O toamna speciala
Inceputul toamnei i-a adus un nou inceput, iar fiecare zi ii era din ce in ce mai frumoasa. Parca nu ii venea sa creada! Ea era invadata de o multime de zambete pictate in culori calde, iar inima ii dansa, se bucura asa cum nu s-a mai bucurat niciodata!
Zambesc, iar acesta este un semn evident al bucuriei care s-a asternut de ceva timp peste mine, iar tu stii deja asta, numai tu stii! Am mai intalnit eu fericirea si credeam atunci ca nu poate fi mai mult decat o cunoscusem si nu mi-a ramas decat sa o accept asa cum era, iar visele pe care le aveam despre fericire mi le omoram incet, incet, pe zi ce trecea, crezandu-le doar exagerari ale mintii si mi-am spus atunci ca ele nu se vor indeplini oricum niciodata, ca visele raman doar vise. Realitatea cam era in contradictie cu visele mele, cu ceea ce imi doream. Un lucru mereu stiam.. aveam locuri lipsa! Pana cand, ceva s-a intamplat intr-o zi, iar de atunci imi tot demonstrez ca m-am inselat, iar fericirea la care visam nu era ceva ireal si imposibil de atins si astfel mi-am aprins din nou visele! Totul, numai din cauza ta! Sorbim din aceeasi cupa de fericire si este atat de frumos sa simtim la fel! Imi completezi locurile lipsa!
E absolut minunat sa zambesti din toata inima si sa ajungi sa spui ca zambetul pe care il afisezi pe chip nu e de ajuns cat sa poata exprima ceea ce simti cu adevarat. Nu credeam sa simt, sa spun asta vreodata! Nu credeam ca tu existi, undeva in lumea asta! Si oricum, cui i-ar pasa de ceea ce simt?! Doar tu imi cunosti sentimentele si doar tu le poti intelege cu adevarat, iar eu nu pot fi decat.. fericita! Stii cum e.. daca o singura persoana ajunge sa te inteleaga, atunci chiar esti multumit. Din clipa aceea, te simti un om implinit, nu te mai simti singur, simti ca existi, ca nu esti degeaba pe acest pamant, ca nu esti vreo ciudatenie, o eroare a naturii!
Acum da, e toamna tarzie, dar vor veni si ierni si primaveri si veri, vor trece anotimpuri peste anotimpuri, iar noi tot imbratisati vom fi, tot impreuna vom fi! Afla ca si tu ai loc in inima mea, in sufletul meu, si in ganduri, in priviri.. si in zambete! :)
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Te ascult! :)