Conversaţie în Oglindă
Îmi
descalţ mintea de gândurile putrede şi privesc în oglindă, spunându-mi uşor timid: Priveşte, ştii cine eşti şi ştii ce vrei!
Genele
arcuite dansau de sus în jos ca aripile unui fluture obosit. Încărcate de un praf
greu - simbolizând vechimea - , am hotărât să le scutur. Praful l-am donat vântului, căci el îl va putea duce cât mai departe de mine.
Ochii au început să se limpezească... Excesiv de înceţoşati, ei nu au mai ştiut
să vadă decât îngerul negru cu iluzii şi amintiri ce nu meritau amintite.
Mi-am uitat aptitudinile, am uitat să mai trăiesc, mi-am
uitat fiinţa. Şi cine îşi uită fiinţa, mai devreme sau mai târziu, tot se va
întoarce la ceea ce este. Fiecare trebuie să urmeze cursul propriului drum. Şi
dacă porneşti pe o altă cale, vei fi întors, până vei conştientiza care îţi
este adevărata cale. Interesant sau nu, în tot acest timp tu ştiai care este,
doar că ai evitat-o de nenumărate ori. Apoi, rămâi probabil cu regrete. Regrete
referitoare la timpul pierdut, căci timpul respectiv nu l-ai umplut cu ceea ce eşti; ai trăit un timp în care nu ai ştiut cum să te bucuri şi în care ţi-ai făcut rău.
În oglindă, mi-am văzut adevăratul suflet, m-am regăsit. M-am reîntors la visurile mele, m-am reîntors la viaţă. Am zâmbit. Şi prin
acest act, am realizat că m-am eliberat. Priveam în oglindă, iar oglinda mă
privea cu ochii mei şi din nou mi-am spus, tare şi răspicat: Priveşte, ştii cine eşti şi ştii
ce vrei!
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Te ascult! :)