Claudia's Words

Atunci cand noaptea se aseaza Iar pleoapele-mi cad grele, Tu imi apari batand la ele Aducandu-mi o raza Si totul se preschimba in lumina, Iar noaptea-mi devine zi, Iar chipul tau e atat de senin Inlocuindu-mi visele gri   Frigul noptii mi-l alungi, Iar tu ii iei locul Caldura mi-o aduci Si mentii focul   Cuprinzandu-mi incheietura goala Stai cu mine noaptea-n’treaga Si cand in bratele tale ma cuibaresc Buzele mele iti soptesc, un sincer « te iubesc » Ai crede ca e o nebunie, Dar iti citesc gandurile din privire Sunt ganduri pe care doar noi le stim Si in care ne regasim In vene-mi patrunzi Rascolindu-ma cu privirea si atingerea, Imi aduci iubirea Schitandu-mi pe chip fericirea Esti lichidul ce nu cunoaste deshidratarea Cunoaste doar dragostea ce nu stie a muri. In noapte, tu imi iei visarea, Pentru ca tu esti visul meu viu.

As vrea ca intr-o zi de primavara, cu soare surazator, sa stam draga iubite, intinsi pe iarba verde crud si sa ne iubim in acel decor, sa ne privim lumina ochilor si sa ne rascolim trupurile in tacere, sa ne scaldam buzele in a noastra miere. Si ar fi mai mult decat minunat sa observam cerul cu norii pufosi, sa ne scriem poeme de amor si sa ne plimbam impreunandu-ne mainile voiosi, pe aleea cu pomi frumos mirositori. Prin roua diminetii am porni desculti si gingase zambete am avea, am privi salciile unduindu-se pe ritmul vantului, iar noi ne-am cuprinde ascultandu-ne iubirea cum joaca in noi, ca’ntr-un tango plin de dor si de amor. Ti-as fi glasul ce-ti va incanta mereu urechile somnoroase, aducandu-ti primavara atat de aproape. In gradina verde crud, se vor gasi violete, lacramioare si toporasi si stiu ca vei observa absenta trandafirilor, insa eu iti voi darui ale mele buze si vei da de gustul proaspat al dulcetii lor, care iti va imbratisa inima cu iubire. Si pentru ca au aceea...

Astazi se implineste un an de cand am inceput sa scriu pe acest blog, timp in care am adunat 92 de posturi si peste 5000 de vizualizari. Nu am de spus prea multe, dar va pot spune in cateva randuri cum am inceput sa scriu si care este povestea acestui blog... In 2009 eram un simplu cititor de bloguri, iar in ianuarie 2010 am hotarat sa scriu, asadar nu sunt la primul blog, dar am hotarat sa inchei acel capitol - scriam pareri despre diferite subiecte si eram inca in cautarea propriului stil de a scrie, dar si in cautarea propriei personalitati. Dar a fost o curiozitate, un inceput si mi-a placut aceasta idee de a scrie pe pagini virtuale. Abia dupa o pauza destul de lunga, am reinceput sa scriu, creand blogul prezent si sper ca acesta sa existe pentru mult timp de acum incolo, cel putin asa mi-am propus. Aici am inceput sa scriu diferit, indreptandu-ma spre literatura de ceva timp, insa nu ma consider o adevarata scriitoare, pentru ca mai am multe de invatat si pot spune ca am ce invat...

Statea la radacina unui copac batran, contempland. Purta pe brate un caiet gros, deschis, tocit pe margini, iar stiloul statea la mijlocul dintre pagini, asteptand sa fie purtat de degetele acesteia, ca sa mai scrie inca o data cuvinte ce izvorau din mintea si sufletul sau cald. Imbracata cu calm si buna dispozitie, privea in jur viitoarele fraze ale textului sau. Le gasea in cantul pasarilor, printre ramurile copacilor, in iarba cea verde si proaspata si agitata de vant, in azuriul cerului si nu in ultimul rand.. in oameni si astfel isi acoperea rand cu rand paginile dand viata textelor, desi uneori nu ii parea atat de usor a scrie... dar cu toate acestea, era unul din lucrurile cele mai frumoase pe care le putea crea, iar cu fiecare text terminat isi inunda intreaga fiinta cu fericire, cu zambete. Mintea si sufletul sau vorbeau, dar nu doar ale sale ci a scriitorilor de pretutindeni care credeau ca au ceva de spus pentru omenire. Dar in timp, scriitoarea constatase ca nu era int...

