Spaţiu închis
Soarele-i închis de nori, căci griul lor l-a întemniţat. Trupul meu se plimbă prin camera amorţită de frig şi caută o rază limpede, o rază care să vină printr-un colţ de fereastră. Dar raza nu-i. Mă-ndrept spre veioză şi o aprind - punerea în scenă a unui presupus soare, însă e ciudat, aşa, în mijlocul zilei. Mai fac câţiva paşi prin cameră şi idei răsar una după alta, dar mă opresc la una. E timpul pentru un film, aşa, într-o cameră semi-obscură. Stage Beauty îmi încearcă trăirile timp de două ore. Să trăieşti într-o epocă unde există doar termenul de actor, nu şi de actriţă, să fii bărbat şi să joci doar roluri feminine, să te obişnuieşti cu astfel de roluri, să le iubeşti, pentru că iubeşti graţia feminină, iubeşti mişcările delicate, diafane, glasul plin de patos şi melodios. Apoi să fii venerat, aclamat de public pe scenă în timp ce o joci impecabil pe Desdemona din Othello, iar într-o zi, toate acestea să cadă, aşa cum o face cortina la fiecare sfârşit de piesă de teatru, căci s...