Claudia's Words

Cati ochi inchisi mai exista in lume? Si oare cand se vor deschide? Sper sa nu fiu singurul om care vede si simte, Ceata si raceala din ochi, suflet si minte...        Si vad oameni ce nu stiu omenia, pretuirea, respectul, iubirea. Ignoranta e fericirea multora, iar printre zambete si vorbe ironice, privesc cu dezgust. E dureros sa te simti respins de propria umanitate. E poate si mai dureros sa vezi, sa realizezi ce se intampla cu adevarat in jur, caci multi inca sunt orbi si dorm linistiti. Dar nu ar trebui sa ne mire, pentru ca nepasarea nu doare, in schimb a-ti pasa doare, e o dovada ca te intereseaza si te trezesti intr-o lupta. A-ti pasa, da, e o lupta uneori!    O rautacioasa superioritate pluteste in jur, iar vorbele goale frumos imbracate, sunt inradacinate in sufletele si mintile celor slabi. Si toti spun ca spera la un viitor mai bun, dar asteapta mereu ca altii sa il faca - in loc sa inceapa schimbarea acum -  sau au impre...

Marea era agitata. Valurile urlau, se izbeau, luand forme efemere, iar n isipul dansa cu vantul. Soarele portocaliu inca se mai privea in mare. Doar asa cunoscuse cum este sa fii orbit, privind in oglinda marii si din cauza aceasta, toata ziua parca se razbuna pe nisip, tintindu-l cu foc. Desi seara se asternuse, multimea de oameni nu se lasa plecata usor. Era vara, iar caldura avea sa se domoleasca abia de acum incolo, prilej bun pentru ei de a-si prelungi sederea. Insa prin multime, se afla si o fiinta slaba, zvelta, cu o piele foarte alba. Nu-i placea soarele, ar fi doborat-o la cat de firava era  si prefera sa se plimbe pe malul marii doar la apus. Avand mereu o expresie meditativa, se plimba linistita si privea in largul marii, parca asteptand pe cineva sau ceva. Ii placea sa mediteze. La inceput voia sa inteleaga cine este. Intre timp aflase, se intelesese pe sine, dar crescand, intrebarile ei se inmulteau si dorea sa inteleaga viata si – desigur – oamenii. Observas...

Nu am uitat acea privire, Cu acei ochi fara de sclipire, Ce am citit in ei ca dintr-o carte, O poveste despre inimi uitate. Nu am uitat acea privire, In ea un univers trist am vazut, Tu purtai acea soapta Despre un amar trecut. Privindu-te, m-am intrebat, Ce se intampla cu lumea, De-ajungi sa fii trist si indurerat, Ignorat, jignit si poate chiar blamat. Unde mai este fericirea? Unde mai este armonia? Sinceritatea, bunatatea si iubirea? Dar intr-o zi, privirea ta, M-a surprins de-a binelea! Se citea in privire, Acel licar, spunandu-mi ca e numit - iubire. Si indiferent a cui fusese vina, Tu sigur intalnisei fericirea. Culori mereu vii in ochii tai, Sclipiri calde – sunt vapai, Iar mai tarziu am inteles, Ca sclipirea din privire, Era datorita mie. Si nu stiam ce oare am facut, De ma iubeai asa de mult, Dar tu mi-ai spus ca n-am plecat In momentele cand erai trist si suparat. Mi-ai spus ca toti te-au parasit, Si v...

Suntem muritori?! Suntem! Dar putem capata imortalitate prin diferite moduri. Si cea mai intalnita modalitate este fotografia. Si tu ai capatat imortalitate… Am multe fotografii cu tine pe care le voi pastra. Dar ceea ce tu nu stii este ca nu ai capatat imortalitate doar prin intermediul fotografiei. Daca fotografiile s-ar pierde, s-ar distruge sau ar fi uitate, cu timpul?! Ne-am mai sti nemuritori?! Insa tu, esti nemuritor si in sufletul meu. Am o fotografie cu tine si acolo si o voi pastra pentru totdeauna. De fapt, nu, am un album intreg momentan si sper ca am sa strang un album de o viata cu tine. Ma intreb, oare cate fotografii ar incapea intr-un astfel de album?! Cu siguranta, enorm de multe, pentru ca fiecare privire de a mea care va trece peste chipul tau, va inseamna inca o fotografie. Dar fotografiile sunt amintiri, sunt clipe de timp, sunt parti din ceea ce esti, din ceea ce ai realizat. Eu imi doresc ca toate fotografiile cu tine sa fie amintiri frumoase, ca sa le po...