Zambetele, momentele frumoase ii lipseau cu desavarsire. Erau aruncate de mult la capatul mintii si al sufletului. Cineva i le ucise sau chiar ea si le ucise. Drumul sau era pavat cu pete de ceata, confuzie, tristete si gheata insangerata, iar vantul batea in interiorul sau... Avea un gol imens. Si ar fi vrut sa il umple, dar nu mai avea putere si nici speranta. Timpul ei se stingea in fiecare zi putin cate putin. L-a sters de praf, avand speranta unui nou inceput, dar de fiecare data descoperise un vid, totul era steril si nimic nu semana a viata. Ciudat... in jur, totul parea linistit si cu o evolutie buna, timpul curgea lin, dar in interiorul fiintei sale, totul era scufundat in mocirla unor stari cronice, parca antice. Se umplea de zone erodate, era pe punctul de a se macina si a se pierde in propria viata. Era de mult pierduta, ratacita in gandurile ei. Se adancea in ganduri negre... ziua ii sculpta ranile, iar noaptea ii adancea ranile deja formate. Totul avea sa se transforme...

Dimineata ii batea la usa pleoapelor. Cu capul pe perna moale, intre - deschise ochii. Cu privirea orientata orizontal catre camera si fara de clipit, gandurile i se indreptau automat catre el si incerca sa il caute cu privirea prin camera. Pe undeva trebuia sa fie... Iar la un moment dat, ochii ei buimaci il zarise. Il gasise. Dar el o gasise inaintea ei... privirea lui era de mult atintita catre ea. Se afla la masa de lucru, zambindu-i cald. Gandise ea ca probabil statuse de ceva vreme acolo si cu siguranta o mai privise din cand in cand cum dormea. Desi nu il auzea, pentru ca nu pronuntase cuvinte, stia ca ii vorbise. Ii spuse: "Buna dimineata, iubito!", dar si ea ii raspunse, privindu-se amandoi un timp. Dorea sa se ridice din patul pufos, dar isi simtea corpul ca de plumb, insa se vedea ridicandu-se si indreptandu-se catre el. Pe masa se aflau o calimara, un stilou si multe foi. El scria, iar ea era curioasa ce anume... Parea a fi o poezie dupa felul cum erau asezate ...

Ma stingeam intr-un somn greu ce imi tinea pleopele cazute parca pentru totdeauna si nu mai vedeam decat o negura ce se extindea de la zi la zi. Acum, inima mea arde mocnit dar sigur si nicio valtoare nu o va stinge. Inima mea nu mai doarme, nu mai plange, nu mai e amortita de cand a intalnit-o pe a ta. Si imi doresc sa se pastreze arzanda pentru totdeauna, pentru ca pentru tine.. am cele mai frumoase sentimente de iubire si simt cum ele zilnic se inalta.. Si daca la exterior totul pare tacut, in interior vibreaza totul, iar sunetele se regasesc, se contopesc. Nici gandurile nu mai dorm, ele infloresc petala cu petala. Verzi, galbene, violete – toate desprinse din semi-cercul colorat al soarelui, dar cele mai multe sunt rosii. Rosii.. ca inimile noastre. Iar gandurile.. gandurile se potrivesc, se regasesc. Si nici ochii mei nu mai dorm ca inainte. Tu imi apari in timpul noptii la fel ca in zi, licarind in sufletul meu cand mai intens, cand mai domol, cu fiecare gand ce se indreapt...