Claudia's Words

Ma arunc in frunzele toamnei.  Ma amestec cu ele, odihnindu-mi mintea si trupul. Ascult. E un neincetat sonor printre atatea frunze. Poate ca sunt vesele sau poate ca sunt triste si plang stiind ca vor muri la sfarsit de noiembrie. Simt. Simt mangaierea lor pe obrajii care imi ard de la atata soare. Simt imbratisarea lor si suspin. Ce-as fi vrut sa fie a ta... Privesc formele  si  miscarile frunzelor. Manipulate de vant, formeaza miscari haotice sau incearca sa atinga perfectiunea printr-un dans singuratic sau de grup. Dansul lor p arca ma introduce intr-un vis cu tine... Privesc culorile. Sunt atat de multe culori si incerc sa pictez in gand  o toamna in amurg  - n eaparat in amurg -  cu un verde trecut, galben plapand si aramiu rece si uscat. Privesc cerul.  L-am rugat sa duca norul acela alb in forma de inima, acolo unde te afli acum. Dupa ce va disparea norul - inima, l-am rugat sa iti reverse pe chip raza aceea portocalie, ca...

E-atata efemeritate-n aer Si-atata degradare de culori, E soapta frunzelor a moarte, E o tristete-n fiecare-amor. E-atata iubire ne-nteleasa Si-atata violet crapat pe buze, E multa cerneala uscata Si-atatea carti neterminate. E-atata doliu-n toamna asta Si-atata ceata lipita de ochi, E prea mult negru-n toamna asta, E negru sufletul din noi.

Parfum de bujori si de capsuni se imprastie in camera mea. Imi place combinatia dintre racoritor si dulce, imi place sa savurez, sa traiesc parfumul. Si stau la masa si ma gandesc - poate chiar parfumul o fi de vina… Si ma gandesc asa cum obisnuiesc sa fac de mult. Sunt zile in care ma gandesc la oameni si la problemele lor, sunt zile in care ma gandesc la inumanitate, imoralitate, incercand sa gasesc raspunsuri printre atatea “de ce”-uri. Si sunt zile in care ma gandesc la fericire, dar si la tristete. Cu timpul am descoperit ca fericirea este rara. De ce?! Poate pentru ca ne afundam prea mult in tristete, poate pentru ca uitam sa o mai cream. Iar atunci cand o avem, nu stim cum sa ne bucuram de ea si credem ca e ireala. Dar punandu-mi atatea intrebari, oricum nu pot schimba lumea si oricum nu poate fi mereu bucurie asa cum nu poate fi mereu nici tristete. Apoi, chiar daca o schimb, putin, efortul meu este aproape nul. Schimbarea ar trebui sa vina de la fiecare in parte si doar asa...

As vrea ca intr-o zi de primavara, cu soare surazator, sa stam draga iubite, intinsi pe iarba verde crud si sa ne iubim in acel decor, sa ne privim lumina ochilor si sa ne rascolim trupurile in tacere, sa ne scaldam buzele in a noastra miere. Si ar fi mai mult decat minunat sa observam cerul cu norii pufosi, sa ne scriem poeme de amor si sa ne plimbam impreunandu-ne mainile voiosi, pe aleea cu pomi frumos mirositori. Prin roua diminetii am porni desculti si gingase zambete am avea, am privi salciile unduindu-se pe ritmul vantului, iar noi ne-am cuprinde ascultandu-ne iubirea cum joaca in noi, ca’ntr-un tango plin de dor si de amor. Ti-as fi glasul ce-ti va incanta mereu urechile somnoroase, aducandu-ti primavara atat de aproape. In gradina verde crud, se vor gasi violete, lacramioare si toporasi si stiu ca vei observa absenta trandafirilor, insa eu iti voi darui ale mele buze si vei da de gustul proaspat al dulcetii lor, care iti va imbratisa inima cu iubire. Si pentru ca au aceea...

