Poveste cu parfum de...
Natura este mereu
darnică, ne dă răspunsuri, soluţii la tot ce avem nevoie, doar trebuie să o
privim, să o ascultăm, să o urmăm, să o descoperim; cu alte cuvinte, să fim în
comuniune cu aceasta. Natura pe timp de primăvară îmi oferă cea mai răcoritoare
şi pură mireasmă de care nu mă mai satur. Îmi las plămânii să fie inundaţi de
aerul parfumat preferat, şi chiar
dacă simt saturaţia, o iau frumos de la capăt fără să ezit vreo
clipă. De fapt, îmi inundă toată fiinţa şi mi-o purifică, iar asta se poate
traduce printr-un calm, printr-un bine simţit total. Gândurile negative ce
blochează şi n-ajută la niciun nivel, sunt înlocuite cu cele pozitive, ce dau
mai departe speranţa, pasul spre realizarea dorinţelor de peste zi şi nu numai.
Pentru mine este un
parfum al copilăriei, al bucuriei, al vieţii, al... timpului. În drumeţiile prin
pădure l-am descoperit de copilă, a fost dragoste la prima rafală de parfum şi
îmi dădea impresia că îl cunoşteam din vremuri străvechi. Mă
introducea într-o poveste cu prinţi şi prinţese, unde eleganţa, atractivitatea
nu însemnau doar hainele şi coafurile, ci şi parfumul care completa totul, trezea
simţiri nebănuite. Cred că principalul element care a dat greutate, a fost
acela că în mijlocul pădurii, percepţia esenţei este lăsată să fie reală, în
stare naturală, adică exact aşa cum este ea, fără a suferi vreo modificare.
Parfumul lor
inconfundabil există şi în grădina mea, iar la început de primăvară îl găsesc printre
petalele lungi, şi mă bucură ca de fiecare dată. Când partea albă se trece, se
naşte un fruct, care devine roşu aprins şi care ţine până toamna târziu. Prin
prisma culorilor, trecerea de la alb la roşu este cea mai interesantă, logică
şi perfectă, pentru că reflectă puritatea iubirii şi durabilitatea ei eternă,
plină de claritate, de lumină, aşa cum trebuie să fie de la început.
În gama de parfumuri Christian Dior există un
parfum pe bază de lăcrămioare, Diorissimo, şi nu numai, există o gamă largă de parfumuri originale pentru toate senzaţiile olfactive, care se găsesc foarte uşor online. Parfumul transcende fiinţa şi ne spune ce
fel de persoană este cea pe care o întâlnim încă de prima dată. Acestă bucurie
mică dar intensă, este o altfel
de carte de vizită, modernă şi chiar indispensabilă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Te ascult! :)