Portishead

















Comentarii

Trimiteți un comentariu

Te ascult! :)

Postări populare de pe acest blog

Purificare

Imagine
Crește-mă ploaie, sub creangă, prin floare, privește-mă cu ochiul tău transparent, împlinește un vis în oceanul meu imperfect. Crește-mă ploaie, pătrunde-mi alba piele, apoi spală gândul și mai stinge tunetul. Plimbă-mă,  mă las pe mersul tău; Arată-mi, vreau râul, muntele și cerul mereu. Nu te opri și nu mă opri... Vreau să te văd cum treci pe drumul pietruit, umed sau prăfuit, să te văd cu noaptea cum înghiți fiecare asfințit, să văd iarba cum o mângâi în dimineți de vară, Să-ți văd și ascult picurii înăuntru și în afară. Nu te opri și nu mă opri... Să te văd cum te întreci cu trenurile, să te văd cum vii și revii, lași urmele, și cum uscăciunea îți culege seva, iar eu ți-o sorb la rându-mi prin vârful degetelor care, ridicate spre tine, spre cer, sunt însetate de purificare. - fotografie personală -
Citiți mai multe

Întrebări

Imagine
Prea multe întrebări în capul meu. Le am în mine de când m-am născut. Priveam peste tot şi astfel parcă le adunam. Zilnic apărea câte o nouă întrebare, aşa cum apare soarele de după nori sau după deal, ca în fiecare dimineaţă; ceva la ordinea zilei. Poate era mai ciudată, poate era absolut normală, dar dacă o consideram ciudată, doream într-un final să descopăr cât de bine se baza pe realitate şi dacă avea rost să caut mai departe ori să abandonez... Nu ştiu să răspund la toate întrebările mele. Poate ştii tu să-mi răspunzi la ele. Sau poate o să ştiu eu să răspund cândva la ele, la acel timp potrivit despre care tot aud. Dar când e timpul potrivit? Cred că timpul potrivit se întâmplă mereu când nu-ţi dai seama. Nu-l vezi, nu-l simţi. Îl ştii sau poate aşa vrei să crezi după ce ţi-ai îndeplinit o dorinţă, un vis. Şi de ce numai la timpul potrivit? Mi se pare că mereu se află undeva într-un viitor îndepărtat. Prea departe, mult prea departe... Şi parcă îmi vine să-l urăsc. Dar îmi ...
Citiți mai multe

Paradisul

Am respirat dimineaţa ce-a fost cuprinsă de vântul din propriile-i petale. Am simţit frig, rece şi chiar gheaţă. Am încercat să le evit, să chem culori desprinse din soare pe chipul meu, pe pielea mea, prin porii mei, dar soarele s-a cam împiedicat astăzi de nori, căci a păşit fără vlagă printre ei. Şi norii erau nebuni, ţineau prizoniere razele soarelui, le-a legat la spate precum mâinile deţinutului. Vai, dar soarele nu-i un deţinut, cred că doar a fost şi el un pic astenic, iar norii au profitat de slăbiciunea lui. Însă după-amiaza îl făcuse să îşi mai revină în fire şi l-am simţit galben clar. Şi totul devenise din ce în ce mai plăcut când întreg trupul meu călător a fost cuprins total de braţele tale suficient de doritoare, dar încă destul de necunoscătoare în ceea ce priveşte conturul şi simţirea specifice misterului feminin. Câteodată nu mai ştiu dacă trăiesc cu adevărat, dacă am un trup care e chiar vizibil pe stradă şi pe oriunde îl port, că îl privesc oamenii din toate ung...
Citiți mai multe