Claudia's Words

Statea singura in camera, incercand sa isi aseze gandurile. Toate zburau cu viteza luminii prin mintea sa si parca se amestecau intre ele. Avea un amalgam de ganduri.. pornise cu un anumit gand, apoi continua cu altul si tot asa. Toate facusera parte din viata ei de pana atunci, dar nu intelegea de ce i se intamplase asta acum si isi spuse ca probabil era normal sa fie asa inaintea zilei ce avea sa urmeze, pentru ca nu avea sa fie o zi obisnuita. Nu statuse prea mult in lumea gandurilor si trase perdeaua de matase a ferestrei, iar intreaga camera se luminase puternic. Iesise apoi pe micul balcon, tragand aerul proaspat in piept. Isi crease un mic ritual de purificare, insa nu era nimic magic, doar credea in el si simtea ca o ajuta. Cu ochii inchisi, inspira adanc, iar prin expirare inlatura toate gandurile negative. Dorea doar sa se linisteasca.. Privi apoi strada din fata casei sale. Treceau masini ba silentioase, ba zgomotoase. Unele se indreptau catre locuri de unde altele tocm...

Soarele isi stinse de ceva timp lumina si isi revarsa partea intunecata peste  lume. Deasupra cerului, dansau corbii si parca strigau moartea. Se prevestea o noapte violenta. Norii cenusii invadasera cerul, se adunasera ca intr-un joc imbratisandu-se cu fulgerele. Pasind ca pe ace, pe un drum smolit, pe un pamant ravasit de timp, o silueta feminina, cu doi ochi negri, cu parul purtat pe aripile vantului, un vant rece ce ii traversa pielea, mergea catre nicaieri prin padurea incetosata, de unde se auzea cu ecou muzica fantomatica, intunecata a soaptelor frunzelor, a crengilor ce parca o amenintau cu rapirea. Ea privea naiva codrii imensi cerandu-le ajutorul, dar codrii, sub efectul negrului, aveau ochi si brate demonice ce parca abia asteptau sa o poarte pe malul unui lac daruind-o Zeului Padurilor ca jertfa. Apusul era cazut de mult, iar ea era.. prizoniera intunericului. Sunetul mortii il auzea in surdina, iar intregul ei trup era sub domnia fricii. Incorsetata de intreaga no...

Buze uscate, chip de portelan, degete cu sclipiri violacee, un trup prea slab si...  un suflet cald - toate se evidentiau ireal de frumos sub lumina difuza a lunii iernatice, ce patrundea prin fereastra mansardei. Ganditoare, privea pe fereastra un timp, dar aburul din cana cu ceai desenase geamul, scrijelindu-se apoi, cu tus de gheata, stelute argintii. Tinandu-si respiratia, se apropiase usor de geam, nedorind sa topeasca tabloul de cristal si parca isi dorea sa il poata pastra pentru totdeauna, dar incet, incet, argintiile stele se topisera, se dezlipisera, alunecand in picaturi reci, urmand sa sfarseasca deshidratate de timp. Ce viata efemera.. Pianul din coltul camerei o indemna sa cante. Degetele reci si albe dansau suav pe notele unui cantec vechi, trezind sentimente uitate sau amortite, dar ciudat - nu acela era cantecul pe care dorea sa-l auda cu toate ca asta alesese sa cante. Doi ochi sticlosi cu pleoape cazute de somn - un somn care incerca sa o desparta de realita...

Cu toate ca nu si-a propus vreodata sa scrie, intr-o zi a simtit ca trebuie sa apuce aceasta cale - a literelor, insa nu mai stie cu siguranta ce anume o facuse sa scrie, de la ce  pornise. Scriitoarea se confrunta cu o situatie mai.. dificila. Oare prin ceea ce scrie reuseste sa transmita ceea ce trebuie? Scriitoarea se intreaba mereu cum percep randurile sale oamenii care o citesc. Este inteleasa? Simt/vad si altii ceea ce simte/vede ea? Mai sunt si alti oameni asemeni ei? Probabil ca exact acesta a si fost motivul pentru care a inceput sa scrie.. sau unul dintre motive. De ce scrie?! Poate face asta din cauza ca uneori gandeste exagerat de mult. Poate nu ar vrea sa isi piarda ideile. Sunt momente in care se trezeste cu o furtuna de idei, isi i-a stiloul si le revarsa pe hartie. Cel mai interesant este ca niciodata nu isi propune cand anume sa scrie. Scriitoarea isi lipeste ideile pe hartie doar atunci cand simte, cand este inspirata. Poate ca nici nu este o scriitoare pre...

