Singurătate

       

        Cu toţii ne ferim de singurătate. Suntem într-o continuă căutare de acel/acei cineva cu care să ne petrecem timpul liber sau de ce nu, întreaga viaţă. Dorim să ne fie alături persoanele dragi, dorim ca mereu să vorbim cu cineva, căci parcă e straniu să fii doar tu şi cu tine, iar o viaţă de convorbire doar cu tine, probabil te-ar plictisi sau deprima la un moment dat.

          Dorim să comunicăm, pentru a ne îmbunătăţi cunoştinţele, dorim să ne informăm unul de la celălalt, dorim să aflăm cum ne putem înbunătăţi nivelul de trai, dorim familie.. dorim acel ceva care să ne facă să spunem că nu suntem singuri.

          Desigur, putem trăi singuri, doar dacă ne mutăm departe de lumea urbană, în pustietate, iar asta ar înseamna să renunţăm la multe obiceiuri, dar mă gândesc că nu ştiu cât de mult am rezista fără ele. Pustietatea poate că este totuşi un loc minunat, asta doar dacă vrem să o considerăm o metodă de relaxare pentru un timp scurt.. însă alţii sunt împăcaţi cu gândul că de acum înainte aşa îşi doresc să trăiască. Mai sunt şi persoane care îşi doresc pentru o anumită perioadă să fie singure, adică să se izoleze de cei de lângă ei, să spunem dintr-o cauză sentimentală sau orice altă problemă pe care nu o poate depăşi atât de uşor. Deci, avem de-a face cu o nevoie de singurătate provizorie. Dar, singurătatea se mai poate instala chiar definitiv din cauza pierderii persoanei de lângă noi, întâlnind-o mai frecvent la persoanele în vârstă, fiind chiar o adevărată suferinţă..

             Dar lumea evoluează, cunoaştem din ce în ce mai multă tehnologie, nivelul intelectual deci a crescut, suntem în continuă schimbare. Într-o lume ca cea de astăzi, singurătatea o văd aproape imposibilă, dar stau şi mă întreb.. oare mai putem simţi singurătatea atât de profund în prezent, ori încet, încet va dispărea de tot şi nu vom mai şti ce înseamnă singurătate?!