Omul, o întrebare fără răspuns

Ne naştem şi murim. Cât trăim, ne adresăm o multitudine de întrebări. Şi multe întrebări nu au răspunsuri concrete. Şi ce fiinţă trecătoare este omul… Dispărem fizic. Şi totuşi, se mai poate pune problema dispariţiei? Singura certitudine pe care o avem, este aceea că ne amestecăm cu pământul. Chiar dacă ne lăsăm cenuşa purtată de vânt, ea tot se va aşeza pe pământ. Suntem una cu pământul. Aşadar, am putea concluziona că rămânem tot aici.

Şi dacă avem şi această parte imaterială - sufletul, el unde merge? Pe unde călătoreşte? Către ce lumi necunoscute se avântă? Şi de ce ar vrea sufletul să se despartă de trup?  Şi oare chiar suntem răsplătiţi în funcţie de faptele noastre? Oare după moarte ne aşteaptă o aşa-zisă lume de dincolo, o lume mai bună, un ţinut numit Rai, unde găsim multă voie bună, fericire, iar la polul opus, un ţinut numit Iad? Şi de ce să aşteptăm fericirea din Rai, când o putem găsi aici, pe pământ? Să fie vorba despre o altfel de fericire? Dar nu ştim răspunsurile. Poate că nimeni nu ştie, deşi am fi tentaţi să spunem că ştim, că scrie în cărţi.

Noi, oamenii, nu putem decât să presupunem şi să credem în iluzii. Şi oare ne place să ne hrănim cu iluzii doar pentru a ne mai îndulci existenţa? Trebuie, avem nevoie să credem într-un anumit fel, pentru a ne menţine un echilibru psihic? Şi dacă aşa-zisul adevăr pe care credem că îl avem despre viaţă este o mare minciună? Asta ar fi trist, nu? Dar poate că nu ar mai mai avea cum să fie trist, dacă nu vom avea să cunoaştem vreodată adevărul despre viaţă. Şi dacă nu îl vom cunoaşte, probabil ne putem permite să credem ce dorim.

***

Este cel puţin ciudat să rămâi cu amintirea unui om care nu mai trăieşte. Îţi aminteşti chipul lui, îţi aminteşti vocea, obiceiurile lui, poate chiar încă îi mai simţi îmbrăţişarea. Şi e greu de crezut că acel om nu mai este şi nu înţelegi de ce trebuie să existe moartea, această ultimă etapă a vieţii omului.

Inevitabil, stai şi contempli viaţa, poate mai mult ca oricând atunci când eşti martorul unui asemenea eveniment. Întrebările curg, se nasc din clipă în clipă, însă nu se poate spune la fel şi despre răspunsuri.

Şi unii au răspunsuri, dar tu, nu le ai şi nici nu poţi crede în răspunsurile altora de îndată ce tu nu le poţi considera valabile. Fiecare om are o anumită doză de scepticism...

***

Omul, această fiinţă trecătoare, ar putea spune că are dreptul sau aşa ar fi corect - în cazul în care existenţa lui ar fi doar aici, pe pământ şi pentru o singură dată - la o viaţă frumoasă. Şi la prima vedere, am spune că ar avea cumva dreptate, însă asta ar afirma cel mai probabil, un om mai puţin fericit.

Adevărul este că nu toţi suntem fericiţi. Putem învinovăţi foarte uşor viaţa, faptul că ne-am născut, însă asta nu rezolvă ceva. Fiecare om, trebuie să înveţe să fie mai fericit. Şi până la urmă, dacă viaţa e doar aici, de ce să fim trişti? De ce să ne pierdem timpul cu gânduri negative? De ce nu am face tot ce ne dorim şi să profităm de această ocazie – viaţa? Să fim fericiţi că am avut prilejul să cunoaştem, fericiţi că am învăţat cât mai mult din ceea ce există sau s-a descoperit pe acest pământ, indiferent dacă luăm sau nu cu noi toate cunoştinţele acumulate. Ar fi o viziune prea optimistă? Oare? Dar nu asta şi-a dorit mereu omul, să fie mai fericit? Întrebarea este… de ce nu este, dacă asta îşi doreşte? De ce nu acţionează?

Dar, se ştie că în viaţă nu poate exista doar armonie, iar cunoaşterea aceasta mai şi doare şi aduce suferinţă, însă trebuie să ştim să trecem peste evenimentele mai puţin pozitive cât mai repede posibil. Dacă nu grăbim ieşirea din haos, riscăm să rămânem acolo pentru totdeauna. Şi poate că mulţi au rămas acolo… Poate că ar trebui să ne aducem aminte mai des de faptul că tristeţea, gândurile negative, sunt un pas către îmbolnăvire. Şi gândind astfel, poate am fi mai motivaţi. Nimeni nu şi-ar dori să trăiască bolnav...

  ***

Omul, cât va mai exista? Exact cât va mai exista acest pământ.  Şi cât va exista, omul mereu îşi va adresa întrebări. Este inevitabil, pentru că un om este înconjurat de oameni, iar oamenii comunică; dar înainte de toate, oamenii trebuie să gândească pentru a realiza o comunicare; se nasc idei, iar ideile pot fi admise sau respinse, pentru că fiecare consideră că deţine adevărul, propriul adevăr. Astfel, adevărul meu, nu înseamnă că este şi adevărul tău.

Omul este o întrebare fără răspuns, pentru că el reprezintă viaţa sau o parte din ceea ce înseamnă viaţa, iar viaţa este în continuă schimbare. Un răspuns ce ar putea fi general admis în prezent, posibil ca mâine, sau peste un secol să fie anulat, să fie o eroare, din moment ce se va găsi un alt răspuns, un alt... adevăr.