Ceainicul
În ceainicul de pe masa cu-n teanc de cărţi, se contopesc arome de fructe de pădure. Torn în ceaşcă lichidul roşu-spălat, parfumat şi norişori de abur observ cum evadează către cer. Se înalţă din ce în ce mai invizibil - efectul efemerităţii lor.
Contemplare. Din nou.
Aburii, acum mai subţiri, ca de fum de ţigară, mă fac să mă gândesc la mişcare, la mersul gândurilor de fapt... Mă-ntreb cum aş putea să nu mai gândesc măcar o secundă. Să descopăr acel vid, acel... nimic. Dar până şi nimicul începe să-mi pară a fi ceva: poate tot un gând, poate o mişcare între stop şi start, o pregătire, dar e... ceva, ceva care există, doar că nu-i palpabil.
În aşa-zisa tăcere am descoperit un glas... un glas al interiorului care-mi spune să mă-mbrac cu-n albastru. Un albastru luminos, născut undeva în univers din mii de particule de praf de stele, pe care trebuie să-l cresc în suflet...
Nu, n-aş putea să nu gândesc. Nu-i niciodată linişte. Cine spune că ştie cum arată liniştea se înşală. E doar o iluzie liniştea. Dacă îţi spun acum să taci, adică să faci linişte, vei observa că nu faci linişte. Numai faptul că se aude cum respiri anulează liniştea, apoi, în mintea ta, se-adună şi se-aud gânduri peste gânduri. Poate nu ţi le aud eu, dar tu sigur le auzi. Şi nici în somn, în vis, nu-i linişte. Se-aude viaţa mereu!!!
Ce gânduri nesătule... Unde-i sfârşitul unui gând, e începutul unui nou gând. Ăsta-i mersul gândurilor. Aşa-i?!
Nu, nu există linişte. Totul e în continuă mişcare, iar transformările pe care nu le-auzim cu urechile noastre, nu-nseamnă că sunt tăcute.
Albastru. N-am uitat. Îl simt, se plimbă pe sub pielea asta atât de albă. Îl cresc în suflet. A colorat puţin, dar încă mai are timp să coloreze complet. Senin, frumos, divin... Dar vreau şi nişte roşu. Măcar ca cel al ceaiului... Ah! Am uitat de ceai.
Da, se-aude viața mereu, orice am face sau nu am face. Nu e liniște niciodată, la mine-n suflet sigur nu e, e un zbucium mare care mai ia uneori, foarte rar, pauză de ceai :D
RăspundețiȘtergereTu continuă să-ți crești constelațiile în suflet, că sunt frumoase! :)
Ceainicul bătrân şi foarte înţelept,
RăspundețiȘtergerece-şi poartă-nţelepciunea în buzunar la piept,
în purpuriu şi-albastru fierbe, să-ţi înflorească
un zâmbet, în ceşcuţa mică, chinezească. :)
În minte nu e linişte vreodată.
RăspundețiȘtergereTot întrebăm şi căutăm răspuns,
dar pacea se-nfiripă-adevărată
în inimă când ne e de ajuns,
din când în când, câte-un răspuns.
@ Claudia: Asa voi face! Imi construiesc propriul meu univers format din albastru, rosu, cuvinte, si ceai si ciocolata... :) Tu sa nu uiti sa iei pauza de ceai si sa te faci bine, sa lasi caldura sa te imbratiseze.
RăspundețiȘtergere@ Wordwasfirst: Mi-a inflorit un zambet/ In oglinda ceaiului/ Mi-a inflorit si-un sunet/ In clinchetul portelanului. :)
RăspundețiȘtergere@ Carmen: Si astfel inima stie/ Ca va continua sa fie/ Poate mai bine decat ieri/ Poate mai bine si maine.
RăspundețiȘtergere