Crește-mă ploaie, sub creangă, prin floare, privește-mă cu ochiul tău transparent, împlinește un vis în oceanul meu imperfect. Crește-mă ploaie, pătrunde-mi alba piele, apoi spală gândul și mai stinge tunetul. Plimbă-mă, mă las pe mersul tău; Arată-mi, vreau râul, muntele și cerul mereu. Nu te opri și nu mă opri... Vreau să te văd cum treci pe drumul pietruit, umed sau prăfuit, să te văd cu noaptea cum înghiți fiecare asfințit, să văd iarba cum o mângâi în dimineți de vară, Să-ți văd și ascult picurii înăuntru și în afară. Nu te opri și nu mă opri... Să te văd cum te întreci cu trenurile, să te văd cum vii și revii, lași urmele, și cum uscăciunea îți culege seva, iar eu ți-o sorb la rându-mi prin vârful degetelor care, ridicate spre tine, spre cer, sunt însetate de purificare. - fotografie personală -
Fiecare cuvânt pleacă dintr-un gând... Iar paginilor albe le place a fi zugrăvite cu litere mici sau mari, lipite în cuvinte. Cărţi proaspăt ieşite de sub tipar aşteaptă o nouă atingere şi o pereche de ochi pentru a fi citite. Un cuvânt rece s-a falit ... S-a spart ca gheaţa pe pârtia infinită a minţii, regretând că a măsurat greşit distanţa şi întrebându-se dacă nu i-a fost trasă la sorţi viaţa. Un cuvânt cât un panda de gras A alunecat şi a căzut în nas. Nu s-a mai ridicat Căci greutatea nu l-a ajutat. Un cuvânt mai zglobiu s-a lăsat jucat Între mâini calde de copii de şcoală . Era tare amuzant... Nimeni nu putea să-l părăsească. Un cuvânt groaznic S-a ascuns într-un sac . Prins printre boabe de nimic, Considera că nu merita ascultat. Un cuvânt plin de dragoste Şi-a jurat că nu o să mai aştepte. A îndrăznit să iasă din suflet Căci nu voia să mai sufere. Alte jocuri din cele 12 cuvinte găsim aici .
Prea multe întrebări în capul meu. Le am în mine de când m-am născut. Priveam peste tot şi astfel parcă le adunam. Zilnic apărea câte o nouă întrebare, aşa cum apare soarele de după nori sau după deal, ca în fiecare dimineaţă; ceva la ordinea zilei. Poate era mai ciudată, poate era absolut normală, dar dacă o consideram ciudată, doream într-un final să descopăr cât de bine se baza pe realitate şi dacă avea rost să caut mai departe ori să abandonez... Nu ştiu să răspund la toate întrebările mele. Poate ştii tu să-mi răspunzi la ele. Sau poate o să ştiu eu să răspund cândva la ele, la acel timp potrivit despre care tot aud. Dar când e timpul potrivit? Cred că timpul potrivit se întâmplă mereu când nu-ţi dai seama. Nu-l vezi, nu-l simţi. Îl ştii sau poate aşa vrei să crezi după ce ţi-ai îndeplinit o dorinţă, un vis. Şi de ce numai la timpul potrivit? Mi se pare că mereu se află undeva într-un viitor îndepărtat. Prea departe, mult prea departe... Şi parcă îmi vine să-l urăsc. Dar îmi ...
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Te ascult! :)