Claudia's Words

La masa de lângă fereastra Unde mărul-martor începea Să fie tot mai zbârcit şi stricat, Un volum de poezii se scria De poetul tânăr şi-nflăcărat. Şi punea toată suflarea vieţii în opera C e-i era colier preţios de cuvinte Asamblate cu migală întâi pe aripa Gândului ce-i va tot aduce aminte. Un dragon ce scuipa flăcări Era bricheta în miez de noapte Ce-i aprindea rapid ţigara poetului, Iar fumul căpăta forme de gheare . Candela lumina pe sfârşite Pereţii încăperii răscolite, Şi o revistă tăcea deschisă Pe o margine de scaun scorojită. Era pe post de bibelou insignifiant, Ţinţa sigură a prafului scămos Ce-neacă plămânii în scurt timp Şi aerului îi trebuie urgent loc. Peste a lui ghete încă nepurtate, Lumina din şemineu năştea Atitudini dinamice, fantomatice, Ce-i înconjurau ca o aureolă mintea. alte creaţii sunt frumos aşezate în tabel, aici

Şi stând pe canapea de-o oră meditând I se năştea repetitiv, aceeaşi întrebare -n gând: "Să fii tu oare purtătoarea de inel perfect rotund, pe degetul subţirel?" Ca timp, noaptea nu a mai ştiut când s-a scurs, Dimineaţă a creionat o scrisoare   Cu-o veste ce avea să ia curs Către ea, numai una dintre atâţia oameni Şi numaidecât voia un răspuns. Citind, pe loc în obraji ea s-a înroşit, Şi în privire licăru-i îmbrăţişa multe lumini, Trecea în revistă şi zâmbetul senin Căci mai mult decât un cadou semnifica inelul, Se contura legătura eternă, chiar idealul, Şi-n memorie imediat recunoscuse vechiul vis El era, şi ea plutea în mersu-i de artist Cu scrisoarea îndreptată spre univers. Pentru Duzina de cuvinte, Tabel Cartim .

Omul se iniţiază treptat în viaţă, cu ajutor atât de la propria persoană cât şi de la semenii lui. De preferat este să nu fie nevoie de un arbitru din exterior, dar implicarea, pedagogia acestuia este uneori necesară, poate să calmeze spiritele surescitate, readucându-le cu succes în pragul omenesc . Viaţa este o călătorie, iar oamenii călătoresc , se îndreaptă către ceea ce şi-au propus încă de mici, şi prin fiecare pas făcut, denotă faptul că sunt proprii lor arhitecţi atât timp cât se ascultă, atât timp cât nu privesc către umbrele confuziei, greutăţii sau cele ale lenei, lene care odată activată şi menţinută pe termen lung, dăunează purtătorului şi poate chiar şi celor din jurul lui. Poţi da arvună peste tot, numai nu şi în iubire, şi de asemenea, nu pune rămăşag cu aceasta, de fapt, cu nimic. Iubirea nu se cumpără, ea trebuie să existe frumos pe arcada vieţii, iar cine se amăgeşte în sentimente, decade , îşi construieşte propria închisoare, şi până nu distruge prim...

Un zâmbet pictat cu soare se năştea într-o dimineaţă de-un august târziu. Cu tălpile prin iarba plină de picături de rouă ce în fond erau apă, un supliment vital ce realizează o absorbţie bună în organism, păşea în timp ce prin meandrele minţii imagini repovesteau apusul unei copilării... Si vorbea cu razele, cu cerul si cu firul de iarbă, iar vântul îi usca buzele roşiatice ce-au sărutat nopţi şi zile, şi uneori nopţi mai luminoase decât zilele, şi zile mai întunecate decât nopţile. Astăzi era o zi specială... Fiinţa-i mai făcea un salt , trecea peste somnolenţa ce s-a instalat ca un virus mult prea afectiv, dar steagurile de semnalizare le-a văzut atunci când deasupra ochilor fluturau fără încetare pe aripi de vânt niciodată stinse. Inima , roşie ca un pepene , îi palpita cu bucurie: primise culoarea ce o încânta zilnic cu acea defilare - lumina cu paşi ce inundă fără a face rău. Şi mersul nu-i era în reluare, sufletu-i era un ocean de mare, si dezlipind buzele şoptea vântul...

Răsăritul de după dealul verde văratic azi altfel îl priveşti... În suflet îţi pătrund perpendicular razele lui sidefii, întregi. Te gândeşti amuzat că pe acel deal nu au ce căuta un piton şi-o pisică , Dar gândul acesta a făcut ca tristeţea să-ţi fugă, Şi la fiecare ridicare de pleoapă observi că nu te mai înţeapă, Eşti mai vioi şi mai limpede exact ca splendida dimineaţă. Azi e clar altfel, gândurile ţi se aştern pe o pernă moale, Iar gândurilor negative le-ai dat câte o palmă şi degeaba se opun Şi strigă înfuriate, tu le arunci cât mai departe şi se fac scrum, Şi mintea nu-ţi mai este o patină ca ieri, alunecând la vale, Pentru că ai schimbat frecvenţa, prinzi alt post Şi n-ai nevoie de păstori . Mânat mai mult ca oricând de pulsaţii interne, pozitive, De pe un alt port sau peron te-ai hotărât să pleci, Iar căilor greşite le-ai pus câte o pensă , le blochezi, Şi te îndrepţi către lumea din tine Fără arme din panoplie , Pentru că ...

Apatici ne plimbăm prin viaţă, Şi uneori, speriaţi de propria existenţă. Exteriorizăm oftaturi tremurate, Ne facem praf şi pulbere în extreme. Pretindem că luptăm, războinici suntem, Dar uneori chiar rugul propriu ni-l ardem. Suflete boboci , răbdătoare am fost odată, Astăzi, fiare necrozate - prea multă boală . Un sâmbure de adevăr căutăm, Dar de el parcă mai mult ne depărtăm. Dispreţuim frumosul - scrisul, tablourile , Dar arta nu cedează, nu şi-a înmuiat strigările. Închide ochii, dar nu-ţi topi visele ca ceara, Conştientizează-ţi drumul, reactualizează-ţi purtarea. Odihneşte-ţi trupul pe pâmântul atins de adunătoare, Priveşte cerul şi raza portocalie, Lasă-le să-ţi aducă gândul către tine, Şi... trăieşte! Cu cele douăsprezece cuvinte s-au jucat şi cei înscrişi în tabel la Psi.