Frunza Rosie



Ma arunc in frunzele toamnei. 
Ma amestec cu ele, odihnindu-mi mintea si trupul.
Ascult. E un neincetat sonor printre atatea frunze. Poate ca sunt vesele sau poate ca sunt triste si plang stiind ca vor muri la sfarsit de noiembrie.
Simt. Simt mangaierea lor pe obrajii care imi ard de la atata soare. Simt imbratisarea lor si suspin. Ce-as fi vrut sa fie a ta...
Privesc formele si miscarile frunzelor. Manipulate de vant, formeaza miscari haotice sau incearca sa atinga perfectiunea printr-un dans singuratic sau de grup. Dansul lor parca ma introduce intr-un vis cu tine...
Privesc culorile. Sunt atat de multe culori si incerc sa pictez in gand o toamna in amurg - neaparat in amurg - cu un verde trecut, galben plapand si aramiu rece si uscat.
Privesc cerul. L-am rugat sa duca norul acela alb in forma de inima, acolo unde te afli acum. Dupa ce va disparea norul - inima, l-am rugat sa iti reverse pe chip raza aceea portocalie, ca sa te incalzeasca.
Astept linistea. Astept acel moment in care nicio frunza nu va mai vorbi, pentru ca eu sa iti pot auzi vocea.
Dar toata agitatia din jurul meu, a fost dintr-odata intrerupta... O frunza se aseaza direct in palma mea. O frunza rosie.
 Nu aramie, nu galbena sau verde. Nu rupta si fara forma. R O S I E. In acel rosu al frunzei, ti-am simtit bataile inimii - am ascultat cantecul sistolelor si al diastolelor. Apoi am inmarmurit... Vocea mea s-a intrerupt. Aveam vocea ta in gand. Mi-ai spus: inima mea stii de ce bate... te voi iubi o eternitate.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Când visul prinde viaţă

...

Curăţenie la puterea 2015