Stare de spirit


Alb, albastru,
roşu scânteind.
Lumini.

 Degete cu unghii roşii
se plimbă deasupra
petalelor florii.

 Tălpi goale
mângâie verdele ierbii;
uitarea recelui.

 Colţurile rochiei
dansează-n mersul plutitor;
gându-i plin.

 Îmbrăţişarea soarelui cuprinde
pielea, ochii, aura;
captarea energiei pozitive.

 Un nor pufos
stă nemişcat pe-azur.
E frumos!

 Sângele-i pompat,
irumpe dragostea;
nu te mai simţi puţin.

Comentarii

  1. Claudia13 aprilie 2015 la 23:30

    Stare de spirit cu soare, cu primăvară, cu dragoste și cu frumos! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Carmen Pricop13 aprilie 2015 la 23:33

    "nu te mai simţi puţin"
    fiindcă te pierzi,
    simte albastru, alb, roşu, pelin,
    simte cum crezi
    că eşti, că devii
    că suntem... suntem vii. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Claudia14 aprilie 2015 la 21:21

      Suntem vii
      şi o ştim bine,
      şi-n viaţă
      trebuie să ţinem minte:
      nu te întrece cu nimeni,
      compară-te cu tine însuţi
      şi mergi mai departe, suflet!

      Ei, aici a ieşit altceva! :)

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Te ascult! :)

Postări populare de pe acest blog

Purificare

Imagine
Crește-mă ploaie, sub creangă, prin floare, privește-mă cu ochiul tău transparent, împlinește un vis în oceanul meu imperfect. Crește-mă ploaie, pătrunde-mi alba piele, apoi spală gândul și mai stinge tunetul. Plimbă-mă,  mă las pe mersul tău; Arată-mi, vreau râul, muntele și cerul mereu. Nu te opri și nu mă opri... Vreau să te văd cum treci pe drumul pietruit, umed sau prăfuit, să te văd cu noaptea cum înghiți fiecare asfințit, să văd iarba cum o mângâi în dimineți de vară, Să-ți văd și ascult picurii înăuntru și în afară. Nu te opri și nu mă opri... Să te văd cum te întreci cu trenurile, să te văd cum vii și revii, lași urmele, și cum uscăciunea îți culege seva, iar eu ți-o sorb la rându-mi prin vârful degetelor care, ridicate spre tine, spre cer, sunt însetate de purificare. - fotografie personală -
Citiți mai multe

Poate fi...

Imagine
In noapte, gandurile nu pot fi inlaturate, nu pot fi nici blocate, sunt chiar intensificate. Se creaza o simfonie din soaptele vantului, soaptele norilor, soaptele frunzelor, soaptele orologiului, imbinate cu o soapta dulce a inimii si soaptele vagi si repetate ale unui cantec de la patefon, venit dintr-un colt de camera. Si toate duc la o noua trezire a gandurilor, o reconstientizare. Niciodata nu e liniste cu adevarat in minte, dar nici in suflet. Gandurile sunt vii si constat ca mai apare inca o soapta. Tu apari. Soaptele tale sunt dintre cele mai placute. Se aud, se simt. Imi mangaie auzul si pielea, imi canta si ating inima lin. Si ti-ai lasat amprenta... Iti mai aduci aminte? Intr-o noapte rece, la fel ca aceasta, s-a nascut din minte si din suflet cel mai frumos sentiment. Am aprins focul - mi-a fost aprins de tine. Te-am luat langa mine si te-am incalzit sperand la nestingere, sperand la caldura ce se va mentine.  Si ce simti nu te poate insela. Cuvintele pot insel...
Citiți mai multe

Paradisul

Am respirat dimineaţa ce-a fost cuprinsă de vântul din propriile-i petale. Am simţit frig, rece şi chiar gheaţă. Am încercat să le evit, să chem culori desprinse din soare pe chipul meu, pe pielea mea, prin porii mei, dar soarele s-a cam împiedicat astăzi de nori, căci a păşit fără vlagă printre ei. Şi norii erau nebuni, ţineau prizoniere razele soarelui, le-a legat la spate precum mâinile deţinutului. Vai, dar soarele nu-i un deţinut, cred că doar a fost şi el un pic astenic, iar norii au profitat de slăbiciunea lui. Însă după-amiaza îl făcuse să îşi mai revină în fire şi l-am simţit galben clar. Şi totul devenise din ce în ce mai plăcut când întreg trupul meu călător a fost cuprins total de braţele tale suficient de doritoare, dar încă destul de necunoscătoare în ceea ce priveşte conturul şi simţirea specifice misterului feminin. Câteodată nu mai ştiu dacă trăiesc cu adevărat, dacă am un trup care e chiar vizibil pe stradă şi pe oriunde îl port, că îl privesc oamenii din toate ung...
Citiți mai multe