Conversaţie în Oglindă


Îmi descalţ mintea de gândurile putrede şi privesc în oglindă, spunându-mi uşor timid: Priveşte, ştii cine eşti şi ştii ce vrei!
Genele arcuite dansau de sus în jos ca aripile unui fluture obosit. Încărcate de un praf greu - simbolizând vechimea - , am hotărât să le scutur. Praful l-am donat vântului, căci el îl va putea duce cât mai departe de mine.
Ochii au început să se limpezească... Excesiv de înceţoşati, ei nu au mai ştiut să vadă decât îngerul negru cu iluzii şi amintiri ce nu meritau amintite.
Mi-am uitat aptitudinile, am uitat să mai trăiesc, mi-am uitat fiinţa. Şi cine îşi uită fiinţa, mai devreme sau mai târziu, tot se va întoarce la ceea ce este. Fiecare trebuie să urmeze cursul propriului drum. Şi dacă porneşti pe o altă cale, vei fi întors, până vei conştientiza care îţi este adevărata cale. Interesant sau nu, în tot acest timp tu ştiai care este, doar că ai evitat-o de nenumărate ori. Apoi, rămâi probabil cu regrete. Regrete referitoare la timpul pierdut, căci timpul respectiv nu l-ai umplut cu ceea ce eşti; ai trăit un timp în care nu ai ştiut cum să te bucuri şi în care ţi-ai făcut rău.
În oglindă, mi-am văzut adevăratul suflet, m-am regăsit. M-am reîntors la visurile mele, m-am reîntors la viaţă. Am zâmbit. Şi prin acest act, am realizat că m-am eliberat. Priveam în oglindă, iar oglinda mă privea cu ochii mei şi din nou mi-am spus, tare şi răspicat: Priveşte, ştii cine eşti şi ştii ce vrei!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Când visul prinde viaţă

...

Curăţenie la puterea 2015