Claudia's Words

Se indreptase catre lac. Rochia vaporoasa de matase alba ii contura fiecare parte a trupului firav, dezvelindu-i discret pieptul, bratele si spatele, iar vantul te facea sa crezi ca o va ridica de la pamant. Par lung, reflexii roscate, piele alba - anemica, maini subtiri, iar unghiile-i vopsite cu rosu pareau insangerate, iar buzele.. evident si ele rosu - violet. Plimbandu-se atat de lent pe langa acel lac, de la departare ai fi putut sa crezi ca era o nimfa. Ea privea din cand in cand lacul cu nuferi galbeni - adora acel peisaj, iar apa parca o ademenea si o cuprinse pe moment o stare de reverie. Se imagina plutind pe bratele nuferilor, iar in urechi auzea sunetul linistii imbinat cu clinchetul apei, purtand-o intr-o calatorie lunga fara sa stie unde va ajunge, unde va fi capatul ei. Dar se trezise brusc, revenise la starea normala si hotarase sa se departeze de lac, intrand, la fel de usor, in iarba inalta. Era desculta, iar fiecare pas ii era atat de lent incat nu sifonase nici un...

Sunt momente din zi sau din noapte in care imi apari sub forma unui gand puternic si pentru o clipa as putea sa jur ca te vad, ca te simt. E totul atat de bine, atat de frumos si atat de liniste. Valuri de sentimente ma inunda si ma simt ca si cum as fi inghitit un univers. Greu de descris.. Sa stii ca esti mereu cu mine, oriunde pasii ma poarta. Fotografiile tale sunt mereu cu mine, scrisorile tale catre mine sunt si ele. Si oricum, sa fii sigur de asta – vei locui pentru totdeauna in sufletul si mintea mea. A trecut ceva timp si realizez ca nu m-am inselat. Pot fi insasi eu cu tine. Tu stii cum sunt eu si nu pot decat sa ma bucur ca simtim la fel. Avem aceleasi dorinte, vise, sperante si as vrea sa nu renuntam la ele - sunt atat de frumoase. Ma bucur de asemenea ca ne intelegem si ne suntem alaturi pana cand “maine” nu mai vine, ne aducem zambete pe chip si in inima si cred eu, ca astfel reusim sa ne mai omoram din singuratate. Tu ai facut posibil ca din mine sa rasara senti...

Credea ca cineva va aparea candva si o va intelege, spera asta la nesfarsit, insa se dovedise ca nimeni nu avea habar de ceea ce simte, n imeni nu o intelesese cu adevarat. In zadar aratase celor din jur ca era altfel, ca vede lumea cu alti ochi, ca e diferita - asta nu ii adusese vreun beneficiu. Ba mai rau, era respinsa si asta era dureros de rece pentru ea, iar in fata ei stateau de multe ori usi inchise... Uneori, oamenii se prefaceau ca o accepta de parca i-ar fi facut un bine, dar ea stia ca majoritatea purtau mastile cele mai sclipitoare, iar sub ele se ascundeau cele mai inspaimantatoare chipuri si cele mai hidoase suflete, dovedindu-i-se de atatea ori. Oamenii se comportau frumos un timp cu ea si de obicei aveau un anumit scop. Ea mereu ii ajuta, nu le spusese niciodata nu. Cu toate ca oferea ajutor, nu primea nici macar un simplu multumesc. Ea nu insemna ceva, iar oamenii o uitase si intelesese intr-un tarziu ca oamenii erau reci si nu stiu sa asculte, nu stiu sa apreci...

