Dansul

Buze uscate, chip de portelan, degete cu sclipiri violacee, un trup prea slab si...  un suflet cald - toate se evidentiau ireal de frumos sub lumina difuza a lunii iernatice, ce patrundea prin fereastra mansardei. Ganditoare, privea pe fereastra un timp, dar aburul din cana cu ceai desenase geamul, scrijelindu-se apoi, cu tus de gheata, stelute argintii. Tinandu-si respiratia, se apropiase usor de geam, nedorind sa topeasca tabloul de cristal si parca isi dorea sa il poata pastra pentru totdeauna, dar incet, incet, argintiile stele se topisera, se dezlipisera, alunecand in picaturi reci, urmand sa sfarseasca deshidratate de timp. Ce viata efemera..

Pianul din coltul camerei o indemna sa cante. Degetele reci si albe dansau suav pe notele unui cantec vechi, trezind sentimente uitate sau amortite, dar ciudat - nu acela era cantecul pe care dorea sa-l auda cu toate ca asta alesese sa cante.

Doi ochi sticlosi cu pleoape cazute de somn - un somn care incerca sa o desparta de realitate, iar genele-i lungi incepeau sa fluture catifelat pe obrajii lui, insa el nu o lasa sa se piarda in lumea de dincolo de gene. Ea cauta un alt cantec... Apropiindu-si urechea de pieptul sau, sunetul inimii lui incepea sa o trezeasca. Era un cantec fara de sfarsit ce ii patrundea lin in simtiri. Acela era cantecul pe care dorea sa il auda si sa nu il uite niciodata... era un cantec unic.

Prinse ale lui incheieturi pulsande, calde, plimbandu-si mainile mai departe, pe brate, ridicandu-si apoi ochii catre ochii lui. Se scufunda in privirea lui tacuta si patrundea in universul acestuia. Ciudat.. semana cu al sau. Isi apasa bratele pe ai lui umeri puternici si ii stinse dorul cu un rosu sarut. El, ii cantase in soapte cuvinte arzande, pictate adanc in sufletu-i plin de amor. Un zambet ii asternuse pe chipul alb, iar dansul pornise. Dansau pe ritmul inimilor si doar ei cunoasteau sunetul, iar fiecare nota le patrundea in camera rosie din corpurile atinse de sentimentul suprem ce ii lega pentru vesnicie.