Similaritate

1 octombrie 1989

Draga Jurnalule,

Nu ti-am mai povestit de mult ce s-a mai intamplat prin viata mea... Nu ca te-am uitat, dar nu aveam sa-ti povestesc ceva important, dar astazi, pentru ca tocmai am apucat sa iti scriu, chiar am ceva sa iti spun. In ultimul timp, in viata mea chiar s-a intamplat ceva deosebit! Am visat la asta de mic copil si se pare ca a mai visat si altcineva la acelasi lucru. Poate unii la varsta aceea frageda se gandeau doar la jocuri si jucarii, insa eu mereu ma mai gandeam si la altceva. Mereu mi-am ocupat mintea cu tot felul de ganduri. Asa am fost si asa voi fi - o ganditoare. Si mi-am spus, ca mi-as dori foarte mult sa cunosc acel om care ma va face fericita cu adevarat, care ma va intelege si ma va accepta asa cum sunt si sa ne bucuram de noi. Si chiar daca era posibil sa nu-l intalnesc niciodata, mi-am asumat asta. Dar tu stii foarte bine jurnalule, ca nu am renuntat niciodata la acest gand, iar toate filele din urma sunt doveditoare. Ei bine, draga jurnalule, mai jos iti voi arata o scrisoare...

29 septembrie 1989

Draga mea,

Daca ai sti tu ca am visat toata viata la tine, m-ai crede?! Stiu ca nu ti-am spus asta pana acum, poate de teama de a nu ma intelege gresit, sau de a-ti parea un ciudat, dar da, am visat si am avut speranta, am crezut ca intr-o buna zi te voi intalni. Insa te-am cautat atat de mult timp... Te-am cautat inca de pe timpul cand eram la gradinita. Printre colegele de atunci nu erai, stiam asta, simteam. Mai tarziu, la scoala, din nou te-am cautat, dar tot nu te-am gasit. Mult mai tarziu, in liceu, am continuat sa te caut, insa a fost tot in zadar. Nu te vedeam pe nicaieri.

Au fost momente cand am crezut ca te-am gasit, dar s-a dovedit a nu fi tu si atunci m-am intristat cel mai tare. Nu vedeam in nimeni acel cineva care sa ma faca fericit, acel cineva care sa il simt parte din mine. Si m-am intrebat daca nu cumva sunt singurul om atat de diferit, singurul om care viseaza utopii si nu la ceva ce ar putea fi real. Poate avem sperante pentru ceva ce nu putea sa existe sau poate ca ceream prea mult de la viata. Sau oare am dorit sa transform viata intr-una ca de basm?! Si pentru un timp, m-am lasat pagubas. Insa chiar atunci cand sperantele mele aproape disparusera, exact atunci ai si aparut. Erai tu, in sfarsit. Nu am sa inteleg viata asta... te surprinde exact atunci cand te astepti mai putin.

Dar acum, desi te-am cautat atat de mult timp, nu regret. Am avut timp sa aflu mai bine cine sunt si am aflat atatea despre viata, am realizat ca nu este totul dupa cum credeam eu ca va fi sau dupa cum imi doream. Insa visul pe care il aveam, voiam sa se implineasca candva. Acum, aproape ca nu imi vine sa cred. Nu credeam ca poti fi atat de mult din ceea ce sunt si gandesc eu. Si stii ce cred?! Cred ca ai venit la momentul potrivit. Acum nu pot decat sa ma bucur ca te-am gasit. Stiu ca ne-am intalnit de doar cateva ori si iti multumesc ca ai acceptat invitatiile, dar ciudat, parca te stiu de o viata si eu inca ma intreb daca nu cumva visez...

Imi amintesc cum ochii tai au intalnit pentru prima data ochii mei, cum buzele tale s-au apropiat fin de obrajii mei, sarutandu-ne timid, iar cand te-ai dezlipit de ei, ti-am zarit zambetul suav si atunci am simtit ca tu esti si ca dincolo de tine se afla o persoana minunata, persoana la care am visat tot acest timp. Si stii... a fost o stare unica sa te simt in bratele mele, mai ales atunci, in acea dupa-amiaza de vineri, cand am plecat la marginea orasului si ne-am intins pe iarba de sub copacul acela ce tocmai ii dadusera primele frunze aurii. Ma amuz si acum cum imi povesteai despre amintirile tale din copilarie, dar m-am bucurat ca filosofia ta de viata este ca si a mea. Si stii seara aceea, cand te-am invitat la mine la cina si am ascultat impreuna muzica rock la casetofon?! A fost superb! Insa momentului ce a urmat aproape ca nu-i gasesc cuvintele potrivite pentru a-l descrie... Cand a trebuit sa pleci si am ramas sa ne mai plimbam putin prin intunericul noptii tomnatice cu cerul acela aprins de atatea stele, am simtit ca trebuia sa fac asta... sa-ti daruiesc primul sarut. Mi-a fost un pic frica, dar ceva imi spunea ca va fi bine. Sunt amintiri ce mi-au ramas intiparite pe veci...

Nu imi vine sa cred ce mi se intampla si stiu ca am repetat asta de prea multe ori, dar sper ca nu am scris aceasta scrisoare pentru ca am visat asta-noapte, sau am visat acum cu ochii deschisi, ci pentru ca este totul real, tu esti reala. Te rog, nu fi o iluzie! Te rog, da-mi un semn si spune-mi ca nu vei pleca!

Cu drag,

al tau iubit!

Jurnalule, acum ti-ai dat seama ce mi s-a intamplat si chiar cred ca am gasit omul pe care l-am asteptat toata viata. Evident, ii voi raspunde la scrisoare, si ii voi spune ca si eu am trecut si am simtit ca si el si nu in ultimul rand, ii voi spune ca nu sunt o iluzie...