Paradisul

Am respirat dimineaţa ce-a fost cuprinsă de vântul din propriile-i petale. Am simţit frig, rece şi chiar gheaţă. Am încercat să le evit, să chem culori desprinse din soare pe chipul meu, pe pielea mea, prin porii mei, dar soarele s-a cam împiedicat astăzi de nori, căci a păşit fără vlagă printre ei. Şi norii erau nebuni, ţineau prizoniere razele soarelui, le-a legat la spate precum mâinile deţinutului. Vai, dar soarele nu-i un deţinut, cred că doar a fost şi el un pic astenic, iar norii au profitat de slăbiciunea lui. Însă după-amiaza îl făcuse să îşi mai revină în fire şi l-am simţit galben clar. Şi totul devenise din ce în ce mai plăcut când întreg trupul meu călător a fost cuprins total de braţele tale suficient de doritoare, dar încă destul de necunoscătoare în ceea ce priveşte conturul şi simţirea specifice misterului feminin.

Câteodată nu mai ştiu dacă trăiesc cu adevărat, dacă am un trup care e chiar vizibil pe stradă şi pe oriunde îl port, că îl privesc oamenii din toate unghiurile, oameni buni, oameni nebuni, oameni slabi, oameni pierduţi în propriile gânduri sau oameni tari, oameni care nu rătăcesc, ci construiesc.

Cred că îmi conştientizez pregnant existenţa când ne intersectăm privile. Da, atunci ştiu cel mai bine că sunt şi suntem. Da, intervine ideea - ştiu că sunt (doar) prin intermediul celuilalt.

Umbrele au încetat să-mi mai joace pe piele, ele au coborât în jos, pe braţe, pe picioare, pe sub tălpi şi duse-au fost, cuprinse de-un cântec al morţii, ce-l meritau. Acum tu-mi joci pe şi sub piele dansul iubirii şi-al căldurii, iar acest dans mă introduce în tainele contopirii metafizice.

Nu voi scrie despre cum sunt ochii tăi, buzele tale, părul tău, îmi par oarecum subiecte perimate, suprasaturate sau poate că mint acum, poate că mint cu vârf şi îndesat... Scriitorul are stări, are ascensiune şi decandenţă, are zile prolifice, zile în care în faţa ochilor săi imaginile prind alte contururi şi înţelesuri. Dar îţi voi scrie. Îţi voi scrie poate cel mai mult atunci când n-o să-ţi pot vorbi, pentru că liniştea şi timpul adunat ştiu să scrie mai bine...

Acum e noapte şi mai vreau să gust din imaginea ta în soare, la poale de statui albe, mai vreau să gust din atingerea prin vârfurile degetelor tale, dar acum se închide uşa zilei şi te rog să-mi împleteşti un vis cu razele tale de soare şi să-mi citeşti din camera plină de cărţi - Dante, Paradisul.