La colt de strada, Un caine zgribulit dadea din coada. Colindam strazile pustii Nimeni nu mai statea ca mine-n frig. Parca eram un om hoinar, fiind atat de solitar Mergand la brat cu-n felinar, Iar frigul ma patrundea incet, amar.. Un frig crancen ma patrundea taios Si-ar vrea sa-mi ucida fiecare os Si-ar vrea sa-mi patrunda adanc in inima De parca as fi avut vreo vina. Ningea intruna viscolit Fulgii nu m-au ocolit M-asez langa semafor De parca m-ar fi ferit de vifor. Vantul puternic imi fura caciula - De ce mi-ai facut asta? – spun eu, Aveam doar una. Si-alerg alert, Insa m-a’mpiedic lent. - E frig, iubito ! Buzele ti-au invinetit, Mainile ti-au amortit, Suvitele iti sunt imprastiate de vant Iar eu iti spun doar un cuvant.. - Vino ! Imi intinsese mana calda M-agat de ea in graba Si imi aseaza caciula alba. Si pornim la brat - noi fiind amorezati Prin nametii infiorati.

Te pierzi prin multime ca intr-un labirint. Desi orasul pare viu, tu ai murit. Esti o moarta vie. Privesti indelung la trecatori - de parca ai cauta pe cineva, dar oricum nu-i prea vezi bine, pentru ca ti se pune o ceata in fata ochilor. Ti-au disparut sentimentele frumoase, te simti secatuita de puteri.. Oamenii nu te observa, pentru ca nu se obosesc sa citeasca chipuri. Si de ce i-ar interesa asta?! Prea insignifiant, nu?! Nimanui nu-i pasa, nu te poate ajuta! Nimeni nu este interesat de privirea ta. Poate ca totusi e mai bine asa... dar daca cineva ar fi interesat, ar vedea privirea unui om incomplet, ar observa niste ochi ce nu mai clipesc si care privesc doar intr-un loc.. un chip umbrit. Nici machiajul te mai ajuta, expresia fetei te tradeaza. Te chinui din cand in cand sa mai schitezi un zambet, dar si acela este, evident fals. Te simti singura printre acei oameni. Altii se bucura de ii aude o strada intreaga, altii se imbratiseaza, altii converseaza si pare ca le place s...

E rece.. din ce in ce mai rece, desi imaginea lui Noiembrie pare spectaculoasa. Frunzele calatoresc prin gradini, pe asfaltul rece si umed de atata bruma. Copacii inca se chinuie sa mai pastreze pe crengile lor agitate ultimile frunze verzi. Cele galbene se tin ca intr-un fir de ata, iar la urmatoarea suflare de vant vor fi luate ca intr-un dans la un loc cu celelalte frunze. Sub pasii apasati ai trecatorilor, frunzele erau sfasiate. Cele mai multe vor muri si se vor descompune... altele sunt mai norocoase. Vor fi culese de mainile gingase ale copiilor si vor fi transformate in mici opere de arta, iar altele vor fi doar imortalizate in fotografii. Desi stiu ca raceala imi va cuprinde intregul trup, indraznesc sa calatoresc prin Noiembrie. Calatorind, observam chipuri si chipuri, dar ceva le lipsea. Ceata groasa parca ascundea oamenii intr-un loc misterios.. ii ducea intr-o lume gri si fara de suflet.. nu aveau un drum tinta. Chipurile lor erau sterse si nu schitau nici un zambe...

Inca de cand eram foarte mica, imi adresam tot felul de intrebari despre viata. Cred ca de atunci am inceput sa ma gandesc serios daca nu cumva sunt ciudata si ma intrebam daca oare si ceilalti copii de varsta mea se gandeau la ceea ce ma gandeam eu - asta probabil din nevoia de a ma linisti, sa aflu daca cumva gandeam.. sa zicem normal, ca toti ceilalti si ca nimic nu ar fi iesit din comun. De fapt, toate acele intrebari nu venisera chiar de nicaieri, ci veneau rand pe rand, cu fiecare lucru pe care il descopeream si cu cat aveam sa cunosc mai multe, cu atat ma afundam intr-o multime de neintelesuri, iar in momentul acela am constietizat ca nu prea inteleg viata. De ce m-am nascut?! Chiar trebuia ca eu sa exist?! Care este menirea mea?! De ce murim si ce simtim atunci (daca mai putem simti ceva)?!   Cum sa ne facem o viata mai frumoasa?! si tot felul de intrebari existentiale. Bineinteles, adresandu-mi acele intrebari, imi doream sa gasesc si raspunsurile, insa nici acum n...