Buze uscate, chip de portelan, degete cu sclipiri violacee, un trup prea slab si...  un suflet cald - toate se evidentiau ireal de frumos sub lumina difuza a lunii iernatice, ce patrundea prin fereastra mansardei. Ganditoare, privea pe fereastra un timp, dar aburul din cana cu ceai desenase geamul, scrijelindu-se apoi, cu tus de gheata, stelute argintii. Tinandu-si respiratia, se apropiase usor de geam, nedorind sa topeasca tabloul de cristal si parca isi dorea sa il poata pastra pentru totdeauna, dar incet, incet, argintiile stele se topisera, se dezlipisera, alunecand in picaturi reci, urmand sa sfarseasca deshidratate de timp. Ce viata efemera.. Pianul din coltul camerei o indemna sa cante. Degetele reci si albe dansau suav pe notele unui cantec vechi, trezind sentimente uitate sau amortite, dar ciudat - nu acela era cantecul pe care dorea sa-l auda cu toate ca asta alesese sa cante. Doi ochi sticlosi cu pleoape cazute de somn - un somn care incerca sa o desparta de realita...

E rece.. din ce in ce mai rece, desi imaginea lui Noiembrie pare spectaculoasa. Frunzele calatoresc prin gradini, pe asfaltul rece si umed de atata bruma. Copacii inca se chinuie sa mai pastreze pe crengile lor agitate ultimile frunze verzi. Cele galbene se tin ca intr-un fir de ata, iar la urmatoarea suflare de vant vor fi luate ca intr-un dans la un loc cu celelalte frunze. Sub pasii apasati ai trecatorilor, frunzele erau sfasiate. Cele mai multe vor muri si se vor descompune... altele sunt mai norocoase. Vor fi culese de mainile gingase ale copiilor si vor fi transformate in mici opere de arta, iar altele vor fi doar imortalizate in fotografii. Desi stiu ca raceala imi va cuprinde intregul trup, indraznesc sa calatoresc prin Noiembrie. Calatorind, observam chipuri si chipuri, dar ceva le lipsea. Ceata groasa parca ascundea oamenii intr-un loc misterios.. ii ducea intr-o lume gri si fara de suflet.. nu aveau un drum tinta. Chipurile lor erau sterse si nu schitau nici un zambe...

      Toamnă şi plouă. Glasurile maşinilor sunt accentuate sub efectul ploii.     Lumea care încotro cu umbrelele deasupra capetelor, compun punctele agitate de pe fundalul gri. Un câine morocănos se aşeză sub o copertină, privind cu speranţă la fiecare trecător după ceva de mâncare. Copacii, se legănau dintr-o parte în alta, asemănându-se cu nişte himere ce parcă încearcau să răpească cu crengile lor, trecătorii.             Printre acei trecători mă număram şi eu.. un om cu multe gânduri care i se accentuaseră parcă şi mai mult sub sunetul şi imaginea ploii. Călcam asfaltul ud cu multă grijă. Îl consideram un pericol pentru picioarele mele. Îmi ţineam umbrela strâns şi îmi continuam drumul către casă.           Privirile ploii nu m-au părăsit nici când am ajuns în casă şi parcă îmi zâmbeau ironic de dincolo de fereastră şoptindu-mi că încă nu m-a putut uda destul. Am zâmbit. M-am aşezat la ...

       Nu ştiu cât de reuşite sunt fotografiile - ele fiind editate, însă mie îmi place foarte mult stilul acesta. Şi pentru că nu ştiam care este ''mai cu moţ'' am ales să postez toate fotografiile. :) Vintage Flowers 

Fotografie realizată în toamna anului trecut din cadrul Parcului Copou - Grădina Botanică, Iaşi.

Fotograf: Claudia D.

Din categoria.. '' Grădina din balcon '', vă prezint CRINUL Fotograf: Claudia D. (eu)