Soarele Meu

Parfum de bujori si de capsuni se imprastie in camera mea. Imi place combinatia dintre racoritor si dulce, imi place sa savurez, sa traiesc parfumul. Si stau la masa si ma gandesc - poate chiar parfumul o fi de vina… Si ma gandesc asa cum obisnuiesc sa fac de mult. Sunt zile in care ma gandesc la oameni si la problemele lor, sunt zile in care ma gandesc la inumanitate, imoralitate, incercand sa gasesc raspunsuri printre atatea “de ce”-uri. Si sunt zile in care ma gandesc la fericire, dar si la tristete.

Cu timpul am descoperit ca fericirea este rara. De ce?! Poate pentru ca ne afundam prea mult in tristete, poate pentru ca uitam sa o mai cream. Iar atunci cand o avem, nu stim cum sa ne bucuram de ea si credem ca e ireala. Dar punandu-mi atatea intrebari, oricum nu pot schimba lumea si oricum nu poate fi mereu bucurie asa cum nu poate fi mereu nici tristete. Apoi, chiar daca o schimb, putin, efortul meu este aproape nul. Schimbarea ar trebui sa vina de la fiecare in parte si doar asa am putea avea o lume mai buna, mai responsabila si care nu pune in fata ignoranta.

Numai ca s-ar putea ca lumea sa gandeasca din nou gresit. Vrem o lume mai buna si asta inseamna ca trebuie sa fim puternici, sa facem acei pasi importanti. Puterea insa are doua taisuri. O poti folosi cu scop benefic, dar si cu scop malefic. Prin vointa ta de a schimba in mai bine nu este gresit sa iti doresti sa fii puternic, in sensul ca vrei sa lupti, sa nu te mai consideri slab si sa treci peste prejudecati sau alte piedici. Dar puterea te poate ridica atat de sus incat te vei considera superior, vei sti ca porti in maini schimbarea si vei ajunge sa o modelezi atat de mult, incat devine malefica.

Dar astazi, am preferat sa ma gandesc la ceva frumos, pentru ca sunt zile in care ma gandesc si la fericire. Si cum as putea sa nu ma las purtata de parfumul dulce in lumea magica a fericirii? Iar pentru a nu uita cum este, imi iau o foaie, stiloul si scriu…

 “ In acea toamna am simtit Soarele. Un soare cald, cu raze ce se plimbau cu grija pe pielea mea, fara a-mi provoca vreo durere. De mult mi-am dorit sa simt acest Soare. Si l-am simtit… Era ca o mangaiere, ca o imbratisare. Si de cand i-am intalnit privirea, are un chip vesel, senin si mereu imi zambeste. Iar din acea toamna il vad mereu, dar nu e vorba de soarele de pe cer. Eu am propriul meu Soare, caci soarele de pe cer nu e al meu, e al tuturor. Dar Soarele meu, esti Tu. Tu ai raze mereu calde si primitoare, Tu nu ai nori care sa te acopere si de vor aparea eu am sa-i alung. Si Tu nu ai un loc pe cer… ai fi prea departe de mine. Tu esti aici, cu mine, in inima mea. Si dintre atatia sori, esti singurul Soare pe care il iubesc. Sper ca si eu sunt un Soare… un Soare doar al tau, ca sa ne umplem ochii si sufletele cu raze de iubire. “