Claudia's Words

Zambetele, momentele frumoase ii lipseau cu desavarsire. Erau aruncate de mult la capatul mintii si al sufletului. Cineva i le ucise sau chiar ea si le ucise. Drumul sau era pavat cu pete de ceata, confuzie, tristete si gheata insangerata, iar vantul batea in interiorul sau... Avea un gol imens. Si ar fi vrut sa il umple, dar nu mai avea putere si nici speranta. Timpul ei se stingea in fiecare zi putin cate putin. L-a sters de praf, avand speranta unui nou inceput, dar de fiecare data descoperise un vid, totul era steril si nimic nu semana a viata. Ciudat... in jur, totul parea linistit si cu o evolutie buna, timpul curgea lin, dar in interiorul fiintei sale, totul era scufundat in mocirla unor stari cronice, parca antice. Se umplea de zone erodate, era pe punctul de a se macina si a se pierde in propria viata. Era de mult pierduta, ratacita in gandurile ei. Se adancea in ganduri negre... ziua ii sculpta ranile, iar noaptea ii adancea ranile deja formate. Totul avea sa se transforme...

Dimineata ii batea la usa pleoapelor. Cu capul pe perna moale, intre - deschise ochii. Cu privirea orientata orizontal catre camera si fara de clipit, gandurile i se indreptau automat catre el si incerca sa il caute cu privirea prin camera. Pe undeva trebuia sa fie... Iar la un moment dat, ochii ei buimaci il zarise. Il gasise. Dar el o gasise inaintea ei... privirea lui era de mult atintita catre ea. Se afla la masa de lucru, zambindu-i cald. Gandise ea ca probabil statuse de ceva vreme acolo si cu siguranta o mai privise din cand in cand cum dormea. Desi nu il auzea, pentru ca nu pronuntase cuvinte, stia ca ii vorbise. Ii spuse: "Buna dimineata, iubito!", dar si ea ii raspunse, privindu-se amandoi un timp. Dorea sa se ridice din patul pufos, dar isi simtea corpul ca de plumb, insa se vedea ridicandu-se si indreptandu-se catre el. Pe masa se aflau o calimara, un stilou si multe foi. El scria, iar ea era curioasa ce anume... Parea a fi o poezie dupa felul cum erau asezate ...

Ma stingeam intr-un somn greu ce imi tinea pleopele cazute parca pentru totdeauna si nu mai vedeam decat o negura ce se extindea de la zi la zi. Acum, inima mea arde mocnit dar sigur si nicio valtoare nu o va stinge. Inima mea nu mai doarme, nu mai plange, nu mai e amortita de cand a intalnit-o pe a ta. Si imi doresc sa se pastreze arzanda pentru totdeauna, pentru ca pentru tine.. am cele mai frumoase sentimente de iubire si simt cum ele zilnic se inalta.. Si daca la exterior totul pare tacut, in interior vibreaza totul, iar sunetele se regasesc, se contopesc. Nici gandurile nu mai dorm, ele infloresc petala cu petala. Verzi, galbene, violete – toate desprinse din semi-cercul colorat al soarelui, dar cele mai multe sunt rosii. Rosii.. ca inimile noastre. Iar gandurile.. gandurile se potrivesc, se regasesc. Si nici ochii mei nu mai dorm ca inainte. Tu imi apari in timpul noptii la fel ca in zi, licarind in sufletul meu cand mai intens, cand mai domol, cu fiecare gand ce se indreapt...

Statea singura in camera, incercand sa isi aseze gandurile. Toate zburau cu viteza luminii prin mintea sa si parca se amestecau intre ele. Avea un amalgam de ganduri.. pornise cu un anumit gand, apoi continua cu altul si tot asa. Toate facusera parte din viata ei de pana atunci, dar nu intelegea de ce i se intamplase asta acum si isi spuse ca probabil era normal sa fie asa inaintea zilei ce avea sa urmeze, pentru ca nu avea sa fie o zi obisnuita. Nu statuse prea mult in lumea gandurilor si trase perdeaua de matase a ferestrei, iar intreaga camera se luminase puternic. Iesise apoi pe micul balcon, tragand aerul proaspat in piept. Isi crease un mic ritual de purificare, insa nu era nimic magic, doar credea in el si simtea ca o ajuta. Cu ochii inchisi, inspira adanc, iar prin expirare inlatura toate gandurile negative. Dorea doar sa se linisteasca.. Privi apoi strada din fata casei sale. Treceau masini ba silentioase, ba zgomotoase. Unele se indreptau catre locuri de unde altele tocm...

