Sinucidere mentală

     Pornisem de la subiectul ''Despre cât de falşi suntem'' şi în urma unor comentarii din cadrul acelui articol, mi-am dat seama că ar exista şi o formă de falsitate forţată, pe care o simţim ca fiind peste peste puterea noastră de gândire şi dacă am accepta-o ne-am dărâma sistemul de valori în care credem. Această formă de falsitate forţată, clar este împotriva voinţei noastre. După părerea mea, dar în acelaşi timp şi din păcate, eu consider că doar anumiţi oameni o percep. Vreau să pun accentul pe faptul că acestă formă de falsitate nu dorim să o adoptăm pentru că aşa ne place, ci condiţiile în care suntem puşi ne fac să o adoptăm de cele mai multe ori.

         Să iau un anumit caz...

    Punem în centru, condiţiile de muncă la care este supus angajatul; aceste condiţii sunt general valabile pentru orice angajat şi trebuie să observăm cărui tip de om i se potrivesc şi cărui nu.

      În viziunea majorităţii sau să zicem (aici) al unui angajator, ar lua exemplul următor..

Luăm A ca fiind un angajat de clasa de jos = om înzestrat cu puţină gândire

Luăm B ca fiind un angajat de clasă superioară = om înzestrat cu gândire superioară

       Însă eu, vin cu un exemplu puţin mai schimbat, acela că nu am să ţin cont  neapărat că A are doar studii medii şi că B are studii superioare, pentru că eu nu cosider acest lucru ca fiind un punct de delimitare a celor două categorii de  persoane, ci mă refer în special la faptul cum aceştia gândesc. Consider că acesta este punctul cheie.

       Unii dintre angajaţi, din păcate adoptă această formă de falsitate mentală inconştient, adaptându-se condiţiilor la care este supus locului de muncă, considerând că trebuie să facă aşa cum se cere, fără să stea prea mult să judece situaţia în care este pus. Da, poate că mă veţi contrazice şi că într-adevăr, aşa este, trebuie să ne adaptăm la locul de muncă, să fim competenţi, dar ce te faci când condiţiile acelea nu sunt pe aceeaşi lungime de undă cu tine, oricât de mult ţi-ar fi plăcut să lucrezi în acea meserie.

        Ce te faci când eşti un om cu principii peste care nu îndrăzneşti să treci, să le distrugi, pentru faptul că puterea ta de gândire nu este ca a majorităţii. La prima vedere veţi spune că acest motiv este cât unul se poate de prost şi că nu există aşa ceva, însă eu vă garantez că există şi este unul chiar foarte grav. De exemplu, ai colegi care sunt necomunicativi, pe deasupra mai sunt şi îngâmfaţi şi mai ai şi un şef care se crede Dumnezeu pe pământ şi niciodată nu îşi încurajează angajaţii şi repet.. toate acestea ţi se întâmplă cu toate că tu chiar ţi-ai dorit să lucrezi cu drag la acel loc de muncă.

        Ei bine, te simţi cum altfel decât foarte încorsetat de acele ''condiţii de muncă'', iar primul gând este de respingere, de a elimina toţi factorii perturbatori din jurul tău pentru că, mai metaforic vorbind ţi-ar exploda creierii. Ar fi o sinucidere mentală, ar fi peste puterea ta de gândire, te-ai autodistruge, iar eu consider că nimeni nu îşi doreşte asta, pentru că nu am mai fi NOI. Nu ne putem coborâ la nivelul pe care nu îl dorim, pentru că practic nu funcţionăm după acel sistem, nu putem fi compatibili cu acesta. Aşadar ce faci?! Ceilalţi colegi cel mai probabil nu se vor schimba, deci nu îţi rămâne decât să te schimbi tu (să adopţi principiile lor, dar care ţie nu îţi sunt compatibile, nu fac parte din tine), fie pleci şi bineînţeles îţi vei continua viaţa după regulile tale raţionale.

    Aşadar, ca să mă întorc la exemplul pe care l-am folosit, eu consider că indiferent din ce clasă socială ai face parte, nimeni nu îţi poate compromite deciziile şi propria ta gândire, iar această condiţie este valabilă peste tot în viaţă.