Fragmente fara nume #1

Poposite erau pe genele lui lungi, dragi lacrimi mari si mici de o stralucire ca de cristal. Nu erau lacrimi triste. Nu! In nici un caz! Chipul il dadea de gol. Expresia fetei lui era una calda, senina, era neasemuit de fericita! Lacrimile lui dadeau raspunsuri clare chiar daca erau tacute. In jur nu putea vedea nimic altceva decat pe ea. Chipul ei curat asemeni zapezii proaspat asezate il fascina de fiecare data cand il privea. Era fericit ca o avea pe ea! Se simtea doar al ei pentru totdeauna! Totul capata sens pentru el, totul era clar, viata sa avea sa fie de acum inainte speciala doar cu ea!

Ea reprezenta fericirea lui suprema! Ceva mai presus decat ea nu exista si nici nu va exista vreodata!

Un cantec lent venit de undeva departe parca le soptea urechilor versurile potrivite cu sunetele potrivite. Totul parea atat de cunoscut! Era cantecul lor demult stiut. El il recita suav in timp ce ea dansa asemeni unei balerine prin iarba proapata. Atat de gingasa, atat de plapanda..

Apropiindu-se de ea, lacrimile lui se pierdeau incet pe obrajii ei albi.  Se priveau amandoi in ochi si ramasesera neclintiti o vreme, adormind pe acea patura de iarba. Si visau, visau amandoi la infinitul lor.. la nesfarsit.