Claudia's Words

Zambetele, momentele frumoase ii lipseau cu desavarsire. Erau aruncate de mult la capatul mintii si al sufletului. Cineva i le ucise sau chiar ea si le ucise. Drumul sau era pavat cu pete de ceata, confuzie, tristete si gheata insangerata, iar vantul batea in interiorul sau... Avea un gol imens. Si ar fi vrut sa il umple, dar nu mai avea putere si nici speranta. Timpul ei se stingea in fiecare zi putin cate putin. L-a sters de praf, avand speranta unui nou inceput, dar de fiecare data descoperise un vid, totul era steril si nimic nu semana a viata. Ciudat... in jur, totul parea linistit si cu o evolutie buna, timpul curgea lin, dar in interiorul fiintei sale, totul era scufundat in mocirla unor stari cronice, parca antice. Se umplea de zone erodate, era pe punctul de a se macina si a se pierde in propria viata. Era de mult pierduta, ratacita in gandurile ei. Se adancea in ganduri negre... ziua ii sculpta ranile, iar noaptea ii adancea ranile deja formate. Totul avea sa se transforme...

Dimineata ii batea la usa pleoapelor. Cu capul pe perna moale, intre - deschise ochii. Cu privirea orientata orizontal catre camera si fara de clipit, gandurile i se indreptau automat catre el si incerca sa il caute cu privirea prin camera. Pe undeva trebuia sa fie... Iar la un moment dat, ochii ei buimaci il zarise. Il gasise. Dar el o gasise inaintea ei... privirea lui era de mult atintita catre ea. Se afla la masa de lucru, zambindu-i cald. Gandise ea ca probabil statuse de ceva vreme acolo si cu siguranta o mai privise din cand in cand cum dormea. Desi nu il auzea, pentru ca nu pronuntase cuvinte, stia ca ii vorbise. Ii spuse: "Buna dimineata, iubito!", dar si ea ii raspunse, privindu-se amandoi un timp. Dorea sa se ridice din patul pufos, dar isi simtea corpul ca de plumb, insa se vedea ridicandu-se si indreptandu-se catre el. Pe masa se aflau o calimara, un stilou si multe foi. El scria, iar ea era curioasa ce anume... Parea a fi o poezie dupa felul cum erau asezate ...

Ma stingeam intr-un somn greu ce imi tinea pleopele cazute parca pentru totdeauna si nu mai vedeam decat o negura ce se extindea de la zi la zi. Acum, inima mea arde mocnit dar sigur si nicio valtoare nu o va stinge. Inima mea nu mai doarme, nu mai plange, nu mai e amortita de cand a intalnit-o pe a ta. Si imi doresc sa se pastreze arzanda pentru totdeauna, pentru ca pentru tine.. am cele mai frumoase sentimente de iubire si simt cum ele zilnic se inalta.. Si daca la exterior totul pare tacut, in interior vibreaza totul, iar sunetele se regasesc, se contopesc. Nici gandurile nu mai dorm, ele infloresc petala cu petala. Verzi, galbene, violete – toate desprinse din semi-cercul colorat al soarelui, dar cele mai multe sunt rosii. Rosii.. ca inimile noastre. Iar gandurile.. gandurile se potrivesc, se regasesc. Si nici ochii mei nu mai dorm ca inainte. Tu imi apari in timpul noptii la fel ca in zi, licarind in sufletul meu cand mai intens, cand mai domol, cu fiecare gand ce se indreapt...