Soarele isi stinse de ceva timp lumina si isi revarsa partea intunecata peste  lume. Deasupra cerului, dansau corbii si parca strigau moartea. Se prevestea o noapte violenta. Norii cenusii invadasera cerul, se adunasera ca intr-un joc imbratisandu-se cu fulgerele. Pasind ca pe ace, pe un drum smolit, pe un pamant ravasit de timp, o silueta feminina, cu doi ochi negri, cu parul purtat pe aripile vantului, un vant rece ce ii traversa pielea, mergea catre nicaieri prin padurea incetosata, de unde se auzea cu ecou muzica fantomatica, intunecata a soaptelor frunzelor, a crengilor ce parca o amenintau cu rapirea. Ea privea naiva codrii imensi cerandu-le ajutorul, dar codrii, sub efectul negrului, aveau ochi si brate demonice ce parca abia asteptau sa o poarte pe malul unui lac daruind-o Zeului Padurilor ca jertfa. Apusul era cazut de mult, iar ea era.. prizoniera intunericului. Sunetul mortii il auzea in surdina, iar intregul ei trup era sub domnia fricii. Incorsetata de intreaga no...

Buze uscate, chip de portelan, degete cu sclipiri violacee, un trup prea slab si...  un suflet cald - toate se evidentiau ireal de frumos sub lumina difuza a lunii iernatice, ce patrundea prin fereastra mansardei. Ganditoare, privea pe fereastra un timp, dar aburul din cana cu ceai desenase geamul, scrijelindu-se apoi, cu tus de gheata, stelute argintii. Tinandu-si respiratia, se apropiase usor de geam, nedorind sa topeasca tabloul de cristal si parca isi dorea sa il poata pastra pentru totdeauna, dar incet, incet, argintiile stele se topisera, se dezlipisera, alunecand in picaturi reci, urmand sa sfarseasca deshidratate de timp. Ce viata efemera.. Pianul din coltul camerei o indemna sa cante. Degetele reci si albe dansau suav pe notele unui cantec vechi, trezind sentimente uitate sau amortite, dar ciudat - nu acela era cantecul pe care dorea sa-l auda cu toate ca asta alesese sa cante. Doi ochi sticlosi cu pleoape cazute de somn - un somn care incerca sa o desparta de realita...

Cu toate ca nu si-a propus vreodata sa scrie, intr-o zi a simtit ca trebuie sa apuce aceasta cale - a literelor, insa nu mai stie cu siguranta ce anume o facuse sa scrie, de la ce  pornise. Scriitoarea se confrunta cu o situatie mai.. dificila. Oare prin ceea ce scrie reuseste sa transmita ceea ce trebuie? Scriitoarea se intreaba mereu cum percep randurile sale oamenii care o citesc. Este inteleasa? Simt/vad si altii ceea ce simte/vede ea? Mai sunt si alti oameni asemeni ei? Probabil ca exact acesta a si fost motivul pentru care a inceput sa scrie.. sau unul dintre motive. De ce scrie?! Poate face asta din cauza ca uneori gandeste exagerat de mult. Poate nu ar vrea sa isi piarda ideile. Sunt momente in care se trezeste cu o furtuna de idei, isi i-a stiloul si le revarsa pe hartie. Cel mai interesant este ca niciodata nu isi propune cand anume sa scrie. Scriitoarea isi lipeste ideile pe hartie doar atunci cand simte, cand este inspirata. Poate ca nici nu este o scriitoare pre...