Reveria Diminetii

Dimineata ii batea la usa pleoapelor. Cu capul pe perna moale, intre - deschise ochii. Cu privirea orientata orizontal catre camera si fara de clipit, gandurile i se indreptau automat catre el si incerca sa il caute cu privirea prin camera. Pe undeva trebuia sa fie... Iar la un moment dat, ochii ei buimaci il zarise. Il gasise. Dar el o gasise inaintea ei... privirea lui era de mult atintita catre ea. Se afla la masa de lucru, zambindu-i cald. Gandise ea ca probabil statuse de ceva vreme acolo si cu siguranta o mai privise din cand in cand cum dormea. Desi nu il auzea, pentru ca nu pronuntase cuvinte, stia ca ii vorbise. Ii spuse: "Buna dimineata, iubito!", dar si ea ii raspunse, privindu-se amandoi un timp.

Dorea sa se ridice din patul pufos, dar isi simtea corpul ca de plumb, insa se vedea ridicandu-se si indreptandu-se catre el. Pe masa se aflau o calimara, un stilou si multe foi. El scria, iar ea era curioasa ce anume... Parea a fi o poezie dupa felul cum erau asezate cuvintele pe hartie, in strofe. Dar nu apucase sa citeasca, pentru ca el ii apucase mana plapanda sarutand-o si ducand-o la piept. Ea il privise cu mult drag si isi spuse cat de fericita este ca il vede, ca e acolo, alaturi de ea. Isi trecuse degetele prin parul lui pana ajunse pe gat. Fierbinte inima ii batea si indrazni sa il sarute pe frunte, dar buzele ei zabovira mai mult pe buzele lui dulci. El o cuprinse in ale sale doua brate, iar ea se cufunda in linistea lui...

Un clipit avea sa ii dizolve intreaga imagine. Totul se sterse de pe retina din momentul in care incepuse sa clipeasca. Observand ca imaginea se estompase, clipea, clipea, crezand ca va face cumva sa reporneasca totul... dar in zadar. Fusese doar o reverie in zori de zi, dar nu isi pierduse speranta... mai erau dimineti. Il astepta cu drag si maine...