Nimfa

Înconjurată-i de-o ramă rotundă de lumină

ce reflectă culori ca un curcubeu

şi deasupră-i un cer sub formă de inimă

îi trimite o stea - desert al cerului.

Ea, la jos de cer, e-o fiinţă 

ce se scaldă-n pârâu tăcută

şi-şi aşteaptă amorul s-o ia de mână

dar acum îşi trece pe mână şi pe sân

firicele de apă şi timpu-i pare prea târziu.

În minte-i cântă un cântec de dragoste

chiar şi-n visul în care pluteşte pe iarbă

cu-n coş de flori pe braţul alb

încălzit de soarele slab.

Sare înalt de pe-un picior pe altul,

sărută buzele cerului,

dar strigă o dorinţă doar în ea

şi va rămâne în ea

până când lumea se va termina.