Se indreptase catre lac. Rochia vaporoasa de matase alba ii contura fiecare parte a trupului firav, dezvelindu-i discret pieptul, bratele si spatele, iar vantul te facea sa crezi ca o va ridica de la pamant. Par lung, reflexii roscate, piele alba - anemica, maini subtiri, iar unghiile-i vopsite cu rosu pareau insangerate, iar buzele.. evident si ele rosu - violet. Plimbandu-se atat de lent pe langa acel lac, de la departare ai fi putut sa crezi ca era o nimfa. Ea privea din cand in cand lacul cu nuferi galbeni - adora acel peisaj, iar apa parca o ademenea si o cuprinse pe moment o stare de reverie. Se imagina plutind pe bratele nuferilor, iar in urechi auzea sunetul linistii imbinat cu clinchetul apei, purtand-o intr-o calatorie lunga fara sa stie unde va ajunge, unde va fi capatul ei. Dar se trezise brusc, revenise la starea normala si hotarase sa se departeze de lac, intrand, la fel de usor, in iarba inalta. Era desculta, iar fiecare pas ii era atat de lent incat nu sifonase nici un...

Sunt momente din zi sau din noapte in care imi apari sub forma unui gand puternic si pentru o clipa as putea sa jur ca te vad, ca te simt. E totul atat de bine, atat de frumos si atat de liniste. Valuri de sentimente ma inunda si ma simt ca si cum as fi inghitit un univers. Greu de descris.. Sa stii ca esti mereu cu mine, oriunde pasii ma poarta. Fotografiile tale sunt mereu cu mine, scrisorile tale catre mine sunt si ele. Si oricum, sa fii sigur de asta – vei locui pentru totdeauna in sufletul si mintea mea. A trecut ceva timp si realizez ca nu m-am inselat. Pot fi insasi eu cu tine. Tu stii cum sunt eu si nu pot decat sa ma bucur ca simtim la fel. Avem aceleasi dorinte, vise, sperante si as vrea sa nu renuntam la ele - sunt atat de frumoase. Ma bucur de asemenea ca ne intelegem si ne suntem alaturi pana cand “maine” nu mai vine, ne aducem zambete pe chip si in inima si cred eu, ca astfel reusim sa ne mai omoram din singuratate. Tu ai facut posibil ca din mine sa rasara senti...

Credea ca cineva va aparea candva si o va intelege, spera asta la nesfarsit, insa se dovedise ca nimeni nu avea habar de ceea ce simte, n imeni nu o intelesese cu adevarat. In zadar aratase celor din jur ca era altfel, ca vede lumea cu alti ochi, ca e diferita - asta nu ii adusese vreun beneficiu. Ba mai rau, era respinsa si asta era dureros de rece pentru ea, iar in fata ei stateau de multe ori usi inchise... Uneori, oamenii se prefaceau ca o accepta de parca i-ar fi facut un bine, dar ea stia ca majoritatea purtau mastile cele mai sclipitoare, iar sub ele se ascundeau cele mai inspaimantatoare chipuri si cele mai hidoase suflete, dovedindu-i-se de atatea ori. Oamenii se comportau frumos un timp cu ea si de obicei aveau un anumit scop. Ea mereu ii ajuta, nu le spusese niciodata nu. Cu toate ca oferea ajutor, nu primea nici macar un simplu multumesc. Ea nu insemna ceva, iar oamenii o uitase si intelesese intr-un tarziu ca oamenii erau reci si nu stiu sa asculte, nu stiu sa apreci...