Să mai sper?


I.

Am fost şi sunt mereu cu tine
Însă simt cum dispari din mine.
Sunt aici, dar nu mă vezi...
Nu cred că mă înţelegi.

Sunt încă aici şi tot nu mă vezi...
Sunt mii de cuvinte pe chipul meu.
Ele strigă printre lacrimi de timp uscate
În întunericul cu vise înnecate.

Nu ştiu ce s-a întâmplat acum...
Aş vrea să cred că nu s-a făcut totul scrum.
Nu ştiu cât timp voi mai fi...
Nici speranţa nu mai e aici.

II.


Mi-e teamă să mă-ntâlnesc cu o nouă speranţă,
Căci dispare şi ia o bucată din a mea viaţă...

Şi să mai sper?
Spune-mi tu, cum aş mai putea,
Când tăcerea ta îmi apasă inima?
Spune-mi, cum aş mai putea să sper,
Când am un prezent fără tine în el?

Şi să mai sper?
Speranţă, eu te-aş întâlni...
Dar tu ştii doar a răni?!
Sufletul îl amăgeşti uşor
Cu o îmbrăţişare, cu un dulce fior.

Şi să mai sper?
Cum aş mai putea aşa pierdută,
Când tu, speranţă, mă faci nefericită?


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Când visul prinde viaţă

...

Curăţenie la puterea 2015