vrei să fie din nou noapte - punerea în scenă a nopţii neaşteptate - şi te întorci şi îmi spui cuvinte poetice, aşa cum numai un om iubitor de frumos, cum numai un adevărat umanist poate să spună:

"Tu, suflare arzândă de iubire... Rătăcită şi tristă ai fost, dar scrisul tău povestea căldura fiinţei tale, absenţa răutăţii şi acel tip de linişte specific izvorului.

Tu, suflare arzândă de iubire... Punctul nostru neaşteptat de întâlnire a fost litera răsărită-n toamnă, colorată în vişiniu aprins cu reflexii negre. Dar nu, nu te văd doar printre litere şi foi sau în vise, te văd pretutindeni în jurul meu.

Tu, suflare arzândă de iubire... A devenit indescriptibil felul cum te simt în braţele, în buzele, în pielea, în căldura mea. Tu nu ştii să te stingi în noapte, iar eu cred că eşti născută din soare... din soarele ce stinge ziua fără ură şi aprinde somptuos noaptea."