Parfum de bujori si de capsuni se imprastie in camera mea. Imi place combinatia dintre racoritor si dulce, imi place sa savurez, sa traiesc parfumul. Si stau la masa si ma gandesc - poate chiar parfumul o fi de vina… Si ma gandesc asa cum obisnuiesc sa fac de mult. Sunt zile in care ma gandesc la oameni si la problemele lor, sunt zile in care ma gandesc la inumanitate, imoralitate, incercand sa gasesc raspunsuri printre atatea “de ce”-uri. Si sunt zile in care ma gandesc la fericire, dar si la tristete. Cu timpul am descoperit ca fericirea este rara. De ce?! Poate pentru ca ne afundam prea mult in tristete, poate pentru ca uitam sa o mai cream. Iar atunci cand o avem, nu stim cum sa ne bucuram de ea si credem ca e ireala. Dar punandu-mi atatea intrebari, oricum nu pot schimba lumea si oricum nu poate fi mereu bucurie asa cum nu poate fi mereu nici tristete. Apoi, chiar daca o schimb, putin, efortul meu este aproape nul. Schimbarea ar trebui sa vina de la fiecare in parte si doar asa...

" Scrisoare catre Voi Inima cam vrea sa ma paraseasca. Nu pot sa cred ca am ajuns sa spun asta! Abia se chinuie sa ma mai tina in viata. Simt cum negativismul imi ucide mintea. Nu-mi mai pot permite sa visez frumos, sa fiu optimista. Totul este iluzie... Cine sunt eu?! Ce mai conteaza... Oricum voi sfarsi asa cum se sfarseste orice carte. Si cum cartile pot avea un sfarsit trist sau unul fericit, eu am un sfarsit trist. Dar daca totusi vrei sa stii... afla ca sunt un om ranit. Si nu e o rana pe corp - m-as fi bucurat sa fie acolo, pentru ca s-ar cicatriza, s-ar vindeca, dar din pacate, ea se afla acolo unde nimeni nu isi doreste - in suflet. M-am imbolnavit! Da, viata te poate imbolnavi, chiar daca te nasti sanatos. Sentimentele te pot imbolnavi. Ma gandesc ca deja te-ai ingrozit, citind asta, dar sunt un om singur si care tot ce isi mai doreste este sa plece. Si nu pe orice drum, ci pe un drum fara cale de intoarcere, dar sa fie drumul cel bun. Sper... Da, sper.  Daca nu va ...

In fiecare dimineata ea voia, Ca el sa poata sa mai stea. Si nu era nevoie decat de un minut, Cat sa se prinda intr-un sarut. Dar orice ar fi avut de facut, El niciodata nu refuza acel minut. Ar insemna sa treaca peste sarut, Iar ea insemna foarte mult. Iubirea ei il incanta, Iubirea lui o mangaia, Iar iubirea nu va inceta, Pentru ca zori de zi nu vor trece, Fara sarutul cel fin si cel dulce. Si prin fosnetul de buze, Ei isi atingeau sufletele, Iar cu fiecare dimineata, Povestea lor prindea din nou viata. Iubirea lor nu devenea incolor, Pentru ca nu lasau sa se adune nori. Iar cand noaptea se aseza, Si luna incet se inalta, Praf de somn din cer cadea, Pe la gene se-aseza. “Noapte buna” isi luau, Cu imbratisarea se incalzeau, Dar ochii lor nu adormeau usor, Fara sarutul plin de iubirea lor.