Umbra unei iubiri

Pielea ta e plină de raze... Pielea mea s-a uscat şi a uitat atingerea. Nu mai ştiu ce s-a-ntâmplat, cred că-i din cauza scutului protector. Ce spui? Împotriva a ce-i? Aaa, nu, mai bine las-o baltă, nu vreau să-mi amintesc... De fapt, de ce să mint, tocmai mi-am amintit, acum a fost inevitabil, dar nu vreau să spun cu voce tare. Sunt de ajuns cuvintele care-s în mine, nu vreau să le aud şi exterior, m-ar înghiţi cu totul, ar fi prea mult. Şi-aşa-s multe. O tonă. Cred...

Mai şopteşte-mi versurile poeziei vechi, pe care-ai scris-o într-o noapte ploioasă de toamnă. Mai şopteşte-mi cum vrei să mă săruţi tot într-o noapte, la graniţa dintre două anotimpuri. Mai şopteşte-mi despre flori, despre copaci, despre soare şi stele, poate despre iubire...

Da, se face cum se face şi se ajunge tot la iubire. De ce? De ce? De ce? Nu că ar fi ceva odios, nu că ar fi ceva de care ar trebui să te fereşti, nu... Dar mie îmi piere glasul la auzul, la vederea ei. Zâmbetele mele se înfricoşează dintr-odată, inima n-o mai simt bătând normal, sunetele şi mişcările din jurul meu se blochează. Şi nu, asta nu-i de bine. Te-nşeli dacă aşa crezi. Priveşte mai bine! Iată! Iată scutul sau cel puţin o parte din el... efectul său asupra mea. Da, mi-e frică, de aceea port un scut.

Şopteşte-mi... Mai şopteşte-mi cum te-ai îmbrăţişat cu poezia, cum ai gândit doar în tăcere în acea noapte ploioasă, la lumina lumânării, cum ai dorit să te naşti sperând că vei găsi îmbrăţişarea Ei. Mai şopteşte-mi la infinit dacă ai putea, o poveste frumoasă, REALĂ, cu noi, cu visurile noastre puse deja-n aplicare. Crezi că-i o prostie? Nu-i, pentru mine nu-i, pentru că vocea şi cuvintele tale sunt ca ceva magic pentru mine, funcţionează, mă resuscitează, mă scoate din palidele, recile poveşti întâlnite mult prea des. Exact, eu nu vreau să fac parte dintr-o poveste fără culoare, fără îmbrăţişare, fără dorinţă, fără pas...

Nu sta în umbra iubirii lăsând-o crudă, neatinsă, neavută, deşi se-aprindea. Uneori, căutând prea mult, aşteptând prea mult, pierzi timpul, pierzi şansa... te pierzi, pierzi iubirea.

Ah, nu mai ştiu... Fraza asta-i pentru mine sau pentru tine?

Ce spui? Pentru amândoi?



Comentarii

  1. Uneori şi când te grăbeşti pierzi... Iubirea e o loterie. Tragem lozul orbiţi de strălucirea ei şi clădim castele cu ce avem la îndemână... cărămizi, cărţi de joc, nisip, după noroc.
    Dincolo de asta, multă emoţie în cuvintele tale.
    Să tragi lozul potrivit! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper aşa să fie, să trag lozul potrivit, la timpul potrivit! :)

      Da, multă emoţie şi fiindcă e o emoţie, tot nu reuşesc s-o scot pe toată la suprafaţă prin cuvinte, poate nici măcar prin gesturi. Mereu mai rămâne ceva încă nespus şi închis în suflet.

      Ștergere
  2. Să nu te pierzi... Fii fericită! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. foarte... nu gasesc acum cuvantul potrivit...

    foarte...sensibil.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Te ascult! :)

Postări populare de pe acest blog

Când visul prinde viaţă

...

Curăţenie la puterea 2015